In toate redactiile, in care am lucrat, au existat turnatori cu angajament scris la Securitate, cativa ofiteri acoperiti, dar si un numar de neamuri proaste, cu probleme la caracter, nu la biografie, care duceau vorba de colo, colo stiind ca fac rau.

Acum, nu mi-e deloc greu sa spun care erau ""colegii curati"" si care ""raii"", cei in relatii vicioase cu ""organele"", dar pe atunci, pe vremea cand ma angajam, inca din facultate, la o publicatie studenteasca, si chiar mai apoi, cand mai aflasem cate ceva despre ""bratul lung al Securitatii ""nu-i constientizam ca atare, adica ala e informator, iar ala gradat. Instinctiv, nu aveam de a face decat cu confratii care tineau sa se realizeze profesional. In presa, ne pomeneam cu tot felul de neispraviti, care nici nu se omorau cu scrisul si nici nu facea nimeni caz de statutul lor confuz. Cine era pus secretar de partid devenea automat un ins cu care nu era prudent sa fii prea apropiat, deoarece, prin natura functiei, avea frecvent contacte cu stapanirea. Cine se dadea repede sluga la sefi, de asemenea trebuia ocolit, fiindca precis serviciile sale erau mai mult decat complexe.
In mass-media heruvimii sunt si azi rari de tot, dar una e sa-ti croiesti un drum in viata cu mijloacele proprii si adesea dure ale meseriei si alta sa compensezi ce nu-ti merge cu scrisul si stilul prin delatiune si un statut de tutar. Privind in urma, nu mai am nici un fel de dubiu. Mai ales, ca, trecand timpul, unii colegii si-au developat adevaratul destin intocmai imaginii de pe cliseul foto. Unul ajuns general si procuror militar, ceea ce inseamna ca n-a fost niciodata civil, nici cand eram vecini de birou, altul avea tot timpul pasaportul in buzunar, desi pasapoartele se depuneau de indata ce soseai dintr-o delegatie in strainatate la Directia de resort. Cativa colegi erau mai tot timpul plecati la cluburile de fotbal ale Securitatii si ale Armatei, pentru care intocmeau publicatii si cu care se deplasau in regim privilegiat la meciuri peste hotare. Separatia se facea de la sine: cine avea liber la lucruri indeobste interzise majoritatii, trebuia cu siguranta sa dea ceva in schimb. Profitori au existat dintotdeauna. Nu toti profitorii, care isi aranjau un trai confortabil in presa, erau in mod sigur si turnatori. Nici unul din colegii fara stofa de gazetar nu mai activeaza azi in mass-media, deoarece ar trebui sa se tina din scris si cu scrisul ei n-au stat bine niciodata.
Am si eu, ca toata lumea, o distantare naturala cu un adaos de dispret pentru tradatori si pentru firile slabe, care nu au curaj sa se lepede de trecut nici cand li se da prilejul, am o sila pentru sufletele de sluga, insa in meseria asta, de formator de opinie, uzurparea profesiei imi pare o culpa mai mare ca memoria unei delatiuni. O greseala se mai iarta, se mai repara, exista si uitarea, exista destui oameni care stiu sa faca diferenta dinte o eroare si o soarta de vierme, dar sa iesi la pensie din presa cu un certificat de neavenit, chiar ca e o nenorocire. Esti totuna cu doctorul care intr-o viata traita in halat alb n-a vindecat pe nimeni.