Asmutita de cativa gardieni, valvataia rascoalei a cuprins Puscaria Margineni, in zilele Revolutiei. Vendete, violente, furturi - un haos, un iad in inchisoarea cazuta in mana detinutilor. Strecurandu-se printre 1.600 de infractori turbati, capitanul Samuila, ceistul, s-a intalnit cu povestitorul in camera 3, a criminalilor. Peste cateva zile, soldatii aveau sa recapete controlul asupra inchisorii scaldate intr-o baie de sange. In vremea asta, prin fabrica adia un vant rau, liberii imi soptisera tot felul de zvonuri si mi-era teama nu de altceva, ci de foc. I-am spus lui Vasile Olteanu hai sa facem o echipa, sa mergem prin fabrica, umbla vorba ca unii vor sa-i dea foc, hai sa mergem sa-i mai linistim putin, daca se poate cu vorba buna, daca nu, cum s-o putea. In puscarie mai erau baieti capabili, erau Sica din Babani, Bebe Moise, Filica, am facut o echipa de vreo opt, am intrat in fabrica, acolo erau focuri facute de niste descreierati, i-am luat direct la omor cu ciomegele pe care-i prindeam, Dumnezeu este deasupra, de asta data nu aveam nimic in mana si nici nu am atins eu pe vreunua€™, dar prietenii mei aveau ciomege si pe unde gaseam vreun grup care facuse foc intr-un loc periculos, acel grup era luat la ciomege, ba chiar am intervenit si i-am oprit uneori pe prietenii mei prea zelosi, sa dea mai moale cu ciomagua€™. Rezultatua€™ a fost convingator, nimeni nu a mai facut focua€™ in fabrica, aveau voie sa foloseasca resouri, era nichelina din belsug, si ziua de 24 decembrie a trecut fara incendiu. Un curaj nebunesc
Ziua de 25 a inceput interesant, la noi in camera a intrat un ofiter de securitate imbracat civil, era ceistul unitatii. Sincer sa fiu, nu il puteam suporta pe acest om care se numea capitanu Samuila, un baiat slabut, la vreo 32 de ani, eu nu il puteam agrea pentru ca in urma cu patru luni venise la mine la hala numaru 7 si imi spusese ca eu vand alcool, dar capitanua€™ nu avea nici o proba, credea ca ma va putea convinge ca eu sa recunosc, bineinteles ca nu am recunoscut, ca nu eram prost sa ma las intimidat de vrajeala lui ieftina de doi bani, deci securistua€™ ma incercase sa vada daca ma sparg, dar s-a lasat pagubas, si-a dat seama ca nu sunt vreun novice, meseria lua€™ Samuila era sa incerce, dar nu ii mersese cu unu ca mine. Si cand l-am vazut la mine in camera, am ramas surprins, de trei zile nu mai calcase picior de militian in puscarie, o pazeau doar pe dinafara, sa nu fuga cineva, iar acest om a intrat ca la el acasa, trebuie sa recunosc cu tot sufletua€™ ca acest om merita in adevaratul sens al cuvantului tot respectul, nu imi placea de el ca era ceist, dar ca om, merita mai mult decat respect acest capitan care avusese curajua€™ nebun sa intre printre 1.600 de detinuti dezlantuiti. O spun cu mana pe inima ca acest Barbat pe nume Samuila merita tot respectua€™, nu stiu cum reusise sa ajunga pana la noi la camera 3, cand l-am vazut l-am salutat cu respect si, dupa ce a dat mana cu Vasile Olteanu si cu mine si cu alti baieti din camera, l-am invitat sa bea o cafea cu noi. Nu era voie cu cafea in acea perioada, dar noi lucram in fabrica si faceam rost si, pe deasupra, era ziua de Craciun. L-am poftit la cafea, Samuila a primit cu multa bucurie si a zis cam asa: ""Ma bucur ca voi, pedepse mari, sunteti mai cu judecata decat restul, stiu ca voi nu ati vrut sa iesiti din aceasta camera, si tot atat de bine stiu, Dogarule, ca tu ai taiat pe doi detinuti care au vrut sa intre peste voi, sa va scoata cu forta. Ma bucur ca sunteti oameni judecati, ca va vedeti de treaba voastra, va rog eu sa va pastrati calmua€™, sa nu iesiti din camera decat daca este necesar, tu, Vasile, si tu, Dogarule, sunteti socotiti oile negre ale puscariei, dar voi ati demonstrat ca nu este asa si stiu si cum, ca voi nu ati dat voie la detinuti sa sparga magazia de alimente, iar tu, Dogarule, ai adunat toti liberii si le-ai dat sa manance paine si sunca, eu stiu tot"", asta a spus securistua€™. Al dracului securist, intr-adevar stia tot, parca ne urmarise, precis stia de la Cotiga, care era chemat des in comandament, si mai stia si de la bucatari, pentru ca bucataria avea gardu lipit de comandament, si securistu cunostea bine starea de spirit din unitate, deci nu venise la noi asa din intamplare, stia ca avea sa gaseasca un anume sprijin din partea noastra, si intr-adevar asa a si fost, a avut tot sprijinul ce i se cuvenea. Dupa ce securistua€™ ne-a rugat sa nu iesim fara rost din camera si sa mai trecem prin fabrica sa nu dea cineva foc, eu l-am intrebat: domnua€™ capitan, de ce Vlasceanu Nicolae a venit si i-a starnit pe detinuti la revolta, iar dumneavoastra interveniti sa nu se dea foc la fabrica, atunci capitanua€™ Samuila a zambit asa cu un zambet amar si mi-a spus: ""tu, Dogarule, fa asa cum iti dicteaza constiinta"", capitanua€™ avea o privire rece, dar limpede, ceea ce insemna ca nu mintea nimic, mi-am dat seama ca el avea dreptate si nu avea rost sa-l mai intreb nimic. Iesiti cat timp sunteti intregi!
In vreme ce noi stateam de vorba, in camera a intrat un grup de vreo opt detinuti si mi-a spus: ""bai, Petrica, hai sa il bagam pe fraieru asta in lanturi si in catuse"", un grup de tigani imi facuse mie aceasta propunere si eu atunci i-am intrebat cine v-a invitat pe voi in aceasta camera, ""pai sa vezi, Petrica - mi-a zis unua€™ din grupua€™ respectiv - , fraieru asta este securist si noi trebuie sa il bagam in lanturi si in catuse si sa il ducem la izolare"", de ce, ""pentru ca este un ceist, de ce mai intrebi de ce"", si imediat mi s-a pus pata si le-am spus: iesiti acum din camera cata vreme mai sunteti inca intregi, am scos cutitua€™ meu cu buton si m-am indreptat spre grupu de tigani, tiganii ma cunosteau mai mult din auzite, si mi-au spus: ""bai, Petrica, cat ai suferit tu, fratioare, acum cand ai in mana un ceist, cauti si il aperi"", iesiti afara le-am spus, cat timp inca mai mergeti pe propriile voastre picioare, altfel muriti! Tiganii, fiind lasi de felul lor, au iesit afara, fara sa mai comenteze nimic. Probabil ca cineva daca va citi aceste randuri va crede ca sunt vreun nebun, si eu am sa-i explic ca nu ma simt nebun deloc, si ii explic astfel, eu admir omua€™ care are curaj, iar acest capitan avea curaj sa dea si la altii, nu ii respectam nici gradua€™, nici functia, ci omul in sine, si il mai respect si azi, cand au trecut mai bine de trei ani de la cele intamplate. Da-i Cezarului ce-i al lui
Asadar, cui i-a mai stat in gat, in acea zi, prezenta oaspetelui meu cel nepoftit, eu i-am zis: de ce nu l-ai luat pe domnua€™ capitan inainte de a veni aici in camera, in prezent dumnealui e musafirul meu si tot eu o sa-l conduc pana la intrarea in comandament, si nimeni nu a mai vociferat nimic. Dupa ce am teminat de discutat tot ceea ce aveam de vorbit noi la cafea, l-am luat pe capitan impreuna cu Vasile Olteanu si am mers pana la poarta doi, care dadea in comandament. L-am salutat pe musafir si acesta a intrat in comandament. Si eu cu Vasile am ramas sa ne miram cum de-a razbit omul acela pana la noi in camera, printre detinutii furiosi si zapaciti la minte, si ce-ar fi fost daca ar fi fost prins de tigani, si eu cu Vasile am decis ca intotdeauna este bine sa dai Cezarului ce este al Cezarului si i-am dat capitanului ceea ce este al lui. Si a venit apoi ziua de 26 decembrie si niste detinuti au intrat in camera si mi-au spus ca sunt chemat in comandament si m-am dus, si am fost poftit intr-un birou, era acolo domnua€™ capitan Lita, care este regim si paza, al doilea in functie dupa comandant, am dat mana cu domnua€™ Lita, iar el a intrat direct in subiect: ""bai, Dogarule, te rog sa faci de asa natura sa ii bagi pe toti detinutii in camerele de detentie"". Tot deschis i-am raspuns lua€™ domnua€™ Lita ca nu pot asa ceva, insa pot sa il asigur ca nici un detinut pedeapsa mare nu umbla brambura prin unitate si prin fabrica, in rest, eu nu vreau sa intervin, pentru ca nu pot sa le spun la detinuti bai, baieti, va rog eu frumos, intrati in camere, bineinteles ca nu s-ar fi intamplat asa ceva, dar, impreuna cu mai multi prieteni, as fi putut sa ii bag la camera pe toti detinutii, dar eram constient ca am fi fost considerati niste tradatori si eu, si prietenii mei, deci n-am acceptat acest lucru. Acum, cand scriu aceste randuri, regret ca nu am acceptat sa-i bag la camere pe detinuti, recunosc acest lucru, pentru ca am vazut cu ochii mei cati detinuti au fost impuscati si cati au fost schiloditi. Tot in aceeasi zi a fost invitat la comandament un alt prieten al meu, Sica din Babani, si lui i s-a cerut acelasi lucru, dar si Sica a refuzat exact ca si mine. Ospat sub carantina
Trecuse o saptamana de cand in Penitenciarul Margineni domnea haosul, detinutii dormeau pe unde puteau, mancau turte facute cu faina din fabrica. Dupa cum am spus, la magazia cu alimente nu se mai dusese nimeni, dar eu, cu Vasile Olteanu, cu Sica din Babana, o mai vizitam din cand in cand, mai luam cate o bucata de carne de porc si mai faceam cate o friptura, si mai mancam si noi ca oamenii, sau mai dadeam cate un kilogram de zahar ori de sunca pe la detinutii care nu aveau nimic de mancare. Dar mai erau multi detinuti care mancau numai miez de nuca; la Artizanat, unde era brigadier Sica, se adusesera remorci de nuci si detinutii care lucrau acolo spargeau nucile si separau miezul care se punea in saci. Cand incepuse Razmerita, in ziua de 22, Sica ii lasase pe toti detinutii sa ia saci de miez de nuca si impartisera intre ei zeci de saci cu miez de nuca. S-a dezlantuit prapadul
Dar distractia s-a terminat pe 29, undeva pe la orele 14:00, cand au intrat in unitate militienii, si foarte multi militari, si un tanc, urmat de un TAB, si au inceput sa traga in tot ce misca, fara somatie, intrasera concomitent pe poarta doi si pe poarta din fabrica, de langa comandament, pe acolo pe unde dadeam eu cu Bruzli obiectele furate de pe la maistrii din magazii. Acea zi nu am s-o uit niciodata. Focurile de pistol automat se auzeau din toate directiile, eu eram in camera si ma uitam cu baietii la televizor cand am auzit rafalele, am iesit din camera impreuna cu Vasile Olteanu, cu Bebe Moise, cu Pavelica Varutu, am coborat pe scari de la etajua€™ unu, deja tancua€™ si tabua€™ ajunsesera la zece metri de pavilionua€™ vechi, unde ne aflam si noi, se trageau focuri de arma de la geamuri si pe oriunde, parca eram pe front, la intrarea in pavilionu vechi unde eram si noi s-a deschis foc de arma, ne-am dat dupa perete, dar din grupul nostru de curiosi nu au avut timp toti sa se fereasca, un baiat a fost impuscat direct in gat, a mai dat de vreo doua ori din maini si din picioare si a ramas nemiscat ca o papusa stricata, altul a fost impuscat in piept, a inceput sa horcaie, dand din maini si din picioare, si din gaura glontului ii iesea sangele si in acelasi timp si sufletua€™, era exact ca pe front, vorba vine, pe front ambele tabere sunt inarmate, dar noi detinutii eram exact ca niste iepuri in bataia pustii. Am fugit pe scari la etajul unu, m-am apropiat de un geam, impreuna cu Vasile Olteanu si cu Pista, vechiul meu prieten care imi daduse cu ranga-n cap, noi trei ne uitam pe geam, jos langa cladire erau militienii cu armele indreptate spre geamuri, imi amintesc ca pe mine ma manca teribil pielea si, cum n-aveam alta treaba, mi-am pus amandoua mainile la nas si am inceput sa ma stramb la militianua€™ care avea arma indreptata spre geamul unde eram noi, si militianu a apasat, netotua€™, pe tragaci, parca bunul Dumnezeu mi-a dat puterea si intuitia de m-am aruncat jos, pe beton, nenorocitul a tras, daca nu cadeam, cu siguranta azi nu aveam ocazia sa povestesc cele intamplate. Dupa o saptamana, cand aveam sa ies iar la munca in fabrica, m-am dus cu Vasile langa geam si vazand pe unde a trecut glontua€™, am facut reconstituirea si am realizat ca iarasi fentasem moartea, glontul m-ar fi lovit direct in barba si mi-ar fi iesit prin cap. Vasile nu s-a putut abtine si mi-a zis: ""al dracului moldovean, te-a mancat pielea, ai fost de doua ori condamnat la moarte si Dumnezeu te-a scapat, iar tu erai sa mori pentru o gluma prosteasca, dar se vede treaba ca esti facut sa ai zile"".