Preaslaviti anorexia, blestemati slanina! Iata, pe langa faptul ca, o data cu industrializarea, apa si sapunul sunt privite cu mult mai multa indulgenta, in sensul ca au devenit subiect de uz la scara larga (vezi modificarea obsesiei din vremea in

Preaslaviti anorexia, blestemati slanina!

Iata, pe langa faptul ca, o data cu industrializarea, apa si sapunul sunt privite cu mult mai multa indulgenta, in sensul ca au devenit subiect de uz la scara larga (vezi modificarea obsesiei din vremea in care se credea ca apa aduce boli pana azi, cand apa s-a inzestrat brusc cu proprietati curative), modernitatea le-a dat jos din cui, fara drept de apel, pe ostentativele rubensiene, propunand in schimb varianta mai putin artistica a muierii subnutrite, incercanate, cu usoara exoftalmie, coaste la vedere si bazin tip somalez.

WALKING DEAD. Una dintre marile bube ale modernitatii e modificarea standardelor frumusetii. De pilda, n loc de obrajori rosiori si aspect sanatos, la mare cerere e anatomia cadaverica

Ceea ce nu e neaparat rau sau bine. Insa, din nefericire, padurea noastra industrializata a nascut si uscaturi obsesivo-needucato-badaranisto-masculine. De exemplu, cand el, adaptat perfect standardelor moderne, la o-naltime acceptabila si greutate ideala, cu cele sub 10 kile obligatorii mai putin ca inaltimea (adica daca masori 1,65 metri e musai sa detii un maximum de 55 de kile, ca altfel te-ncadrezi brusc la persoane cu risc crescut de obezitate), vine si-si zice tie,

fata sanatoasa din constructia initiala, cea de la mama mostenita, care e drept ca n-ai cu zece kile mai putin dar nici grasa nu te poti numi, sa mai slabesti, fa - ma scuzati - fetito, ca, vezi tu... mie, ditai Rambo ce ma aflu, mi se face cam cu greata cand te vad cata slana cari dupa tine! Problema, e drept, are si rezolvare. Ori fata se sacrifica si se-nscrie rapid la o cura de anorexie, ori baiatul si-o ia in freza - eu asa as proceda cu misoginul care arata ca o scandura si i se pare ca asta da bine - , ori pur si simplu unul dintre ei - cel mai curand fata - va proceda la dezvoltarea altei obsesii moderne, si anume vizita la psihoterapeut. Ca si cum, s-avem pardon, a murit vreodata unul ca n-a mers la canapeluta. Ori invers, ca si cum ar fi scapat vreunul de somnifere in urma vizitelor dese, cheia marilor depresii...

ANUSKA


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.