Tocmai de aceea, incerc, prin intermediul acestui articol, sa cer voie domnilor cu care am discutat pe web (www.revistapresei.ro) sa mai zic o vorba-doua despre el. Acum doua zile i-am promis unui participant la un blog (cred ca Zoso il cheama) ca nu mai scriu nici un articol de IT. Asta in semn de respect pentru parerea lui ca articolele astea ale mele sunt proaste, traduse de pe cine stie ce site, in fine, nedemne de tipar si condamnate in contumacie in cel putin trei state americane. Recunosc: ultima oara am programat acum 16 ani, intr-un limbaj de care lumea rade acum ca de masina Aro:Fortran. Daca ma faci mic cat un microb si ma asezi intre traseele electrice din Intel Core Duo, ma ratacesc. Daca ma intrebi care e diferenta intre kernel si cornet, ma balbai (ok, nu doar atunci!). Iar daca ma pui sa scriu pe tabla de 100 de ori legea lui Ohm, mi-e teama ca sun un amic de la Juridic. Totusi, la fel ca oricare al cetatean de pe strada, am dreptul sa remarc un lucru neplacut pentru casta de specialisti ai domeniului care nu lasa pe nimeni sa intre pe teritoriul ei: IT-ul nu mai e despre circuite si soft si butoane. E despre experienta umana in lucrul cu ele. Tot asa cum internetul nu se mai defineste ca o retea globala guvernata de protocolul TCP/IP, ci ca un depozit de continut, de idei, de trairi pana la urma. Sentimentul, chestia asta pe care milioane de ingineri si ideologi au cautat s-o extraga din viata noastra, al naibii, se razbuna si se intoarce la noi, in Inalta Rezolutie si Sunet Surround. Altfel spus, cred ca e mai degraba nevoie de sociologi si critici literari care sa scrie astazi despre IT (nu c-as fi eu vreunul). Sau pur si simplu de oameni care incearca butoane. Tocmai pentru ca cel mai important fenomen adus pe piata de tehnologia informatiei, internetul, are ca efect secundar o chestie uluitoare: disparitia centrului. In istoria omenirii s-a mai intamplat o singura data, in vremea lui Copernic si-a lui Kepler. Pamantul a fost alungat din centrul universului si nimic n-a mai fost la fel dupa aceea (bine, cu exceptia berii Duvel de abatie, din 1400 si nu mai stiu cat!). Acum, net-ul da afara din centrul lumii comunicarii tocmai institutiile care s-au obisnuit s-o gestioneze: ziarele, televiziunea, radioul. Fiecare e un autor si fiecare opinie are exact greutatea celeilalte. Sigur, cu exceptia scrisorii domnului Liiceanu... Tocmai de aceea, incerc, prin intermediul acestui articol, sa cer voie domnilor cu care am discutat pe web (www.revistapresei.ro) sa mai zic o vorba-doua despre el. Sau sa faca ceva si sa dea un caz pentru ca toti cei care scriu, de exemplu, despre televiziune, sa faca un curs de depanatori de televizoare.
Asa, ca sa stie la ce e buna lampa PL500.