Incinta din Bruxelles a Parlamentului European nu este nici pe departe atat de sigura pe cat poate parea la prima vedere, cand te lovesti de controalele amanuntite de la intrare si de nesfarsitele solicitari de documente necesare eliberarii unei perm

Incinta din Bruxelles a Parlamentului European nu este nici pe departe atat de sigura pe cat poate parea la prima vedere, cand te lovesti de controalele amanuntite de la intrare si de nesfarsitele solicitari de documente necesare eliberarii unei permis de trecere de o zi.

Favorizati si de inghesuiala creata la etajele impresionantei cladiri dupa sosirea la Bruxelles a functionarilor si parlamentarilor din noile state membre, hotii au inceput sa aiba viata tot mai usoara. Cele mai recente victime sunt europarlamentarii cehi. Potrivit presei din aceasta tara, citata de Mediafax, birourile multora dintre ei au fost calcate de hoti, care au scotocit prin sertare si au furat tot ce se putea fura. Astfel, la inceputul lunii iulie, europarlamentarii crestin-democrati Zuzana Roithova si Jan Brezina s-au trezit jefuiti. Roithova a declarat ca, dupa toate probabilitatile, hotii au patruns in biroul din Bruxelles intr-un moment in care ea participa la o sedinta plenara la Strasbourg. ""Captura"" facuta de infractori a insumat un telefon mobil si cateva sute de euro.
GARDIENII, BANUITI. Situatia este cu atat mai delicata cu cat multe banuieli se indreapta chiar catre persoanele care au acces zilnic in cladirea Parlamentului. Mai precis, ar putea fi vorba despre unii dintre gardieni, crede parlamentarul jefuit, folosind ca argument faptul ca intrarea in birou nu a fost fortata, iar paznicii au la dispozitie cheile incaperilor. Compania care are in grija securitatea Parlamentului European nu a comentat incidentul, insa presa ceha noteaza ca aici angajarile se fac cu usurinta si, pana anul trecut, integritatea candidatilor nu era verificata inainte de angajare. (Irina Cristea)

CIOCOLATE SI CREIOANE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.