In cadrul primei sale aparitii publice dupa anuntarea demisiei din functia de procuror general, magistratul Ilie Botos a declarat ieri in fata membrilor Comisiilor juridice ale parlamentului ca omul de afaceri sirian Omar Hayssam a disparut in timpul unei anchete de maxima importanta. El a precizat ca procurorul de caz Ciprian Nastasiu ancheteaza un alt caz de terorism, care are legatura cu sirianul. ""Nu pot da detalii despre acest dosar, intrucat acesta este de maxima importanta, strict secret."" Conform surselor noastre, ar fi vorba despre un dosar de trafic cu armament.
Fostul procuror general a afirmat ca procurorul de caz a solicitat Curtii de Apel Bucuresti inlocuirea masurii arestarii preventive a sirianului cu cea de interdictie de a parasi Romania, deoarece el ""a precizat ca exista o situatie de risc de deces al lui Omar in penitenciar"", iar decizia DIICOT de a nu formula recurs are legatura cu investigatia secreta. Botos a atras atentia parlamentarilor si le-a cerut chiar sprijinul pentru inlaturarea unor disfunctionalitati care pot crea si alte cazuri ""Omar Hayssam"".
LEGISLATIE. Principala problema este cea a perioadei de monitorizare, care este ""prea scurta"" in Romania, mai ales pentru cauzele de terorism si de criminalitate organizata. El a subliniat ca toate masurile legale de monitorizare ""expirasera"" in cazul Omar, deoarece serviciile pot face acest tip de supraveghere doar timp de 120 de zile, in baza unui mandat emis de judecator. ""Suntem singura tara din lume in care limitele monitorizarii sunt incluse in Constitutie si numai Parlamentul poate rezolva aceasta situatie, printr-o revizuire"", a spus Botos.
Prezenta la audieri, Monica Macovei, ca ministru al Justitiei, a raspuns intrebarilor parlamentarilor. Domnia sa a spus ca nu poate spune ca legile sunt proaste mai inainte de a sti daca oamenii au gresit sau nu, preferand sa astepte anchetele aflate in curs atat la Consiliul Superior al Magistraturii, cat si la parchete, ori la ANP. Ea a punctat ca nici o lege nu-i interzice procurorului de caz sa mearga la instanta si a aratat ca magistratii judecatori au informat politistii despre eliberarea lui Hayssam, trimitand adrese atat Directiei Pasapoarte, cat si Politiei de Frontiera. Absenta de la aceste audieri a reprezentantilor MAI a fost criticata de parlamentari: ""Lipsesc taman cei care au servit publicului o mare abureala"". Dupa ce au aflat de la presedintele CSM, Galca Iulian, ca verificarile in cazul judecatoarei Sofica Dumitrascu si al procurorului Ciprian Nastasiu sunt aproape de finalizare, parlamentarii din Comisiile juridice au decis sa reia audierile dupa ce vor primi documentele de la institutiile implicate. (Violeta Fotache)