17:11 - AUDIERI DNA. Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost audiat ieri de procurorii anticoruptie, in cazul Zambaccian.
VASLUI. O femeie in varsta de 56 de ani, cunoscuta cu probleme cardiace, a murit din cauza expunerii prelungite la soare. 17:16 - TARIFE LITORAL. Hotelierii au redus tarifele cu circa 25%-30% fata de saptamana trecuta. Astfel, la un hotel de trei stele, o camera dubla ajunge la 250 de lei cu mic dejun, iar la unul de doua stele, o camera dubla este 100 de lei, fara mic dejun. Noile tarife raman valabile pana la 1 septembrie.
PROPUNERE. Ministrul Educatiei vrea sa simplifice structura examenului de bacalaureat, din 2007, astfel incat testele sa vizeze pregatirea elevilor, motiv pentru care este hotarat sa elimine sportul dintre probele optionale. Noua metodologie trebuie sa fie gata la inceputul lunii septembrie. ZIUA MEDICINEI MILITARE. Directiile militare ale MApN, MAI, reprezentanti ai Spitalului Militar, precum si ai serviciilor medicale au aniversat ieri 144 de ani de la infiintarea Serviciului Sanitar Superior. FUGAR - Politist anchetat de colegi
Un agent de la Brigada de Politie Rutiera a Capitalei este anchetat de colegii sai dupa ce, duminica noaptea, a lovit cu masina personala doua autoturisme care se deplasau regulamentar pe Soseaua Fundeni, dupa care a plecat inainte de a fi supus testului de alcoolemie si de a da declaratii. Agentul sef Mihalache s-a prezentat la serviciu ieri si a fost condus la IML pentru recoltarea de probe biologice. Conducerea Brigazii de Politie Rutiera a dispus o ancheta in acest caz. (Radu Crivat) BISTRITA-NASAUD - Furtuna cu aspect de tornada la Feldru
O furtuna puternica a afectat in noaptea de duminica spre luni comuna bistriteana Feldru, lasand zeci de case fara acoperis, informeaza Rompres. In total, aproximativ 30 de case au ramas fara acoperis din cauza vantului puternic. 10 acoperisuri trebuie refacute de la zero. Un copac s-a prabusit pe o locuinta, dar nu a produs pagube majore, iar pe DN 17 C s-a circulat cu greutate cateva ore. DEPUTATI - Comisii online
Trei comisii din Camera Deputatilor - juridica, finante si administratie publica - vor avea din toamna un sistem electronic de inregistrare a discutiilor si de votare similar celui din plen. Anuntul a fost facut ieri de presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, care a precizat ca sistemul va permite transmiterea inregistrarilor pe site-ul forului legislativ. Tot ieri, Olteanu a lansat, in prezenta ONG-urilor, programul de acces permanent al reprezentantilor societatii civile la activitatea comisiilor. (Carmen Vintila) CONSTANTA - Copil ramas invalid dupa o injectie
Medicii sectiei de pediatrie de la Spitalul Judetean de Urgenta Constanta sunt anchetati de o comisie speciala dupa ce un bebelus internat aici a ramas fara un picior. Micutul, in varsta de trei saptamani, a fost adus la spital de mama sa pentru ca se simtea rau, iar medicul de garda i-a prescris administrarea unei injectii cu fenobarbital in coapsa. La scurt timp, culoarea piciorului bebelusului s-a schimbat. Adus la Bucuresti, copilului i-a fost amputat membrul afectat. O ancheta in acest caz este inca in curs. (Emilia Sava) BRASOV - Fost ziarist trimis in judecata
Un fost director al unor ziare si al unei agentii de presa din Brasov, Ionica Anutoiu, a fost trimis ieri in judecata de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov. Fostul ziarist este cercetat penal pentru savarsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte, dupa ce a lovit o fosta angajata. Femeia a cazut cu capul de beton si a murit, incidentul petrecandu-se in vazul a trei martori. Ionica Anutoiu risca o pedeapsa cuprinsa intre 5 si 15 ani de inchisoare. (Ramona Tintea) BAIA NOUA - Cautarile continua cu greutate
Operatiunile de scoatere la suprafata a trupurilor celor doi mineri - Zdrasko Ianculovici si Liviu Tomoiaga - acoperiti de steril in subteranul exploatarii Baia Noua, la inceputul lunii august, devin tot mai dificile, transmite Rompres. Acest lucru este cauzat in primul rand de lucrarile complexe care se executa pe verticala, unde exista riscul prabusirii straturilor de steril. Decizia reluarii activitatii de extractie in subteranul minei Baia Noua ""va fi analizata impreuna cu reprezentantii MEC numai dupa ce vor fi gasite trupurile minerilor"". PETROSANI - Pelerinaj cu ghinion
Un grup de 50 de turisti din Arad a fost implicat, ieri-dimineata, intr-un accident rutier, la intrarea in Petrosani, fara a fi ranita vreo persoana, transmite Mediafax. Cele 50 de persoane se aflau intr-un pelerinaj de o saptamana la manastirile din sudul tarii, iar accidentul s-a produs dupa ce autocarul in care se aflau a fost lovit de mai multe piese metalice desprinse de pe remorca unei autoutilitare. Circulatia pe DN 66 a fost blocata mai mult de o ora din cauza incidentului. AMBULANTA - Bucuresteni doborati de canicula
Ieri, pana la ora 15:00 in Bucuresti au fost inregistrate 8 cazuri de infarct si 23 de oameni cazuti in strada din cauza caniculei, conform dr. Ovidiu Cismaru, directorul Serviciului de Ambulanta al Municipiului Bucuresti (SAMB). Un numar impresionant de apeluri au fost receptionate de SAMB de duminica pana luni: 968 de solicitari in 24 de ore. ""64 de solicitari au fost pentru oameni cazuti in strada, 130 pentru complicatii cardiovasculare, 62 de apeluri pentru stari de lesin"", a declarat dr. Ovidiu Cismaru. (Andrada Floria) EX-VICEPREMIER - Pogea, city manager al Bucurestiului
Primarul Adriean Videanu il aduce pe cel care i-a condus Marmosim, fostul vicepremier Gheorghe Pogea, sa managerieze si orasul Bucuresti. Edilul a anuntat ieri ca se gandeste sa-l numeasca pe Pogea city manager, post prevazut de noua lege a administratiei, echivalent unui administrator public. Inainte insa, Videanu va trebui sa treaca de Consiliu noua organigrama, cu postul de manager al Capitalei inclus. (O.S.) CAZUL BRADISTEANU - 10 nume romanesti pe o lista de ""plati""
Firma elvetiana de la care s-au cumparat aparatele pentru spitalele-penitenciar ar fi finantat infiintarea unei firme cu sediul in Insulele Virgine, in conturile careia, medicul Bradisteanu, acuzat de coruptie, ar fi primit comisioanele pentru perfectarea contractului. La o perchezitie in casa actionarului principal al firmei elvetiene, anchetatorii au gasit doua liste cu numele tuturor persoanelor cu care Meixner Manfred a colaborat si sumele de bani achitate. Prima lista cuprinde zece nume, in mare parte medici romani de renume. (V.F.)