Concert - Cleopatra, vedeta la 3 ani

Ieri, Sala Teatrului Nottara s-a dovedit neincapatoare pentru multimea venita sa asiste la concertul Cleopatrei Stratan, fiica solistului Pavel Stratan. Desi biletul nu a fost tocmai unul ieftin, 300.000 de lei, la ora inceperii concertului nu mai era nimic la vanzare, fapt care i-a determinat pe spectatorii mai putin norocosi sa insiste pentru ""un bilet in plus"" sau sa intre in sala si sa stea in picioare. Cleopatra a cantat piese de pe albumul ei, ""La varsta de 3 ani"", dar si piese ale tatalui sau, incepand si terminand, in bis, cu ""Ghita"". (M.N.)

EXAMEN - Incepe a doua sesiune de Bacalaureat

Un numar de 1.172 de absolventi ai liceelor gorjene incep astazi sesiunea de toamna a examenului de bacalaureat, 232 dintre acestia urmand sa sustina, in prima zi a examenului, proba orala la obiectul limba si literatura romana. In Teleorman, cea
de-a doua sesiune a bacalaureatului, la care s-au inscris 1.250 de candidati, se va desfasura in patru centre de examen din Alexandria, Rosiori de Vede si Turnu Magurele.

PITESTI - Americanii pacaliti online de romani
Patru grupuri de crima organizata, din care faceau parte 62 de persoane, sunt cercetate de procurorii pitesteni pentru licitatii frauduloase pe internet. Grupurile erau structurate pe trei niveluri - autor, racolator si persoanele care faceau operatiuni cu sume de bani. 120 de straini au fost pacaliti, iar prejudiciul a fost de peste 100 de mii de euro. Politistii romani au fost sprijiniti de FBI si Secret Service, dar si de reprezentantii companiei e-Bay. (Petru Zoltan)
BRASOV - Disponibilizari la Rulmentul
Peste 300 de angajati, din totalul de 2.900 ai uzinei Rulmentul Brasov, vor fi disponibilizati, potrivit liderului sindical Gabriel Dachim. In ceea ce priveste
preluarea societatii de israelienii
de la Shabum International
Ltd, reprezentant unic pe piata romaneasca al firmei ISCAR, Dachim crede ca AVAS ""ar trebui sa fie tampita sa nu accepte o oferta de privatizare"", tinand
cont de renumele firmei ISCAR in intreaga lume.

Citeste si:

NEAMT - Munitie in peretii Primariei

Pirotehnicienii nemteni au intervenit, sambata, la Primaria comunei Cracaoani, dupa ce, in timpul unor lucrari de consolidare, intr-unul din peretii cladirii au fost gasite mai multe cartuse din al doilea razboi
mondial. Cele 20 de cartuse descoperite, de calibrul 7,92 mm erau functionale. Munitia a fost transportata la Piatra Neamt, pentru a fi distrusa.

SCANDAL - Zarea si Vincon se judeca pentru Milcov
Producatorul de bauturi alcoolice Zarea Bucuresti acuza compania Vincon Vrancea, controlata de fostul fotbalist Gheorghe Popescu, de utilizare ilegala a marcii de vinars ""Milcov"", pentru care sustine ca are drept de proprietate industriala. Zarea a actionat in instanta Vincon si sustine ca a obtinut o decizie favorabila din partea Tribunalului Bucuresti. Totusi, Vincon a atacat decizia cu apel si a continuat productia, sustinand ca are dreptul sa preia marca, intrucat nu a fost utilziata cinci ani.
CONCURS - Politia angajeaza ofiteri
Politia Romana va organiza concursuri pentru 129 de posturi de ofiteri de politie, avand specializari in psihologie, sociologie, inginerie IT/informatica, inginerie audio-video, entomologie/antropologie, inginerie de sistem, biologie/biochimie si fizica. Aceste posturi sunt finantate din sursa externa. Candidatul trebuie sa stie sa utilizeze calculatorul, sa cunoasca, cel putin la nivel mediu, o limba straina de circulatie internationala, sa aiba o conditie fizica buna. (Radu Crivat)

PETROSANI - Botez in pestera
Doi tineri, membri ai asociatiei de ecologizare ""Petro Aqua"", din Petrosani, si-au botezat copilul intr-o pestera aflata la intrarea in municipiu, dupa ce tot aici, la inceputul primaverii, a avut loc si o cununie religioasa. Parintii, Florin si Lenuta Strat, sustin ca au tinut sa-si boteze copilul, Ianis Florin, in aceasta locatie, avand in vedere ca ei sunt niste impatimiti iubitori ai naturii.
LOCAL - TIMISOARA / Sabii si pusti
Doi tineri, care se aflau intr-un local de la iesirea din Timisoara spre Lugoj, au ajuns la spital dupa ce au fost taiati si batuti, ei sustinand ca au fost atacati de o gasca inarmata cu arme si sabii. Scandalul a izbucnit pentru ca unul din tineri a atins-o pe prietena unuia dintre agresori, care se afla la o masa alaturata. Martorii spun ca agresorii au tras cu pusca in afara localului. Politistii ii cauta pe agresori, care au disparut imediat.