Muzeul de pe ""quai Branly"" este ultima mare atractie culturala a Parisului. La acest moment al anului, mii de oameni veniti de pretutindeni stau la coada cate o ora si jumatate ca sa ii poata vizita colectiile in schimbul a 8,5 euro. Spre deosebire de triunghiul devenit clasic (Luvru, da€™Orsay, Pompidou), Branly e dedicat suta la suta antropologiei culturale. Exponatele de acolo provin din Africa, Australia, Oceania si cele doua Americi si apartin unor culturi traditionale foarte putin cunoscute in Europa. Muzeul este o creatie a ""epocii Chirac"", marcata puternic de multiculturalism.
Crearea unor asemenea institutii majore este fenomenul care defineste cel mai profund o administratie si o asaza cu adevarat in istorie. Astfel de initiative exced ideologiile si disputele de moment. Ele dureaza mai mult decat legile si decat scandalurile. Ele sunt adevarata mostenire pe care o generatie o lasa celor care vin dupa ei.
Nu e o teorie pe care o descopar acum, e o credinta pe care am incercat sa o pun in practica. In perioada cand am condus guvernul in Romania au fost create 24 de muzee noi. Nu m-am ""laudat"" cu ele in campania electorala. Ele trebuie sa se inscrie intr-o strategie culturala pe termen lung, ca expresii de valorizare a trecutului si de construire a viitorului. La fel am gandit si in legatura cu Casa Poporului, mult discutata si discutabila din punct de vedere estetic, dar care este azi unul din punctele de atractie ale Capitalei, un muzeu in sine, vizitat de sute de straini in fiecare zi.
E de prisos sa mai spun
ca in ultimul an si jumatate nu s-a continuat, nu s-a completat si nu
s-a mai inceput nimic nici in acest domeniu? Singura mostenire
pe care actuala administratie
pare sa doreasca a o lasa
viitorimii sunt cateva casete
video cu invective televizate.
Singura mare constructie nationala sunt bordurile: se inlocuiesc cele din granit cu altele mai proaste, din ciment, care vor putea fi inlocuite, din nou, anul viitor. Cele din granit merg, eventual, la export.
Absenta oricarei initiative culturale majore e dublata in ultimul timp de deriziunea la care sunt supuse initiativele anterioare. Am reusit pe perioada mandatului meu sa finalizez primul muzeu de arta contemporana din Romania - pentru ca nu putem sa traim la infinit din avangarda artistica a secolului al XX-lea: Brancusi, Brauner, Tzara - chiar in Casa Poporului, despre care vorbeam. Informatia publica a fost insa doar aceea ca termopanele de acolo ar avea nu stiu ce problema juridica. Ca dovada a faptului ca in regimul actual Parchetul si DNA-ul sunt singurele institutii care se mai ocupa de arta.
In acest moment, temele pe care le abordam in dezbaterea interna, modul cum o facem, tonul pe care il folosim ne asaza in afara istoriei. Aproape nimic din aceasta discutie a noastra nu e semnificativ pentru lumea in care traim si nu trece de granite. Si mai nimic din ce se petrece in afara acestor granite nu intereseaza cu adevarat in Romania, nu pare semnificativ, nu naste fenomene si dezvoltari interne. Nu importam idei. Nu exportam tendinte. Desi sunt singurele operatiuni de acest gen unde nu platesti taxe vamale si nu ai nevoie de aprobari de nici un fel.
Daca peste decenii cineva ar dori sa faca un muzeu al culturii romanesti in epoca oranj, ar avea nevoie numai de un perete urias, cu zeci de televizoare pe care politicieni, patroni de cluburi, ""deneasti"", ziaristi si vedete pop striga unii la altii, intrerupti numai de reclame cu basculante insetate de cognac.

P.S. Pentru a da mai multa substanta anchetei privind
termopanele si pentru a confirma esenta politica a operatiunii,
DNA-ul a adaugat, in acelasi dosar, si unele acuzatii privind
pixuri electorale. Dosarul meu de ""mare coruptie"" va fi cunoscut
de acum ca dosarul ""termopane-pixuri"". Pe de alta parte, se pare, procurorii DNA pregatesc perchezitii la tot poporul pentru
a vedea unde au ajuns pixurile. Fara aprobarea prealabila a
Parlamentului.