Cu vreo luna si ceva in urma, invitat de Mihai Ionut Ganju, presedintele Aliantei Studentilor Romani, am avut la Iasi o intalnire cu studentii de la universitate.
Trei ore de raspunsuri la intrebarile din sala, dar si de schimb de replici cu tinerii studiosi, deloc intimidati ca fusesem prezentat drept o vedeta care apare la televizor.
Subiectul numarul unu, daca nu singurul al discutiei: starea presei.
Despre presa libera si independenta am avut in ultimii 16 ani numeroase prilejuri sa discut cu publicul cititor.
Niciodata - si tin sa scriu apasat - n-am intalnit o parere atat de proasta despre presa.
Luandu-ma drept reprezentantul breslei, studentii de la Iasi m-au mitraliat cu intrebari si reprosuri ce pot fi impartite in doua categorii:
a) slabul nivel de cultura al redactorilor, reporterilor de teren, prezentatorilor si moderatorilor tv;
b) punerea jurnalistilor in slujba unor grupuri de interese.
A fost pentru mine confirmarea unei intuitii despre care mai scrisesem sau mai vorbisem la televizor.
Presa noastra se afla intr-un proces primejdios de prabusire a credibilitatii. Desigur, fiindu-i dat presei sa scrie despre ea insasi, e normal ca ziarele si televiziunile sa continue a intretine iluzia unei prese ca institutie respectata si ascultata de romani.
E ceea ce s-a intamplat si cu abordarea spectaculoaselor rezultate ale Barometrului de opinie publica, realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa pe tema Perceptiei despre media, in mai 2006.
Spicuind dintre rezultate doar ceea ce intretine iluzia maretiei, ziarele si televiziunile au insistat pana la lesin pe locul trei, ocupat de presa in ierarhia credibilitatii, si pe cei 67% dintre respondenti convinsi ca jurnalistii sunt bine pregatiti profesional. Au fost impinse in plan secund, cand n-au fost trecute sub tacere, alte rezultate ale Barometrului, cu adevarat nelinistitoare.
Astfel, 73% dintre intervievati cred ca presa serveste interesele politicienilor si 67%, pe ale oamenilor de afaceri.
Mult mai grav, procentajul celor care impartasesc aceasta opinie e mult mai ridicat in mediul urban si, indeosebi, in randurile publicului educat. Sunt rezultate ce ar trebui sa se constituie intr-un serios semnal de alarma pentru toti cei implicati in presa, inclusiv pentru patronii media.
Invocarea locului trei in ierarhia credibilitatii e o forma de autoinselare.
Ca si Biserica si Armata, dupa care se situeaza, presa ocupa locul trei in ierarhia credibilitatii doar ca efect al unei rutine.
De asemenea, e o forma de autoiluzionare si invocarea procentajului insemnat de cetateni convinsi de profesionalismul presei.
A fi considerat profesionist nu inseamna a iesi in chip automat de sub suspiciunea de a fi in slujba cuiva sau chiar de a fi bandit.
Dimpotriva, credinta in profesionalismul presei sta in stransa legatura cu credinta in tragerea pe sfoara a opiniei publice.
Jurnalistii sunt considerati niste buni profesionisti in materie de sterpelit portofelul.
Prabusirea presei noastre la capitolul credibilitate ar merita o dezbatere mai ampla, marcata de luciditate.
Faptul ca presa refuza aceasta dezbatere nu trebuie sa ne mire. Nici cei care o manipuleaza, nici cei care se lasa manipulati n-au interesul unui moment de luciditate. Daca s-ar recunoaste ca presa isi pierde credibilitatea, toti cei care au varat in presa sute de milioane de euro pentru a folosi trusturile media in propriile interese ar insemna sa se loveasca singuri.
Cei care trudesc insa pe ogorul media ar trebui sa fie preocupati de semnalul nelinistitor pe care-l da realitatea credibilitatii.