Penitenciarul Margineni, a doua zi dupa razmerita din vara lui 1990. Capii rascoalei se trezesc din betie, nu le vine sa creada ce au facut. Domnia lui Dogaru a durat pana la 9 iulie, cand gardienii au descoperit asupra lui un raport complet despre crimele comise in puscarie. Fara multe vorbe, a fost ""exilat"" la Gherla. Intre timp, s-a facut sase dimineata, le-am spus lui nea Jilava si lui nea Brumaru sa iasa pe hol, pentru ca cei din tabara adversa se trezisera din betie, si asa, singurii militieni din puscarie au ramas ei doi. Pe la ora 10 dimineata, un militian m-a chemat in poarta trei si mi-a spus ""Dogarule, transmite-le la cei sase sa-si faca bagajele si sa vina in poarta doi"". Baietii erau de-acum treji de-a binelea si le-am spus faceti-va bagajele si mergem in poarta doi, v-a mancat in cur asta-noapte si in prezent se anunta scarpinarea, baietii si-au facut bagajele, eu m-am dus si le-am adus cateva pungi cu tigari si le-am dat si 800 de lei, cu 100 de lei puteai sa cumperi 30 de pachete de Carpati. Ne-am despartit prieteneste si am dat mana, si Tasica mi-a zis ""Iti multumesc, bai Petrica, si tie, si lu Marin, ca nu m-ati lasat azi noapte sa il ard pe Carnaru, ca daca o faceam ma nenoroceam de tot!"". In ziua aceea nu s-a muncit deloc in fabrica, toti detinutii erau in detentie, era deja ora 11:30 cand au intrat militienii din nou in sectie, unul m-a chemat si mi-a zis ""hai, Petre, ca vor sa te vada unii din Directie, de la Bucuresti"", intr-adevar, venise in inspectie o echipa formata din mai multi ofiteri din DGP, unul dintre ei m-a strans de mana si mi-a multumit pentru activitatea mea. Au dat ordin sa mi se faca evidentiere exceptionala, pentru bun comportament si pentru merite deosebite, dar evidentierea nu a mai ajuns niciodata la dosaru meu, din motive pentru care am sa revin. M-am dus la infirmerie si inca mai erau de cusut vreo cinci detinuti, Pascali era singur, dar acum ii venise ajutoare, Ionica asistentu militian si doamna doctora. Vreau sa scot in evidenta ca si comandantu si-a respectat juramantu si nici unu din cei sase detinuti nu a fost batut, dar in schimb au fost pedepsiti cu cate un an de regim restrictiv, la Penitenciarul Galati. I-am dus pe cei noua securisti inapoi in camera lor, in camera 26, pe sectia a patra, nici nu am cuvinte sa ma exprim, atat erau de bucurosi cei noua securisti, incat nu mai terminau cu multumirile. Neavand ce face, le-am spus voi toti o sa va liberati cat de curand si poate voi avea si eu norocu sa ma liberez peste doi, trei sau patru ani, sa presupunem ca o sa ma prindeti pe mine la furat, o sa-mi dati oare drumul, ""vai, domnu Dogaru, se pune problema asta?"", bineinteles ca eu facusem un spirit de gluma, nimic mai mult, m-am amuzat de reactia lor slugarnica si i-am lasat in pacea lor. Toti sase au pus botua€™
In anul acela, 1990, incepand din ianuarie si pana in iulie, la Penitenciarul Margineni era exact ca la o ferma, ziua toate usile erau deschise, pana la apelu de seara detinutii se puteau duce pana la un prieten, la camera vecina, sau puteau sa se intinda pe o patura la soare ori sa joace un barbut pe unde voiau ei si era bine pentru toti detinutii, din toate punctele de vedere, dar si pentru conducerea unitatii. Fusese libertate asa mare in acea perioada, pentru ca la 20 mai avusesera loc alegerile, si acolo fusesera impuscati la Revolutie foarte multi detinuti, 31 la numar, conducerea era nelinistita din mai multe motive, exista teama ca cineva va fi tras la raspundere pentru moartea celor 31 de oameni. Lucrurile s-au linistit oarecum in tara, la alegeri a iesit Iliescu, cei de la conducerea puscariilor, dar si cei de la conducerea Directiei au rasuflat usurati, iar eu stateam si ma gandeam si nu pricepeam un lucru si poate ca m-as fi gandit la acest lucru si azi tot fara spor, daca o discutie providentiala nu m-ar fi luminat. Eu credeam si era logic sa cred asta, ca Staicu a fost cel vinovat pentru rebeliunea din 26.06.1990, dar nu puteam sa imi dau un raspuns in mintea mea, de ce a gresit el in asemenea hal, de fusesera impuscati trei oameni din cauza lui, dintre care unu mortal. Imi amintesc exact cum a fost. In acea noapte, de cum a plecat din camera cinci, unde eu tocmai ma culcasem, Tasica s-a dus direct si a deschis usa la camera 52, unde se aflau 96 de detinuti minori, Staicu i-a pus pe copii chiar in fata portii numarul trei, ca pe un fel de scut, dupa care el, Tasica, a dat drumu la mai multe usi, iar detinutii au ajuns in curte si asa a izbucnit revolta. Intr-o zi stateam de vorba cu Bruzli si printre alte discutii eu l-am intrebat unde i-a dus pe alde Staicu si pe ceilalti, la care Bruzli a dat din mana a lehamite si mi-a spus ""ce sa le fac eu, ba Petre, daca au fost prosti si au pus botu la cine nu trebuie?"". Cum adica, la cine au pus botu, ce vrei sa spui?, am intrebat eu mai mult decat curios, ""fii foarte atent ce-ti spun eu, tu, Petre, esti prietenu meu, si eu stiu bine ca n-ai sa vorbesti, tot ce s-a intamplat a fost pus la cale de bulangiii astia, de frica sa nu ramana fara servicii"", de care bulangii, ma, vorbeste sa te inteleg si eu, ""de militieni, Petrica, doar nu esti greu de cap, ce dracu?"". Pai, toti sase au pus botua€™, mie asta nu-mi vine a crede, ""nu, Petre, doar Staicu a pus botua€™, si pe urma el i-a tras si pe ceilalti"". Iar Bruzli mi-a povestit atat cat cunostea el. Eu am sa detaliez cele spuse de Bruzli, un subofiter pe nume Budeanu si altul pe nume Adinel il platisera pe Staicu cu suma frumoasa de 600 de dolari, iar cei doi subofiteri stransesera suma dintr-o cheta facuta printre unii dintre militieni, si de la un ofiter i-am uitat numele, dar stiu ca ofiterul in acea perioada era sef cu Aprovizionarea pe unitate. Deci cheta se facuse si Staicu, un dobitoc si jumatate, a pus botu si a luat banii, si a facut tot ceea ce stiti deja. Ofiteru cu pricina avea un scop, anume sa se produca in unitate un incident gras, iar Carnaru sa fie discreditat la DGP, la centru, iar ofiterul cel narod spera sa ajunga in functia de comandant. Acel ofiter ii atrasese pe niste militieni de partea lui, spunandu-le ca se va intampla ca in 1977, cand au fost desfiintate multe penitenciare, cel de la Braila, de la Bistrita sau Vaslui, si au fost dati afara din slujbe foarte multi subofiteri. Deci al doilea scop al Revoltei de la Margineni, dar am auzit ca au fost revolte si in alte puscarii din tara, a fost acesta, de a se produce cat mai multe evenimente, ca sa se demonstreze ca detinutii sunt rai si periculosi, iar cadrele nu trebuie imputinate, ci suplimentate. In acel timp, la Bucuresti, la Guvern, se discuta cum ca Romania e acum o tara democratica, iar penitenciarele mai trebuie aerisite, deci ca se va da un Decret, ceva, pentru eliberarea unor categorii de detinuti, si multi militieni erau disperati ca vor ramane pe drumuri, si acei oameni erau capabili de orice. Si ce fel de oameni erau? Adinel, de pilda, avea un defect la un picior, picioru drept era mai scurt si cand mergea parca sarea. Eu avusesem o parere buna despre el, isi facea serviciul in fabrica, era sef de punct de lucru la zetuit, iar eu ma intelegeam bine cu el, dar din ziua in care am aflat ce facuse nici macar nu l-am mai salutat. Budeanu avea gradu de plutonier, era un neom, eu personal l-as fi nenorocit pe acest Budeanu, i-as fi taiat mainile si i-as fi scos ochii din cap, fiindca la 29.12.1989, cand trupele au intrat in forta, Budeanu l-a impuscat pe un baiat drept in gat, nu pot sa uit vreodata numele acestei bestii umane. Asta a fost, asadar, radacina revoltei de la Margineni, niste nenorociti de oameni care poarta si in prezent haina statului si care mananca painea statului sa ne reeduce pe noi, detinutii. In lanturi si izolator sever
Ei, si a venit si vremea cand viata mea s-a imputit rau de tot, si semnele acestei perioade s-au aratat in ziua de 9 iulie 1990, cand eram in fabrica si am vazut cum un inginer de la mecanici, care era civil, a lovit pe un detinut care era mai batran, inginerul avea vreun 1,95, eu cand l-am vazut ca-l loveste pe batran i-am spus ce faci, ba cocostarcule, te mananca pielea, fraieru a inceput sa ma injure, mie imediat mi s-a pus pata, m-am dus si i-am dat un pumn in barba, imediat l-a luat somnu, cand si-a revenit a luat-o la fuga spre comandament. Un Adjutant care era in fabrica mi-a spus ""ma, Petre, nu trebuia sa dai in Rosu"", de ce nea Antoane, ""pai, Rosu, cocostarcu, este finu lu comandantu Carnaru"". Dupa vreo ora eu intram pe poarta trei in detentie, Lita Regim si Paza m-au intrebat ""ce faci tu, Dogarule?"", cu serviciu, domnule capitan, aveam camasa scoasa din pantaloni, se vedeau niste hartii scrise pe care eu trebuia sa le pun in plicuri sa i le dau lu nea Mihai sa le puna la posta, nea Mihai era civilu care imi punea banii la posta pentru mama, banii pe care eu ii faceam din alcool si din alte jmecherii ale mele. Ce erau hartiile acelea, erau doua referate cu tot ce se intamplase in timpul Revoltei si tot ce facusem eu in timpul Revoltei, si cu tot ce imi spusese Bruzli, dar fara sa-l pomenesc, desigur, pe Bruzli, si impreuna cu cele doua referate era si o scrisoare pentru mama, in care o invatam ce sa faca si unde sa duca cele doua referate. Cand Lita a vazut hartiile la brau, le-a zmuls, dar imediat si eu i le-am zmucit din mana, am fugit si le-am rupt in curte, dupa care le-am aruncat, dar Lita deja anuntase trupa de soc, au venit cei din trupa si m-au bagat in lanturi si apoi la izolator sever. Am intrat la izolare la 9 iulie, iar la 22 iulie eram deja dus la gara si transferat la Gherla, nu mi-au dat voie sa iau nici un obiect personal, doar televizoru mi l-au urcat ei in duba-vagon. De la Margineni, cu duba vagon faci intre doua si trei zile pana la Gherla, din cauza ca nu sunt legaturi, si trebuia sa stam si cate 10-12 ore in cate-o gara, vagonul-duba era dezgatat de garnitura si statea sa astepte alta garnitura de legatura. Cu lanturi la picioare
Cand am ajuns la Gherla era noapte, am coborat si am primit ordin ca noi, cei cu lanturi la picioare, sa ne incolonam ultimii. Un ofiter a intrebat ""al cui este televizorul?"", al meu, am spus ""bai pula, stii tu ca aici la Gherla nu ai voie cu televizor?"", nu, nu stiu, domnule, dar daca mi-ati spus, acum stiu. Fara vreun motiv, acel ofiter a inceput sa ma loveasca pe mine cu pumnii, au mai sarit si doi subofiteri si mi-au dat mai multe picioare pe unde au vrut si pe unde au apucat. Pe ceilalti detinuti i-au dus intr-o camera, pe mine m-au bagat intr-o celula de izolator sever, vreo 15 zile am stat la izolare, dar fara raport de pedepsire, ca nu era nici un motiv sa ma pedepseasca, ei m-au tinut la izolare sa mi se vindece ranile pe care mi le facusera cei care ma batusera fara pricina. Dupa doua saptamani m-au scos de la izolare si m-au dus in camera cu ceilalti detinuti. La usa au venit mai multi baieti care ma cunosteau si mi-au adus alimente, tigari, mancare si obiecte de stricta necesitate, pentru ca nu aveam chiar nimic, dar asa-i daca eram cunoscut si aveam multi prieteni. Gherla era o puscarie foarte spurcata din toate punctele de vedere. Militienii erau mai mult de jumatate unguri si din aceasta cauza se facea sovinism. In cele 15 zile state la izolare facusem un frig ingrozitor, eram in luna lui Cuptor, dar am sa va descriu peretii de la Gherla ca sa pricepeti, acei pereti erau grosi de doi metri la parter, de 1,80 metri la etajul 1, de 1,60 metri la etajul doi si de 1,40 metri la etajul trei, iar la izolator era numai beton si pe sus, si pe jos, si era ca in frigider acolo chiar si in toiul verii. Penitenciarul Gherla era unul de temut, din toate punctele de vedere, iar lumea era mult mai rea decat in orice alt loc din tara.