Doctrina lui Hollywood

Am reusit sa inteleg, in sfarsit, de ce presedintele Traian Basescu e atat de belicos, de viteaz, de gata oricand sa actioneze militar oriunde apar probleme pe glob. Mi-am pus problema asta pentru ca, pana de curand, experienta si actiunea lui politica erau marcate de orizontul relativ limitat si utilitarist pe care il oferea cu generozitate o primarie. Patrupede nauce, chioscuri, sine de tramvai, vile pentru primarii saraci. Cum am ajuns la tancuri si avioane cu reactie? Cum au devenit cainii vagabonzi caini ai razboiului?
E simplu. Nevoit in pripa sa devina presedinte, Traian Basescu s-a documentat de la sursa cea mai rapida si mai lesne de identificat: filmul american. Acolo, presedintii apasa mereu pe un buton rosu, mii de parasutisti tasnesc din avioane, sute de blindate brazdeaza desertul, rachetele isi ridica nasul spre cer din silozuri nestiute, consilierii prezinta tot timpul harti trimise din satelit. Traian Basescu aplica doctrina lui Hollywood.
Cand doi se bat, al treilea intervine. Fie Bush, fie Basescu. Dupa Irak si Afganistan ar putea urma Libanul, presedintele roman are ochii de vultur atintiti mereu pe harta. Butonul portocaliu poate trimite imediat spre zone de conflict tancuri, calareti, submarine, avioane, portavioane.
Doctrina se cere insa ajutata. Cred ca presedintele are nevoie de sugestii. Asa ca iau harta si privesc. Am putea interveni cu tancuri sau transportoare blindate intre Somalia si Etiopia, am putea parasuta oameni in Timorul de Est, am putea sa incercam o forta de pace in Malvine, am putea construi un paravan din trupe de geniu intre populatiile huttu si tutsi din Rwanda. Lumea ar putea deveni mai buna. Si nu numai lumea. Si Romania ar putea deveni o alta tara daca s-ar aplica doctrina lui Hollywood.
Traian Basescu ar putea trimite chipiuri albastre care sa mentina pacea intre PNL si PD. Intre Palatele Victoria si Cotroceni. Le-ar dispune la vreme de noapte de-a lungul marilor bulevarde, tupilate in transeele pe care le tot sapa un alt mare
general, Videanu, cel care a reformulat, peste ani, o lozinca istorica: pe nicaieri nu se mai trece!
Acelasi lucru se poate face intre Steaua si Dinamo, intre Piturca si Ogararu, intre CNA si Irinel Columbeanu, intre turismul romanesc si ideea de eficienta, intre comisarul Frattini si justitie, intre intreprinzatorul roman si Sebastian Vladescu, intre Flutur si gripa aviara. Am trai in sfarsit in deplina unitate, de vreme ce ar avea cine sa ne desparta atunci cand am avea tendinta de a deveni ingrijorator de apropiati.
Sigur, spre deosebire de
imaginatie si de luptele din ""Counter-Strike"", o armata are limite. Dar aici intervine cartierul general. Din buncarul de la ""Ciresica"", de pe malul Marii Negre, imposibilul devine posibil, conflictele inghetate se dezgheata, pacificand zone tot mai intinse. Avem echipa, avem valoare si nu avem nici un fel de limita. Aceasta e reteta succesului, cel putin in filme. Sa avem rabdarea necesara si sa asteptam cronicile de peste doi-trei ani.

---

Despre autor: