Nu mai vazuseram Ocna Sibiului. Abia asteptam
sa trecem de dealurile line ce se amanau parca unul pe altul de la Sibiu spre micul orasel. Intrarea a fost triumfala,
dar nu si glorioasa. Credeam ca ""Litoralul Ardealului"", cum aflasem ca e supranumita aceasta zona,
o sa ma fascineze de-a dreptul. Dezamagire. Se arata ochilor mai intai un deal cu niste rani de sare pe el. Inteleg asta, doar a fost ocna de sare candva. Dar unde sunt cele 52 de lacuri de care zicea Roxana, colega mea, care se documentase? Asa stia dintr-o sursa. Am aflat la fata locului ca sunt doar 14. Bune si ele. Iar de briza de munte ce sa mai zicem? Am avut parte de ea. Dar seara tarziu, cand umblam prin orasel dupa preotul Savu Popa. (Coincidenta nimerita de nume, nu?). Am avut ceva noroc in seara aceea, cand ne indreptase fostul primar spre casa parintelui. Niste barbati tocmai oprisera masina in poarta sfintiei sale, asteptandu-l si ei.
L-au sunat si l-au chemat sa ne ajute. ""Cam tarziu, ne cerem scuze. Dar vrem sa ne documentam in seara aceasta, parinte, maine avem mai multe lucruri de facut."" S-a induplecat parintele. Ne-a dus la biserica lui Mihai Viteazul. Era noapte de tot. Poze n-am mai facut bisericii pe afara, ca nu se mai vedea nimic. Colac peste pupaza, bateriile aparatului foto s-au descarcat. Un copil de-al parintelui aduce o cheie imensa si intram in biserica vadit impresionati ca pe aici a trecut domnitorul Unirii de la 1600 si s-a inchinat. In linistea din biserica, parintele Savu povestea despre Mihai Viteazul, despre Brancoveanu, despre sfintii romani, nascuti prin satele vecine. Ca prin minune, bateriile dau semne de viata si Dan, colegul nostru de la Sibiu, a reusit sa faca 16 fotografii! O alta cheie imensa se rasuceste in usa scolii vechi
in al carei etaj, parintele nostru a facut un fel de muzeu cu obiecte taranesti din zona. Moliile zboara nestingherite. ""Exista o energie
a lucrurilor care le tine in viata in mediul lor originar. Cum sunt duse in muzee, incep sa imbatraneasca"", spune viitorul protopop. Ne-am intors acasa cu reumatismele initiale, pentru ca nici a doua zi n-am avut timp sa facem vreo baie in lacurile sarate. Dar
nu ne-a parut rau. Am aflat atatea lucruri frumoase si am cunoscut ocneni atat de interesanti,
incat baia intr-un lac in care
nu te ineci e o nimica toata.