Petre Dogaru a evitat la mustata o gratiere care nu insemna de fapt decat o rotire a chiriasilor prin puscarii, nu de alta, dar sa li se mai piarda unora urma. Si bine a facut, caci la Margineni avea sa devina ""jupan"". Calitate in care a luat in primire primul lot de ""teroristi"" arestati de puterea revolutionara. La televizor vorbea un om pe care l-am recunoscut in persoana unui fost coleg de camera, din perioada cand eu locuiam in celula condamnatilor la moarte. Personajul se numea Scaletchi Florentin, si fusese arestat in 1985 pentru furt din avutul obstesc, talharie si subminarea economiei nationale. Am sa detaliez fapta acestui om asa cum o stiu de la el. Acest Florentin fusese comandant de cursa lunga, fusese cel mai tanar comandant de vas din Romania, fusese plecat in vreo trei curse lungi, prin toate porturile din lumea larga, deci daca lui nu i-ar fi placut Regimu din Romania, nimic nu l-ar fi impiedicat sa coboare undeva in vreun port, se dadea jos si-si vedea de treaba, adio Regim, adio Ceausescu! Da romanu pana nu fura nu se simte bine, asa a facut si Florentin al nostru, a vrut sa plece, dar nu cu mainile goale, si-a gasit un complice putred de bogat, care avea foarte multa valuta si aur, iar complicele era nimeni altul decat directorul Teatrului Fantazio din Constanta. Vasul pe care era capitan Florentin era ancorat in Portu Constanta, era plin cu minereu iar minereu trebuia sa ajunga la Galati, la Combinatul Siderurgic. Si Florentin l-a urcat pe Director pe vas, cu tot cu aurul si valuta lui, si a mai avut grija sa puna niste picaturi in mancarea pe care trebuia sa o manance echipajul de pe vas, iar echipajul a mancat si a adormit, in vreme ce vasul a iesit din Port, dar nu sa urce pe Dunare, ci a luat-o pe Mare, spre Bosfor. Secundul mancase putin si de aceea s-a si trezit la timp ca sa vada ca vasu nu urca pe Dunare spre Galati, ci dadea sa intre in Stramtoarea Bosfor. Secundu, baiat istet, a alertat autoritatile si a primit ordin sa preia comanda vasului, sa-l intoarca spre Constanta, si a mai trezit cativa marinari cu care l-au arestat pe Capitan si pe Director. In cateva cuvinte, asa suna fapta comisa de Florentin Scaletchi, fost condamnat la moarte prin impuscare, caruia Consiliul de Stat i-a comutat pedeapsa cu moartea in 25 de ani inchisoare, pentru faptele povestite mai sus de mine. Acu eu sedeam in pat ca prostu si ma uitam la televizor cum Scaletchi Florentin mintea poporu cu nerusinare ca el fusese persecutat de Regim si ca el a avut curajul sa lupte contra comunizmului, iar oamenii care il ascultau, pesemne ca il compatimeau pe acest escroc de doi bani. Dar escrocu nu a spus la televizor, ""bai fratilor, eu si cu Directoru de la Teatru Fantazio aveam o valiza cu valuta si cu aur, am adormit echipaju si am vrut sa fugim cu vasu, iar vasu era al tuturor romanilor"", oare de ce acest om, detinut de drept comun la Penitenciarul Aiud, a fost pus in libertate, imi venea sa tip, sa sparg televizoru, si le-am spus la cei din juru meu... in fine, nu va zic mai multe, decat ca in puscarie se afla despre obiceiurile nesanatoase ale unuia sau ale altuia, cert e ca respectivul avea niste asemenea obiceiuri ca i se daduse buhul, iar la Aiud nu i se spunea Florentin, ci era alintat, cu gingasie, Flori. Restabilirea ierarhiei
Intr-o zi m-a cautat in fabrica domnu locotenent major Constantin si mi-a transmis din partea Comandantului Carnaru ""incepand de astazi, tu, Dogarule, esti numit Brigadier Prim cu ordinea si disciplina pe unitate, sa iti alegi trei baieti, care consideri tu ca sunt mai capabili, si aceia sa fie ajutoarele tale"". I-am zis ca nu sunt de acord, dar ii recomand trei baieti la fel de capabili ca si mine: pe Vasile Olteanu, Matei Marin si Dumitru Sochi, toti trei prieteni cu mine si capabili din toate punctele de vedere, adica erau respectati de toti detinutii, erau si cunoscuti ca mardoi, chestii de genu asta. Locotentu mi-a spus, ""mai Dogarule, veti primi 15 zile pe luna castig, puteti merge la bucatarie sa va luati cate un castron cu carne, cartofi sa va prajiti si toate avantajele pe care tu le stii"". Vreau sa spun ca mie nu-mi convenea sa plec din fabrica pentru nimic in lume decat daca m-as fi liberat. I-am chemat pe cei trei, Vasile, Marin si Sochi, si le-am spus despre ce e vorba. Baietii au fost de acord si m-au sfatuit si pe mine sa accept propunerea Comandantului. Dupa vreo ora am fost chemati toti la Comandant si ne-am prezentat la birou lui impreuna cu Locotenentul Constantin. Cum l-am salutat, Comandantu m-a chestionat ""de ce nu vrei tu, Dogarule, sa fii Brigadier Prim, si prietenii tai ajutoarele, atat tu, cat si ei veti primi 15 zile castig la fiecare luna, plus ca aveti acces sa umblati prin toata unitatea, plus toate avantajele pe care stiti voi sa vi le faceti singuri"". Eu i-am spus domnului Comandant ca m-am obisnuit cu fabrica, si daca as pleca de acolo, mie mi-ar veni greu, dar accept daca mi-o cere dumnealui, insa vreau sa raman si in fabrica, si la detentie ""foarte bine, de acord, Dogarule, asa sa fie. Dar de ce nu ai vrut sa accepti de la inceput, mai Petrica - mi-a zis Comandantu pe un ton mai familiar?"", pai stiti dumneavoastra cum sunt detinutii, suspiciosi... ""Uite ce vreau eu de la voi, ma baieti, nimic altceva decat liniste in unitate si nimic mai mult, voi aveti un cuvant de spus printre ceilalti detinuti, voi aveti niste nume mai sonore, cunoscute prin toate penitenciarele din tara, iar treaba voastra e sa apareti acolo unde sunt incidente printre detinuti, voi sa interveniti pentru a-i desparti si tot voi sa-i tineti din scurt pe cei care se iau de supraveghetorii de pe sectii. Iar tu, Dogarule, va trebui sa cauti niste baieti capabili, sa ii pui sefi de camera, in locul celor care nu corespund. Iar sefii de camera vor primi si ei tot 15 zile castig la luna. Pana maine, eu va rog sa cautati sefi de camera capabili, iar maine vom tine sedinta la clubu mare."" Am plecat in detentie, am mai inlocuit cate un sef de camera necapabil. A doua zi a venit domnu Comandant in club si noi eram toti prezenti, el ne-a rugat sa fim disciplinati si sa tinem din scurt pe cei care sunt mai rai, sau mai nebuni, sau mai figuranti. Inca un aspect a mai atins Comandantul ""eu stiu ca se joaca barbut, ma baieti, sa se joace, dar sa nu iasa cu batai, cu taieturi, eu mai stiu si ca in detentie foarte multi detinuti au bani, iar daca s-ar strange toti banii, atunci mi-as cumpara doua Dacii nou-noute, la cheie, dar am sa trec si asta cu vederea. Eu mai stiu ca se bea si bauturi alcoolice, sa se bea, mai baieti, dar sa se bea omeneste, fara sa se ajunga la cutite sau la alte nenorociri. Deci, dupa cum vedeti, eu sunt destul de maleabil, dar am o singura pretentie de la voi toti, vreau liniste si disciplina in unitate, iar micile voastre probleme sa le rezolvati intre voi omeneste, iar problemele mai mari mi le raportati mie"". A venit lume buna!
Dupa ce a plecat Comandantu, am avut si noi o discutie, intre noi, dintr-o data, peste noapte, Comandantu devenise asa de ingaduitor si prea cumsecade, si noi cautam sa aflam de ce, ca nu ne mirosea a bine. Aveam sa aflam peste doua zile ca tranzitu de la Jilava se mutase la Margineni, si conducerea stia ca vor fi adusi fel si fel de detinuti periculosi, selectati din toate puscariile unde avusesera loc rebeliuni, iar conducerea se orientase spre niste detinuti de genu meu, sa se foloseasca de noi pentru a-i tine din scurt pe naravasii care urmau sa ne invadeze puscaria. Nu aveau neaparata nevoie de noi, puteau sa foloseasca forta, dar se daduse ordin sa nu se mai foloseasca forta, prea multi oameni murisera in rebeliunea din decembrie a€™89, asadar, folosindu-ne pe noi, nu mai era nevoie de forta si nici evenimente nu se mai produceau, si asa se impaca lupu si capra si varza, cam asta era situatia la inceputul lunii februarie 1990 la Margineni la puscarie, iar eu si prietenii mei intelegeam ca se foloseste de noi conducerea, dar cum trebuie sa le spunem lucrurilor pe nume, si noua ne convenea, eu ma plimbam pe unde voiam, intram in orice camera pofteam, aveam cheie de deschis toate usile, iar militienii de pe sectie erau simpli asistenti, simpli figuranti. Eu si cu prietenii mei locuiam la camera cinci, plecasem de la camera trei din urmatorul motiv: conducerea pricepuse ca cei cu pedepse mari erau mai judecati si ca ii putea tine mai din scurt pe cei cu pedepse mici bagand in fiecare camera cate trei-patru pedepse mari. La noi, la camera cinci, usa era deschisa tot timpul, si zi si noapte, iar noi misunam peste tot. Eram ca niste ""kapo"" din cartile despre lagarele de concentrare, si ne era bine. Stateam o ora in detentie, o ora in fabrica, nici nu simteam cum trece timpul. Era pe la inceputul lunii februarie, cand Sochi vine la mine in fabrica, unde tocmai imi gatisem ceva bun pe resou si imi spune ""Petre, daca iti zic ceva, cred ca iti ingheata mancarea in gura"", ia zi, ma colegule, cu ce veste ma lovesti tu, sa mi se opreasca dumicatua€™, ""pai te cheama Comandantua€™"", si asta numesti tu problema, Sochi, ""da Petre, e problema, ca tocmai au venit 14 teroristi la Margineni"", ma, esti nebun, ce teroristi, ""hai cu mine sa-i vezi!"". Si mergem noi in detentie, iar Comandantu ne astepta in biroul unui locotenent, ""vezi, Dogarule, ca am bagat pe sectia 4 niste detinuti, 14 la numar, si nu vreau sa aud ca s-a luat cineva de ei sau ca i-a jignit, ai priceput, Dogarule?"", da, domnule Comandant, nu va fi nici o problema cu cei 14 detinuti! Securistii au un protector
Dupa ce a plecat Comandantu, m-am dus cu Sochi direct pe sectia a patra, aveam cheie tubulara, am intrat, dar imediat a venit militianu de pe sectie si mi-a zis, ""bai, Petre, te rog sa iesi afara"", ce ai spus ma, cum sa ies afara cand tocmai am vorbit cu domnu comandant si mi-a spus sa am grija de astia 14 detinuti, ia pune tu mana pe telefon si intreaba-l, iar militianu a cedat, desi avea si el dreptate in felul lui, pentru ca primise ordin strict sa nu fie vreo problema cu cei 14. Eram deci acum in camera cu cei 14 detinuti teroristi, i-am salutat pe toti si vreo doi dintre ei au raspuns la salut, dar cu voce foarte stinsa, si eu, cum sunt putin glumet, i-am intrebat, ce faceti aici, copiii mei, si cu ce ocazie pe la noi, desigur, toti acei teroristi erau mai in varsta ca mine, dar nici unu nu a raspuns, erau ca niste vitei dusi la abator pentru a fi jupuiti, se citea frica pe fata lor. Ca sa-i fac sa mai uite de frica, i-am intins mana unuia, ma cheama Dogaru, sau poti sa-mi spui pe numele mic, Petrica, cum vrei tu, si apoi am dat mana cu toti 14. Am mai facut cateva glume si pe urma le-am spus, in caz ca aveti nevoie de ceva, ceva cu care sa pot sa va ajut, atunci bateti in usa la militian si spuneti-i ca aveti treaba cu Dogaru, iar militianul o sa trimita pe cineva dupa mine si o sa vin la voi. In caz ca vine un detinut la usa la voi si va jigneste sau va injura, ori daca se ia vreunu de voi la curtea de aer, tot la fel procedati, adica il chemati pe militian sa ma anunte pe mine. Asta am avut eu sa le spun, dupa care am plecat. Dupa cateva zile eram cei mai buni prieteni cu cei 14 teroristi, au primit si ei un televizor si aveau nevoie de o masa ca sa-l puna, eu le-am adus masa din fabrica, si un cutit, si un fund de lemn sa isi taie salamul pe el, si un faras si tot felul de chestii de acest gen. NOTA