Dupa ""crizele"" rapirii ziaristilor in Irak si gripei aviare,
un nou subiect resusciteaza la maximum patimile de analisti ale romanilor. De ceva vreme, problema informatorilor Securitatii creeaza
dezbateri cu bizare si fantasmagorice pozitii pe tema relatiilor din trecut.

Desigur, este necesar sa se clarifice statutul fostei politii politice comuniste, mai ales acum, in prag de aderare la Uniunea Europeana. Insa aceasta ""dezbatere"" se face ca in anii a€™50, reiterand competitia in ""demascari"" si ""infierari"" propagandistice. ""Morala democratica"" din zilele noastre se aseamana in limbaj si motivatii cu ""demascarile"" facute ""dusmanilor de clasa"" dupa razboi. Acelea apareau atunci in presa scrisa, mai greu accesibila ""maselor"", acum se fac prin talk-show-uri televizate, adorate si mai la indemana publicului. Prea putin se regaseste in mass-media pozitia unor oameni de meserie, care cunosc adevaratele relatii existente in regimurile totalitare de tip comunist. ""Analistilor"" nostri le place ""sa dea pe sticla"", vorbind astazi despre dosarele Securitatii, maine despre razboiul din Irak si poimaine despre gripa aviara, ca elemente de securitate nationala. Ca propagandistii de pe vremuri, se pricep si-si dau cu parerea in toate, nu iarta si nu scapa nimic!
Cate putin, despre trecut
La 30 decembrie 1947, Romania era proclamata ""republica populara"", devenind un stat totalitar dupa model sovietic. La fel ca toate institutiile statului, serviciile speciale se transforma in organizatii subordonate si complementare Partidului Comunist, actionand in conformitate cu dispozitiile Biroului Politic, supus la randu-i franelor Moscovei. Astfel ca Securitatea, ca institutie infiintata in 1948, parcurge sincronic etapele Partidului Comunist.
Fiecare ""epoca"" isi are particularitatile sale. In prima faza a instaurarii comunismului, despre Securitate, regimul spunea ca este ""in slujba poporului"". Astfel ca angajatii sai au facut ""treaba murdara"" a ""eliminarii clasei burgheze"", terorizand vechile elite politice si pe taranii care se opuneau colectivizarii. Brutalitatile care s-au comis in primii ani ai regimului sunt incontestabile. Insa in 1964, secretarul general al partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, proclama incheiata lupta de clasa prin eliberarea in masa a detinutilor politici. Guvernul avea nevoie de o imagine democratica, in conditiile intensificarii relatiilor cu Occidentul.
Faza vigilentei
si controlului
Dupa acest moment, Securitatea nu a mai fost la fel de vizibila ca in anii a€™50. Serviciile speciale isi facusera deja o imagine temuta dupa distrugerea vechilor structuri. Tocmai de aceea, noua strategie prevedea mentinerea sentimentului de frica in ""apararea cuceririlor poporului"", Securitatea devenise o fantoma pentru cetateni, care stiau ca pot, din diverse motive, sa ajunga in vizorul ei. Se raspandeste metoda ascultarii telefoanelor, a violarii corespondentei etc. Cetatenii erau atentionati subtil, direct sau indirect, ca multe pot fi interpretate ca si ""crime"" fata de regim, tot astfel cum stiau cu totii ca orice promovare depindea de avizul si caracterizarile ""organelor"" cu care ""serviciile de cadre"" de la toate locurile de munca se aflau in directa legatura. De fapt, Securitatea nici nu avea firma, lucru despre care se vorbeste, de asemenea, foarte putin. Cetatenii cunosteau sediul Militiei, institutia de contact in raporturile cu ""bratul vigilent"" al regimului.
Imprecizii
si naivitati
La ora aceasta, chiar istoricii sunt putin edificati asupra misiunilor Securitatii dupa 1964. Nu s-a cercetat indeajuns nici pentru ce-si primeau salariile ofiterii de informatii ai regimului comunist. Sau ce importanta aveau informarile date de catre colaboratori. In ultimele luni, personalitatile publice ""dovedite"" de CNSAS ca informatori se disculpa cu diferite argumente. Este si cazul doamnei Mona Musca, fost deputat PNL si fost ministru al Culturii. Dumneaei a decis chiar sa-si publice dosarul pe internet, pentru a sustine cu documente faptul ca nu a facut politie politica. Si, daca parcurgi cele 46 de file ale amintitului dosar de la CNSAS, ramai surprins de ineptiile neutre continute de ""incriminatul"" document. Caracterizarile facute ""informatoarei"" de ofiteri care o recruteaza si de ""sursele"" prin care este ""verificata"" seamana cu continutul de prost-gust al caracteristicilor zodiacale din tabloide. Probabil ca si informarile Monei Musca vor fi fost asemanatoare caracterizarilor facute de profesorii din epoca elevilor lor.
Din pacate, despre constructiile si efectele acestor dosare s-a vorbit prea putin, insasi Mona Musca, in urma cu putina vreme, era o militanta a deconspirarii si Legii lustratiei, parand de-o stupefianta naivitate in raport cu propriu-i trecut. De altfel, si aplicarea ""Legii lustratiei"" ar fi putut sa o surprinda pe doamna Musca neplacut prin cel de-al doilea sot, director al unui institut de cercetare, fosta deputata liberala putand fi dovedita ca apartinand ""nomenclaturii tehnice"". Caci in conformitate cu practicile comuniste, Stalin avusese doua liste: nomenclatura 1 cu demnitarii de partid si nomenclatura 2 cu potentatii din centralele si institutiile de stat.
Orice cetatean, posibil infractor

SEF. Ion Stanescu, presedinte al Consiliului Securitatii (1972)