O scriitoare de-a noastra, stabilita de cativa ani in Canada, a declarat intr-un interviu, care i s-a luat la revenirea pentru cateva zile ""acasa"", ca dincolo de Atlantic e mult mai luata in seama de stat decat aici.
Luarea in seama insemnand pentru dumneaei ca a capatat o bursa pentru a scrie un roman de indata ce a cerut-o. In acel interviu, in afara de ideea ca Romania ar fi musai datoare sa dea cecuri in alb persoanelor care se considera deasupra plebei, doar fiindca scriu, picteaza sau canta - ca si cum e normal, e democratic, e de la Dumnezeu ca unii sa-si castige painea, iar altii s-o capete de pomana - supara si opinia despre onorabilitate a intervievatei. Ea considera ca statul canadian era mai civilizat ca patria muma, deoarece nu le cerea socoteala stipendiatilor care nu se tineau de cuvant. Care incasau niste bani, ca sa se consacre lucrului la o carte, dar nu terminau niciodata cartea. Romanca din departari facea, e adevarat, precizarea ca a doua oara cersetoria nu mai mergea, dar, pentru ca mergea macar o data, ea numea gainaria ""o politica culturala laudabila"".
Artistii nostri care viseaza la lumi unde umbla cainii cu covrigi in coada ar trebui sa stie ca aceste ajutoare nerambursabile fac diferenta dintru inceput intre cetateanul care respecta codul nescris al onoarei si smecherul care umbla sa pacaleasca statul si sa se faca nevazut. Multi compatrioti au furat pe ruptelea din Mall-uri in primii ani de dupa 1990, cand Canada primea in devalmasie containeristi si tot felul de disperati. Ca sa descopere, cand au inceput sa-si intocmeasca dosarul de rezidenta, ca numele lor, desi iertati de primul furt, figura totusi in controalele politiei, ca bancile - care de asemenea le listasera numele - le refuza imprumuturile si ca, in general, nu beneficiau oriunde ar fi mers de acelasi credit moral ca al onorabililor locului. Romanciera cea suparata pe tara care i-a dat totusi sansa de a emigra desteapta, nu analfabeta, avea, in tot ce-i spunea reporterei, umoarea unui frustrat scapat dincolo de granite. Ce proasta era, va sa zica, Romania si ce buna era Canada, care le dadea veleitarilor posibilitatea sa minta si ei o data si sa nu fie pedepsiti!
Intr-o nuvela de Galsworthy, un cizmar al caselor nobiliare prefera sa moara de foame decat sa-l banuiasca pe clientul sau scapatat ca nu-si plateste cu buna stiinta datoria. Nuvela trateaza o conceptie despre onorabilitate in absolut. Cizmarul de lux a preferat sa moara decat sa accepte prabusirea unui intreg sistem de valori. In alt sistem de valori, o compatrioata crede ca artistul are dreptul sa fie poltron o data in viata si ca poltroneria e, in felul ei, semnul celui ales de talent.