Recent, prin publicarea cartii ""Destinul Romaniei (1918-1954)"" de Henri Prost, Editura Compania deschide un capitol dintre cele mai putin prospectate ale memorialisticii dintr-o epoca revoluta. Este vorba despre alterarea progresiva a relatiilor dintre Romania si Occidentul european in perioada instalarii si consolidarii regimului comunist de la Bucuresti. Desigur, Henri Prost se refera si la tara sa si la interesele ei din aceasta parte a Europei si trateaza lucrurile de sus, realizand o exceptionala sinteza. In cele ce urmeaza ne vom referi la detaliile lasate deoparte de Henri Prost, poate si din cauza ca nu a avut ocazia sa le cunoasca.

Dupa 23 august 1944, relatiile romano-franceze pareau sa evolueze spre normalitatea lor antebelica. Intre altele, autoritatile militare i-au predat atasatului militar Roland Lafaille cele cateva sute de militari francezi evadati din lagarele germane de prizonieri si luati sub protectia autoritatilor de la Bucuresti in ultimii doi ani ai guvernarii maresalului Ion Antonescu. Totodata, dintre prizonierii germani capturati in perioada luptelor din Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia, armata romana i-a despartit pe cei originari din Alsacia si Lorena, din Belgia si Luxemburg, predandu-i aceluiasi atasat militar, insarcinat de ceea ce mai supravietuia din vechea Legatie franceza cu repatrierea lor prin Turcia sau, pe calea aerului, prin Italia. La 17 ianuarie 1945, primul ministru roman, generalul Nicolae Radescu, a primit vizita unui grup de maquisarzi francezi, condus de locotenentul Gisseley si insotit de profesorul Jean Thibaudet de la Institutul Francez din Bucuresti. In sfarsit, la 1 martie 1945, guvernul roman si guvernul provizoriu al Frantei au restabilit relatiile diplomatice la nivel de reprezentante politice. Iar la 1 iulie, acelasi an, s-a incheiat si prima conventie economica postbelica intre Romania si Franta.
Lucrurile au inceput sa se tulbure inca de la 4 iunie 1945, cand Roger Sarret, insarcinat cu afaceri, a cerut Marelui Stat Major date despre participarea armatei romane la campania din Vest, iar ministrul de Razboi din epoca, generalul Constantin Vasiliu-Rascanu, a tinut petitia ascunsa intr-un sertar pana la 26 octombrie 1945, cand a onorat-o cu enigmatica rezolutie: ""Se va mai astepta"". Nu se asteptase destul? Intre timp, Roger Sarret primise dispozitii de la Paris sa epureze din reprezentanta Frantei pe toti cei care pactizasera cu germanii, si n-a epurat pe nimeni, deoarece nu avea motive. Ciudat, a inceput sa fie admonestat nu de autoritatile de la Paris, ci in ziarele de la Bucuresti. Acuzatiile ce i se aduceau au fost respinse de Roger Sarret sec: nu a epurat pe nimeni din Legatia Frantei, din Uniunea Francezilor din Romania si din Institutul Francez, pentru ca ""francezilor din Romania nu li se poate aduce insulta de a fi considerati antidemocrati, intrucat fiecare din ei a avut in timpul ocupatiei germane o atitudine demna de invidiat chiar de patriotii cei mai activi din Franta"". Din acest moment, acuzele au fost inlocuite cu zvonuri in dunga, conform carora Roger Sarret urma sa fie rechemat curand la Paris.
Succes? Insucces?

DIPLOMATIE EUROPEANA. Nicolae Titulescu, ministru de Externe al Romaniei, intr-o vizita oficiala la Paris