Romania a adunat, in anii tranzitiei, cam sase sute de mii de firme. Cat in Franta. Numai ca, numarandu-le pe cele care conteaza in economie, suma se restrange dramatic: sub optzeci de mii.
Si celelalte? Unele au pierderi mari si se zbat intre faliment si supravietuire. Altele sunt inglodate in datorii.
Cum am ajuns noi aici? Dintr-un grav dezacord intre aspiratii duse pana la iluzii si incapacitatea de a face lucrurile sa functioneze bine. Nu-s deloc putini cei ce si-au facut iluzii si acum culeg deziluzii.
Multe sunt firme-fantoma. Au fost create cu un unic scop: sa spele bani ori sa insele Fiscul. Si, fiind conduse de profesionisti in inginerii financiare, isi indeplinesc bine rolul. Mai ales ca a nu contribui cu nimic la buget face parte din rol.
Grosul insa il formeaza firmele visatorilor. A devenit o moda, la noi, ca tot romanul sa-si faca firma. S-o rupa cu trecutul, cu saracia, cu traiul modest, devenind patron. Desigur, tot romanul cu imaginatie, cu ambitie si, de multe ori, cu credinta ca... tot ce zboara se mananca.
E drept ca, asemeni soldatilor lui Napoleon, pe care imparatul ii asigura ca purtau in ranite bastonul de maresal, orice lucrator are in buzunarul salopetei cheia unui cabinet patronal. E insa o masura in toate. Cum sa pui pe roate opt sute de mii de intreprinderi in Romania de astazi, sa pornesti motoarele si sa le faci sa functioneze bine? Si toate astea intr-o tara ca a noastra, dominata de deviza ""Lasa€™ ca merge oricum""?
Cui i-ar folosi cativa munti de produse, rod al unei munci indarjite, daca aceste produse nu si-ar gasi, pe piata, nevoi certe si preturi bune?! Mai mult chiar: daca pe piata nu s-ar ivi atat de multi cumparatori, care sa poata plati aceste preturi bune, asa incat treaba in cauza sa fie rentabila, la ce bun atata munca si atata consum de resurse?
Ne invartim intr-un cerc vicios. Munca dezorganizata se soldeaza cu salarii modeste. La randul lor, salariile descurajeaza munca. Si, prin urmare, pericliteaza productia. In plus, nepotismul si sinecurile sunt in floare. E clar, asadar, ca ecuatia in care inca mai este integrata relatia productie-consum a expirat. A persevera in mentinerea ei ar fi o mare eroare.
Ce-ar fi de facut? Orice activitate economica presupune o succesiune de alegeri: ce se produce, pentru cine, cat, cum, cu ce profit. Totul subordonat binomului magic al lui Leontief: intrari - iesiri. Patronul veritabil este si un investitor. Si, daca investeste, isi va evalua ""iesirea"": profitul scontat. Si va socoti cat capital poate sa avanseze in acest scop.
Un lucru nu spune insa Leontief, pentru ca el priveste la scara mondiala: ca trebuie sa avem in vedere si ""obiceiul pamantului"". Fiindca investitorului roman privat nu-i este deloc usor sa porneasca o afacere. Cand facem bilantul firmelor, un bilant dramatic, greu de imaginat, nu-i oare cazul sa masuram si alte cauze, independente de patroni? Am in vedere birocratia, coruptia, climatul de afaceri si multe alte obiceiuri ale pamantului nostru.