Ne ducea acasa intr-o seara.
Noi sporovaiam veseli despre 50 Cent. El era tacut. Ciudat, el, vorbaretul care ne-ar fi zis imediat: ""Iar vorbiti despre negri fara serviciu care danseaza la coltul strazii hip-hop? Cine mai e si 50 Cent asta? O pasta de dinti? Un supozitor?"". Am aflat mai tarziu ca, ajuns acasa, i-a fost rau. Lui, genul de tip care salveaza pe toata lumea, fara sa ceara nimic in schimb. Doar putina atentie. Nu m-am dus sa-l vad la spital, desi ii pregatisem cateva replici din filmele lui preferate: ""Gara pentru doi"" si ""Clanul sicilienilor"". Plus un tango criminal dansat printre perfuzii. Voiam sa-i aud rasul homeric si sa scandalizez un loc infricosator, si anume spitalul. I-am spus ca nu suport sa-l vad bolnav, asa cum nu suport sa ma mai duc in vizita la ai mei, ca sa n-o mai vad pe bunica chinuindu-se. In schimb, i-am promis ca, daca isi revine, ii fac cadou cel mai frumos sutien al meu. ""Ce lipsa de bun-simt!"" Da, asa e. Dar voiam sa-i mai aud rasul acela homeric. Si, in fond, ce poti face cadou cuiva care iubeste oamenii mai mult decat pe sine? Ce ii poti oferi cuiva care ar fi gata intr-un minut sa plece spre Sighetua€™ Marmatiei numai pentru a manca parizer de pe capota masinii? Ce ii poti da unui om care amesteca metaforele pana le face scrum de aur? Sau care, atunci cand ti-a fost greu, te-a linistit cu intrebarea naucitoare: ""Ce mai faci copilule-visin, fetito, copilule-balerin,Venezuelo?"". Practic nimic. Poate ceva care sa-l faca sa rada.
Si-a revenit. A primit sutienul. E verde ca otrava unui tango al vietii. Iar el il danseaza atat de bine, incat falimenteaza toate magazinele cu lenjerie pentru suflet.
Cine e el? Un OM.