M-am trezit frumos cu noaptea in cap, cu emotie in suflet, pentru ca astazi urma sa vad niste locuri noi. Am plecat cu Daniela, Roxana si Radu spre Saliste cu o singura masina, pentru ca, ne-am gandit noi, avem o zi intreaga sa ne documentam asupra tuturor subiectelor pe care ni le-am propus. Cum sunt mai amabila din fire, am zis sa mergem intai la Saliste, unde ""astia mici"" aveau de umblat, apoi ne intoarcem la Ocna Sibiului, unde urma sa ""evoluez"" eu. Ei, cum urcam noi asa spre un varf de deal, catre o poiana a soarelui, ne-am impotmolit. Dupa ce ne-am hurducait pe drumeag am inteles ca bietul microbuz chiar nu putea sa urce in varf oricat de mult ne doream noi. Am hotarat dupa o sedinta scurta
ca masina trebuie sa-si implineasca menirea de masina, si nu pe aceea de alpinist. Am oprit chiar in dreptul unui ""Loc pentru fumat"" amenajat, adica o bancuta si o masuta. ""Oare pentru ce trebuie sa faci un loc de fumat in padure?"" m-am crucit eu. Nu m-a bagat nimeni in seama. Daniela, Roxana si Radu voiau sa mearga mai departe chiar si pe jos. I-am abandonat acolo, desi nici unul nu e fumator, si am coborat spre Ocna Sibiului. Acum simt nevoia sa-i povestesc Jurnalului cat de proasta am fost eu ca nu am ramas la ""cucurigu"". Strand mi-a trebuit! Am intrat glorioasa ca o diva pe poarta strandului si am inceput sa ma fatai de colo-colo cu apele curgand pe mine, pe la terase, printre oamenii care se prajeau la soare. Si ce soare! Nu intelegeam de ce se uita lumea ciudat la mine. Eram singura de acolo imbracata din cap pana in picioare. Paream suspecta. Mi-a strafulgerat o idee in cap, am dat fuga la taraba si mi-am cumparat un prosop de plaja cu delfin. 100.000 de lei. M-am lasat la costum de baie si m-am pravalit sleita pe plaja. Mare greseala! Am uitat sa-mi iau apa, iar cea pe care o aveam era fiarta. Abia m-am dezbracat, doar n-o sa ma imbrac iar. Uf! Ce se mai balaceau unii in lac! Eu nu puteam, trebuia sa stau lipita de prosop, daca-mi fura cineva bagajele. M-am rugat la Dumnezeu sa se intample ceva, am dat telefon sa vina cineva sa ma ia. ""Venim intr-o jumatate de ora"", mi-au spus colegii. Ei, as! Au venit dupa mai mult de-o ora. Nu mai spun cat i-am imbratisat pe toti cand au aparut. Imi pierdusem speranta.
Tot atunci am jurat sa nu mai plec singura niciodata nicaieri. A, am uitat. Hai Steaua! Mi-a zis un nene, ca majoritatea ocnenilor sunt stelisti.