""Se cauta persoana prezentabila si bine remunerata in vederea achizitionarii in comun a unei case"". Cam asa ar arata combinatia de anunt matrimonial si imobiliar care circula tot mai des pe piata britanica. Scopul unor astfel de anunturi nu e
""Se cauta persoana prezentabila si bine remunerata in vederea achizitionarii in comun a unei case"". Cam asa ar arata combinatia de anunt matrimonial si imobiliar care circula tot mai des pe piata britanica.


Scopul unor astfel de anunturi nu este ca cele doua persoane care se gasesc prin mica publicitate sa ajunga sa se placa una pe cealalta, ci sa ajunga sa le placa aceeasi casa, pe care nici unul n-ar avea puterea financiara sa si-o cumpere singur dar pe care ar putea sa o achizitioneze impreuna.
RISCURI SI BIROCRATIE. Acesta este ""ultimul racnet"" in materie de afaceri imobiliare in Marea Britanie, scrie cotidianul The Telegraph. Cei care se incumeta sa aleaga aceasta solutie trec prin complicate proceduri de verificare si semneaza contracte care mai de care mai stufoase inainte sa primeasca de la finantator banii doriti pentru
a-si lua casa impreuna. In plus, ei au de trecut si de severul radar uman: se scaneaza reciproc timp indelungat pentru a fi siguri ca pot avea viata impreuna. ""Cand le-am spus prietenilor ca o sa imi cumpar o casa impreuna cu un strain mi-au spus ca sunt ticnita. Mi-au zis: «Daca dai peste un psihopat?». Nici pe departe. Daca nu m-as fi simtit in largul meu cu Matt, n-as fi facut pasul"", spune, convinsa, Kate, de 31 de ani, una dintre pionierele fenomenului. N-are nici un motiv sa regrete riscul pe care si l-a asumat. ""Matt are un program complet diferit de al meu, ba e si cuplat cu cineva care sta la doi pasi. Aproape ca am casa doar pentru mine, nici nu simt ca o impart cu cineva"", continua Kate.
Pentru britanicii care aleg aceasta solutie, nici nu e greu sa dea ochii foarte rar cu colegul sau colega de aparmaent. Asta pentru ca nu vorbim de achizitii de 55 de metri patrati locuibili, ci de resedinte respectabile, cu etaj, al caror pret se invarte pe la 350.000 de euro.
Persoane care au ceea ce-n Marea Britanie trece drept venit decent, adica 3.500-4.000 de euro lunar, cu greu si-ar putea permite astfel de proprietati care, spun expertii imobiliari, sunt cam de opt ori mai scumpe decat venitul lor anual. Si pentru ca atunci cand exista o nevoie, trebuie sa apara si ""unelte"" pentru a o satisface, a scos capul pe piata un nou tip de agentie imobiliara. Misiunea ei este sa puna in legatura cupluri al caror scop nu e atat sa faca, asa cum spune romanul, casa buna impreuna, ci sa faca, pur si simplu, rost de o casa. O astfel de agentie este sharedspaces.co.uk, la care s-au inscris 2.000 de britanici. Asemanarea cu matrimonialele este ca fiecare candidat la gasirea unui coleg de proprietate trebuie sa se vanda cat mai bine si sa atraga atentia asupra calitatilor sale. ""Amuzanta, sensibila, loiala, de incredere si cu multe alte calitati"" poate fi un model de anunt care sa ia ochii.
SINGURA SANSA. O abo-
nata a serviciului crede ca numai asa poate avansa pe scara proprietarilor. ""Daca faceam singura un credit, nu imi puteam permite ceva mai scump de 150.000 de euro. Ori, nu asta e ce imi doresc. Vreau sa locuiesc intr-un loc spatios care sa nu fie fix in buricul targului, unde-i toata agitatia"", spune Sarah, de 25 de ani. O alta conditie a ei este sa nu imparta casa si creditul cu un barbat.
Alte conditii de pe site-ul sharedspaces.co.uk: ""fara picioare urat mirositoare"" sau ""e musai sa fii musculos, bine cladit, de preferinta culturist"".
Studiile realizate, unde altundeva decat in Marea Britanie, arata ca e mult mai indicat si cu bataie lunga sa iti iei o casa impreuna cu cel mai bun prieten sau chiar cu un partener de afaceri decat cu iubitul sau iubita. Asta si pentru ca toate detaliile contractuale sunt mult mai usor de stabilit si reglat cand intre cei doi semnatari nu exista si o relatie amoroasa.
EXPLOZIE. Expertii spun ca preturile au luat-o razna in Marea Britanie, iar oamenilor le e tot mai greu sa isi cumpere o casa. Statisticile arata ca in 1999 au fost inregistrate 592.500 de persoane aflate la prima astfel de achizitie fata de doar 364.300 in anul 2005.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.