Dupa vreo sase luni de independenta, primarul Sectorului 2, Neculai Ontanu, a decis sa revina in PSD pentru ca este un politician sentimental, si nu unul rational.

Fortat de Legea 249 privind statutul alesilor locali sa adere la o formatiune, Ontanu a marturisit ieri ca avea de ales intre PD, solutie ce i-ar fi conferit ca primar ""multe foloase si beneficii"", si PSD, partid de care il leaga ""foarte multe amintiri placute si oameni valorosi"".
""O optiune rationala si una sentimentala. Am mers pe cea sentimentala"", a spus edilul bucurestean, adaugand totusi ca, daca nu ar fi existat legea, ""probabil"" nu
s-ar fi intors in PSD acum, ci mai tarziu.
DE LA CRITICI LA OSANALE. Sentimental sau nu, cert este ca Ontanu a revenit in partid cu o alta atitudine decat cea pe care a avut-o in martie, cand si-a dat demisia. El a explicat ca atunci conducerea pesedista era implicata in scandaluri interminabile, iar membrii partidului se saturasera sa vada ca liderii au ceva de impartit, dar acum ""este o cu totul alta atmosfera, iar liderii se respecta unii pe altii"". ""Intr-un ring de box exista reguli, oamenii se respecta si lupta se duce sub aceste reguli. La un moment dat, desi arbitrul era un om inteligent si foarte sfatos, acesta nu a mai putut sa stapaneasca o lupta normala. Luptatorii isi dadeau crosee, iar regulile nu mai existau. Spectatorii aplauda un meci corect, dar cand vad ca regulile nu se mai respecta, pleaca din sala. Eu am facut-o atunci"", a descris Neculai Ontanu scena PSD de la momentul demisiei sale, in care acum crede ca ""regurile au revenit la ele acasa"". Liderul PSD Bucuresti l-a corectat insa pe primarul de la Sectorul 2, spunand ca de fapt sportul care se practica la acea vreme in PSD nu era unul de box, ci ""datul la geoale"". (Lavinia Dimancea)