Punerea sub acuzatie a presedintelui Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache, in dosarul Rompetrol a starnit reactia principalului inculpat al acestui caz, omul de afaceri Dinu Patriciu. ""Regret ca aceasta vanatoare a
Punerea sub acuzatie a presedintelui Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache, in dosarul Rompetrol a starnit reactia principalului inculpat al acestui caz, omul de afaceri Dinu Patriciu.

""Regret ca aceasta vanatoare a procurorilor pune sub semnul indoielii credibilitatea CNVM, institutie cu rol principal in functionarea pietei de capital si financiare din Romania, si ca se joaca intr-o maniera periculoasa cu perceptia pe care investitorii si-o pot forma asupra mediului economic"", a declarat Dinu Patriciu. Presedintele Rompetrol a apreciat ca ori necunoasterea modului in care functioneaza economia de piata, ori o serie de ""motive oculte"" ii determina pe anchetatori sa continue sa atraga in ""constructia lor fantastica"" reprezentanti ai CNVM sau ai altor institutii.
Gabriela Anghelache a fost pusa miercuri, oficial, sub invinuire, dupa ce a fost audiata in legatura cu o emisiune de obligatiuni cu conversie in actiuni. Ea este acuzata de favorizarea infractorului, fals intelectual si aderare la un grup de crima organizata, alti doi invinuiti fiind subordonatii sai Paul Gabriel Miclaus si Victor Eros.
""ABERATII"". Patriciu a catalogat acuzatiile procurorilor ""aberante"", ""nefundamentate"", si ""cu substrat politic"" si a sustinut ca Procuratura nu poate trimite dosarul in judecata din cauza neindeplinirii conditiilor cerute de lege. ""Mi se pare ca pentru procurorii care instrumenteaza dosarul Rompetrol m-am transformat intr-un monstru al raului si ca oricine care a avut la un moment dat o legatura cu Rompetrol, chiar doar prin natura muncii lui, se transforma in suspect, iar daca exercita eventual si o functie publica, in acuzat"", a afirmat Patriciu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.