Pentru unii, adevarata credinta inseamna smerenia, iar maicutele de la Sfanta Elena de la Mare cred acest lucru in unanimitate. O manastire ca oricare alta, unde canoanele sunt respectate si slujbele sunt mai prezente ca oricand. La doi km de Cost

Pentru unii, adevarata credinta inseamna smerenia, iar maicutele de la Sfanta Elena de la Mare cred acest lucru in unanimitate.

O manastire ca oricare alta, unde canoanele sunt respectate si slujbele sunt mai prezente ca oricand. La doi km de Costinesti exista o asezare monahala ridicata dupa 1990 prin stradania unui singur om. A Maicii Maria, acum trecuta la cele sfinte, care si-a vandut intreaga avere pentru a construi biserica si chiliile. Atat de aproape de mare, atat de aproape de nemarginirea campiei, incat bucuria pe care o incerci atunci cind ajungi in aceste locuri te copleseste. Numele manastirii, Sfanta Elena de la Mare.
ASPECTE. Ne-a intampinat ograda plina de straturi de flori printre care trecea mandra o rata alba ca neaua, dar si Maica Stareta Cipriana, care ne-a oferit mai intai de toate un frumos zambet. O bisericuta albita de un strat nou de var se itea la mijloc. Inceputa in urma cu cativa ani, manastirea nu are ziduri imprejurul ei. Aglomeratia Costinestiului se afla la 2-3 kilometri distanta. Ar fi fost dificil sa gasesti un loc mai aproape de salbaticie precum cel unde a fost ridicata Manastirea Sfanta Elena de la Mare. Nu exista electricitate inca, doar cateva panouri solare care asigura strictul necesar de energie pentru patru calugarite care urmeaza calea pe care au ales-o. Drumul este inaccesibil cand ploua, iar locul pare ca mai mult te indeamna sa pleci decat sa ramai. Iti trebuie credinta sa rezisti aici.
TOLERANTA.Cand a fost pusa temelia manastirii maicutele s-au rugat la adapostul unui cort si la umbra unei cisterne de apa, pe care tractoristii din Schitul Costinesti o schimbau o data la doua saptamani. Sacrificii peste sacrificii. Poate ca viata in aceasta lume din ce in ce mai nebuna produce in tine revolta neputincioasa, frica, nesiguranta, deznadejde. Cu intreg sistemul sufletesc la pamant, sentimentul religios se impune ca o conditie a supravietuirii. Sub acest aspect, parintele Iustinian, pe care l-am gasit in biserica la dezlegari, s-a confruntat cu credinta sa. A descoperit in copilarie o carte si a citit o rugaciune. Aceasta rugaciune l-a determinat sa spere ca intr-o zi va ajunge calugar la o manastire de la malul marii unde va ajuta pe cat ii sta in putere oamenii.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.