A facut cariera in televiziune un ins care vorbeste lung, afectat si nu spune nimic. E un impostor.
Ocupa locul altuia care ar face aceleasi emisiuni vorbind aplicat, simplu si cu farmec. Persoana la care ma refer e un impostor de rand. Exista insa si impostori mari, care reusesc sa prosteasca foarte multi oameni, uneori toata viata. Nu-i simplu sa fii impostor. Daca-s totusi mai rari, decat le-ar permite-o haosul din tara, e pentru ca impostorul trebuie sa fie abordabil, consecvent, gata sa intre in rol, ca un mare actor, in orice moment. Munca si talent, nu gluma! Un om cinstit n-are un program personal al onestitatii. Tine, e drept, niste principii, dar nu constientizeaza tenace un mod de a fi natural. Impostorul isi pune la punct o linie clara de comportament, e rezistent la contre, e motivat, isi cultiva neincetat prezenta, urmareste un tel, are un punct de plecare si unul de sosire, se bazeaza pe relatii, e activ. Intr-un cuvant, insista. La acelasi beneficiu, un impostor osteneste mai mult ca un om la locul lui. Fapt care spune ca impostura e si o chestiune de vocatie. Trebuie sa te nasti cu obrazul gros, cu somnul sanatos, cu o iubire de tine neconditionata. Impostorul se pricepe sa-si timoreze criticii. Omul, care remarca impostura si realizeaza dimensiunile ei nu intelege ce motiv are un semen sa se zbata atata. Ca in final sa obtina un beneficiu, care, pe cai drepte, se dobandeste mai usor. Omul corect presupune in spatele imposturii o forta oculta, o teza secreta, un sistem sustinator. Cel mai adesea, impostorii sunt insa solitari sau merg cu asocieri mici. Omul corect percepe marea impostura ca pe o boala psihica si se fereste sa stea aproape de inchipuit. Risca sa fie luat si el drept impostor. Golul din jurul impostorului e secretul puterii sale.
Intr-un fel, evidenta il favorizeaza ca o boala de piele sau o legenda igienica urata. Dispretul adesea manifest al unor colegi si cunoscuti il face si mai sigur de sine. Dispretul e unitatea de masura a efectului. Impostorul e convins ca-i invidiat, admirat dintr-un simtamant de culpa, ca e respectat cu teama. N-are nici cea mai mica indoiala ca pozitia sa in societate e meritata. Doar a trudit pentru asta, nu? Impostorii la nivel inalt sunt si mai greu de recunoscut, deoarece functia acestora le pare oamenilor de rand un dat al destinului: unii sunt nascuti pentru saracie, altii pentru a conduce. Societatea romaneasca forfoteste de impostori, ca dealtfel intrega lume moderna. Acestia isi cumpara publicitatea si-si gestioneaza imaginea intr-un mod care-i face invulnerabili. Poporul gandeste asa: daca omul e hot, daca e incapabil, daca e poltron si inca rezista intr-un minister sau in guvern, inseamna ca are o calitate ascunsa un sprijin puternic, un noroc de la Dumnezeu. Nu-i bine sa te legi de el. Cum altfel ar rezista in Televiziunea Romana, vreme de treizeci de ani, un om care se poarta si vorbeste afectat, care e prezent mereu in locurile unde se iau decizii, desi nu-l invita nimeni, care are emisiuni plictisitoare, fara public si totusi e platit mai bine decat meseriasii?