Diabolizarea Securitatii

Miercuri, 16 august 2006, Traian Basescu a sustinut o Declaratie de presa avand ca principal subiect relatia sa cu Securitatea.
Traian Basescu s-a definit ca unul dintre politicienii care au avut curajul sa recunoasca faptul ca anii Ceausescu au fost mult mai complecsi, mult mai complicati decat s-au scremut sa ne convinga de 16 ani incoace niste insi care si-au pus chiloti de Moralisti ai Republicii pentru a nu se vedea ca sufera de blenoragia escrocheriei.
Pentru aceasta, l-am apreciat in anii CDR, loviti si ei de o isterie anticomunista si antisecurista asemanatoare celei de azi. L-am apreciat si dupa alegerile din 2004, cand o minoritate galagioasa, trecuta in slujba gruparii Tariceanu-Patriciu din PNL, l-a somat ritos sa trimita la puscarie o jumatate de deceniu de istorie.
Traian Basescu n-a mai fost
miercuri, 16 august 2006, cel pe
care-l stiam.
Daca altadata a recunoscut in deplin bun-simt ca natura profesiei si functiilor sale l-au adus in contact obligatoriu cu Securitatea, in discursul de la Cotroceni am sesizat o vadita preocupare de a se infatisa drept un om care n-a vazut in viata lui un ofiter de Securitate.
De ce?
Traian Basescu a sesizat climatul nefiresc, aberant, la 16 ani de la prabusirea regimului comunist, avand drept principal moment exagerarea caracterului malefic si atotputernic al Securitatii din anii Ceausescu. Nu intamplator am precizat: din anii Ceausescu. Pentru ca, daca in ce priveste Securitatea din anii a€™50, putem vorbi de o forta malefica si atotputernica, despre Securitatea din anii Ceausescu nu se poate vorbi astfel decat printr-o exagerare nepermisa. Despre Securitate isi dau cu parerea azi tot felul de oratanii cu toc in loc de cioc. Institutia a facut insa obiectul de cercetare competenta a unor specialisti. In cartile lor, pe care clantaii de azi nu le-au citit, acestia au infatisat institutia in adevarata ei lumina: ca o institutie cu o evolutie in timp nu numai in anii comunismului in general, dar si in cei ai lui Ceausescu in special. Din acest punct de vedere, sunt deosebiri importante intre Securitatea din primii ani ai lui Ceausescu, trecuta si ea, ca toate institutiile regimului comunist, printr-un proces de liberalizare, de supunere a controlului de partid, care se voia un fel de control civil suis-generis, Securitatea de dupa 1971, cand Ceausescu renunta la procesul de liberalizare a comunismului, si Securitatea din ultimii ani ai regimului, cand lehamitea, ba chiar si nemultumirea atinsesera si pe multi ofiteri, indeosebi dintre cei recrutati din randurile unor straluciti adolescenti de facultate. Aceleasi studii demonstreaza ca, la fel ca in toate institutiile statului comunist - de la justitie pana la presa - , in Securitate erau si lucratori mai luminati, care nu luau in serios delatiunile pe care le faceau, in stil romanesc, multi cetateni, fie din ura, fie din invidie.
Sfidand aceasta realitate, pe care ne-o confirma insusi adevarul ca Securitatea era alcatuita din oameni, si nu din sobe de tuci, isteria nationala creata de Dosariada sau, mai precis, de folosirea Dosariadei ca instrument de rafuiala politica a dus la diabolizarea Securitatii. Culmea e ca autorii acestor opinii din care se contureaza o Romanie de infernul Coreii de Nord sunt politicieni si intelectuali care au beneficiat de burse si calatorii in strainatate, au scris si publicat carti pe vremea comunismului, dar, mai ales, sunt azi bine mersi. Daca Securitate ar fi fost Fiara infricosatoare si atotputernica din prozele lor ieftine din aceste zile, logic ar fi fost ca respectivii sa fi putrezit prin inchisori si sa nu fi avut burse si calatorii in Occidentul cel daunator ideologiceste. Excluzand explicatia perversa ca ar fi beneficiat de astfel de libertati, pentru ca erau oamenii Securitatii, ramane, ca singura explicatie corecta, faptul ca Dracua€™ nu era chiar atat de negru.
Intr-o asemenea atmosfera de diabolizare a Securitatii, nuantele sunt excluse. Pentru a avea certificat de buna purtare democratica, e musai sa afirmi ca ai fost haituit de Securitate, ca ai refuzat categoric racolarea ca informator sau, si mai si, ca n-ai vazut in viata ta vreun ofiter de Securitate.
Intr-un asemenea climat, orice incercare a lui Traian Basescu de a aborda relatia cu Securitatea sub semnul legendarei sale relaxari risca sa fie interpretata drept recunoastere ca a colaborat cu odioasa institutie.
Numai ca, dupa opinia noastra, conformandu-se unei atmosfere artificiale, valabile doar intr-un cerc restrans bucurestean, Traian Basescu a facut o greseala.
Nimeni nu va crede ca un capitan de vas de importanta lui Traian Basescu, un sef de agentie la Anvers, un sef al Directiei Navigatiei Civile, n-a avut, prin natura functiei sale, un contact oficial cu Securitatea.
Un contact care nu inseamna nici colaborationism, nici Politie Politica, ci pur si simplu o relatie ce era inevitabila tuturor celor care aveau in anii comunismului o anumita responsabilitate.
Si va fi suficient sa apara in zilele urmatoare un fost ofiter cu care Traian Basescu a stat de vorba oficial, un singur raport de serviciu ajuns in arhivele Securitatii, pentru ca Traian Basescu sa fie suspectat ca a mintit in discursul de miercuri si in ce priveste dosarul sau de la Securitate.

---

Despre autor: