Batranul domn Arvinte,
fost candva inspector financiar in invatamant,
a gasit intr-o cutie de pantofi, pusa bine sub pat,
un teanc gros de chitante.

In prima clipa, s-a gandit c-or fi scrisori de dragoste. Din cauza panglicii, desigur. Intr-un fel, chiar chitante de dragoste si erau. Zeci de note de plata de la restaurantele unde-si ducea, cand era tanar, iubitele si le oferea mici si bere. Sau cand era cazul si fetele promiteau fripturi si sprituri. Domnul Arvinte a luat la citit notele de plata si, cu toate ca nu-si mai amintea deloc chipurile domnisoarelor, cu care lega prietenii scurte, dar interesante din punct de vedere masculin, carciumile unde le ducea le revedea aievea, cu ochii mintii: Ciresica, Avantul, Codrii Cozminului, Dudesti, Dealul Mare. Ce vremuri, ce vremuri! Micii costau 1 leu si 20 de bani, portia de ficat la gratar, 6 lei, sticla de vin superior de regiune, 12 lei. Cu 25 de lei, daca fata nu era nemancata de dimineata, cum erau mai toate cunostintele sale din cartier, te alegeai cu niste amintiri de neuitat. Iata bunaoara bonul cu trei ciorbe de burta la bodega Dudesti. ""Asta trebuie sa fi fost nebuna de Maricica - si-a zis batranul domn Arvinte, privind cu duiosie hartia stampilata pe fata si pe dos - , ca numai ea poftea inca o ciorba la supliment."" In tinerete, domnul Arvinte le cerea chelnerilor sa-i stampileze notele de plata de doua ori, cam cu aceleasi motive cu care oamenii avuti adunau la Venetia servetele semnate de prietenii ocazionali din marile restaurante. Sa fie spre aducere aminte. Oamenii bogati dadeau pe neasteptate in fundul unui scrin Louis
al XV-lea peste servetelele cu semnaturile unor Hemingway sau contele de Luxembourg si melancolizau la vremurile bune de odinioara, iar domnul Arvinte scotea dintr-o cutie de pantofi de sub pat note de plata cu chifle, halbe de bere si mici, de la Parcul Trandafirilor, si i se umezeau ochii. Pe una din note, si anume pe aceea de la restaurantul Cismigiu, unde a dus-o o singura data pe Gina cea mofturoasa de la biroul Cadre, domnul Arvinte a citit o insemnare ciudata. Dupa cele 8 chifle a 50 de bani bucata, total 4 lei, chelnerul scrisese, cat se putea de clar, 3 schintre, a 14 lei si 65 de bani schintra, total 86 de lei si 15 bani. Domnul Arvinte s-a muncit toata dupa-amiaza sa priceapa ce mazgalise chelnerul din prinosul celor patru clase primare ale sale, dar nu reusea sa citeasca nici cotlete de vitel, nici saramura de crap si nici fleici de porc, ci schintre toata ziua. Parca dinadins, pentru
a-l innebuni de cap pe domnul
Arvinte dupa cincizeci de ani, chelnerul caligrafiase atent fiecare litera, astfel ca pensionarul a ramas cu privirea ceasuri intregi ca hipnotizat pe bazaconia din nota de plata, in loc sa se enerveze ca inmultirea era complet gresita. Cu Gina, domnul Arvinte nu se culcase. ""A naibii muiere, si doar s-a indopat cu schintre! Daa€™ ce-or fi fost schintrele astea, ca nici ieftine nu erau! Ii trebuia ei schintre, ca sa fac eu infarct acum?"" Toata noaptea
domnul Arvinte n-a visat decat mese pline cu schintre, mari, negricioase si alunecoase, iar spre dimineata, de inima rea, a facut un infarct mititel, din categoria celor care-ti asigura un al doilea suportabil, dar nu si pe al treilea. ""E de la schintrele Ginei!"", i-a zis balbaind usor cuvantul domnul Arvinte doctorului, care, desi se stie ce urat scriu doctorii si cum pocesc cuvintele, a inteles, Dumnezeu stie de ce, scrumbii. Drept care a zis:
""Lasati-o mai moale cu
scrumbiile, ca-s grase"".