Stiti bancul cu ungurul, rusul si romanul care...? Uitati-l. Nu mai avem vreme de bancuri, cand ungurii pot rade de noi, iar cu rusii semanam la narav mai mult decat ne convine

Ca sa-si cumpere un kilogram de paine, un bucurestean trebuie sa munceasca 22 de minute. Unui locuitor al Budapestei ii ia mai putin de un sfert de ceas. Iar daca ceasul este elvetian, unui cetatean din Geneva ii sunt necesare fix sapte minute.
Din pacate, pentru noi ziua de munca are opt ore. Iar cand romanul isi asigura painea si laptele, nu mai are timp pentru oua si carne. Ori, ma rog, sa zicem ca se zbate sa aiba din toate, dar fiindca managerul si utilajul nu-l ajuta sa fie mai productiv, pune pe masa doar cateva grame din fiecare, ca dupa alimentatia rationala si stiintifica a diabetologului ceausist Iulian Mincu.
Ceea ce se vede la nivel mic, franzela cu franzela, se verifica din plin cand vine vorba sa comparam avutiile nationale. Produsul Intern Brut pe cap de maghiar e dublu fata de cel impartit romanilor.
(De-asta e vai de capul nostru.) Dar fiindca PIB-ul acesta e o notiune abstracta, greu de uns pe paine, sa ne uitam mai bine la cat cheltuiesc romanii din venitul familial pentru mancare, bautura si tigari: 49%. Asta ne apropie mai mult de rusi decat de noii membri ai Uniunii Europene, fiindca ungurii consuma pentru alimente, alcool si tutun mai putin de o treime. Austriecii, vecinii elvetienilor si membri mai vechi ai Uniunii, aloca pentru astfel de cheltuieli doar pe jumatate cat maghiarii, deci un sfert din cat avem de platit noi.
Totusi, sa fim seriosi, statisticile spun ca romanii nu mananca mai mult de jumatate de kilogram de paine zilnic. Chiar si asa, doua franzele inseamna 11-12 minute de munca. Ungurilor le ia 7 minute. De ce sunt ei cu cinci minute mai destepti? Fiindca si-au dat seama din prima ca a-ti vinde tara inseamna investitii straine. Au strans atat de multe capitaluri, incat acum vin ei pe post de investitori la altii mai saraci, ca noi. Cand urlau manifestantii la Bucuresti ca noi nu ne vindem tara, fostii nostri egali - unguri, cehi, polonezi - taceau si adunau investitii. Pe urma, cand ne lungeam noi gaturile uitandu-ne daca nu vine totusi cineva sa cumpere si de la noi, vecinii generau deja surplusuri - exporturi si capitaluri. Acum le pun la treaba in tari second-hand, ca Romania. Iar fostii nostri egali au mai realizat ceva: ca reformele rapide opresc degradarea mediului, a invatamantului si a sistemului sanitar.
Asadar, ungurii sunt cu cinci minute mai destepti decat noi fiindca toate cele care conteaza - ani, bani, paine, PIB - se reduc la un singur cuvant: decalaj. Adica o ramanere in urma cu care ne-am ales dupa 16 ani, in care ne-am vazut de-ale noastre viezure-varza-manz-branza-mos, in timp ce globalizarea trecea pe langa noi. Mare branza tot n-am facut, pe mosi
n-avem de unde sa-i mai hranim. Ne amagim ca Europa abia asteapta s-o invatam sa spuna tzuika - ceea ce avem de facut e sa deprindem noi insine vocabularul modern. Munca - termen de origine slava (monka). Productivitate (din frantuzescul productivit...). Bani - cuvant cu etimologie necunoscuta si de altfel lipsita de importanta - conteaza doar ca banul vine din monka si productivit.... Libert..., egalit..., fraternit... & securit... avem indeajuns, dar nu tin de foame.