Preotul Savu este slujitorul Bisericii Sf. Ioan Botezatorul din Ocna Sibiului. Biserica, ridicata la 1810, preia la o scara mult mai mare locasul sfant ridicat de Mihai Viteazul si refacut de Constantin Brancoveanu. Intr-o scoala veche din 1870, construita pe vremea mitropolitului Saguna - perioada in care in Ardeal s-au ridicat foarte multe scoli pe langa biserici - cu ""trepti"" din stejar si podeaua roasa, parintele Savu a facut loc unui mic centru cultural de recuperare a traditiei etnografice. ""De doi ani, scoala primara a fost reprimita in proprietate de biserica si, pentru ca sunt tot mai putini copii, va veni vremea cand nu va mai functiona ca scoala, dorim sa amenajam un muzeu serios"", spune parintele Savu in timp ce ne plimba prin camaruta plina cu obiecte vechi, cu miros greu, multe din ele aduse din colectia sa personala. ""Am inceput cu obiecte din colectia mea pentru a-i stimula pe oameni sa mai doneze ceva. Dar a mers greu, asa ca m-am dus personal din casa-n casa si am reusit sa mai adun alte cateva obiecte pentru micul nostru muzeu."" Pentru a inmulti colectia de obiecte pentru micul muzeu al Ocnei, parintele cerea voie sa cerceteze podurile ori pivnitele caselor localnicilor. ""Am renuntat sa mai nominalizez anumite obiecte dupa ce mi-am dat seama ca de fapt nu este cea mai potrivita metoda pentru a aduna ceea ce doream. Lumea spunea: «Pai n-am ce-mi ceri dumneata». Daca am vazut asa, le-am cerut si eu oamenilor sa ma lase sa urc la ei in pod, sa vad ce au. In ultima vreme am adunat foarte multe fotografii vechi. Cele mai valoroase exponate, desi nu au o forma eleganta de etalare, sunt uneltele cu care s-a lucrat in salina, asa-numitele ciocane de mina, specifice zonei noastre. Au o vechime de 100 si chiar de 200 de ani. Mai nou, se pare ca s-a depasit faza de construire a unor muzee in sensul clasic. Acum, specialistii merg pe alta idee. De organizare si de prezentare. Se merge pe muzee in stil mai viu, autentic. Sa gasesti doua-trei gospodarii conservate, dar care sa ramane functionale, unde sa aduci si turisti."" Printre obiectele pe care parintele Savu le-a adunat in muzeu se afla si un pulover pe care tatal lui l-a crosetat in 1964, cand era la Aiud, in inchisoare. A fost detinut politic timp de 14 ani. FIII TARGULUI. Ne-au atras atentia doua icoane imparatesti din secolul al XIX-lea, carti vechi bisericesti, unele de peste o suta de ani. Pe peretii muzeului ad-hoc erau la loc de cinste portretele fiilor targului, printre care scriitorul Radu Stanca. Am vazut pe chipul parintelui Savu o oarecare tristete: tocmai fusese ridicat intr-un rang bisericesc care urma sa-i rapeasca mai mult timp, iar colectionarea de obiecte etnografice din zona nu mai era una din preocuparile cu prioritate pentru sfintia sa. Intr-un oras cu 4.200 de locuitori, cinci comunitati, se vrea acum realizarea unui muzeu al sarii. Desi Ocna Sibiului are acest specific, exploatarea sarii s-a intrerupt aici din anul 1931. DIN CASA IN CASA
""Am inceput cu obiecte din colectia mea pentru a-i stimula pe oameni sa mai doneze ceva. Dar a mers greu, asa ca m-am dus personal din casa-n casa, am cerut voie sa merg in podurile oamenilor, si am reusit sa mai adun alte cateva obiecte pentru micul nostru muzeu. In ultima vreme am adunat foarte multe fotografii vechi, dar cele mai valoroase exponate sunt uneltele cu care s-a lucrat in salina"" MUZEU VIU
""Mai nou, se pare ca s-a depasit acea faza de construire a unor muzee in sensul clasic. Acum, specialistii merg pe alta idee. De organizare si de prezentare. Se merge, asadar, pe ideea de muzeu in stil mai viu, autentic. Sa gasesti doua trei gospodarii conservate, dar care sa ramana functionale, unde sa aduci si turisti"" - parintele Savu