Renumita in toata lumea pentru lazile de zestre, comuna Budureasa, din judetul Bihor, mai pastreaza printre fiii sai ultimii doi virtuosi in arta metamorfozarii lemnului in obiecte folosite odinioara. Si a caror valoare este apreciata doar de pasionati sau de strainatate. Ioan Oancea este unul
dintre ei si cel mai in varsta.

Cu palaria de paie pe cap, gaurita si arsa de soare, si ""camesa"" lipita de oase, Ioan Oancea trebaluieste de zor prin atelierul sau, impiedicandu-se de zeci de ladite, masina din lemn pricopsita cu un motoras, ladoaie pentru grane sau leagane pentru bebelusi. Ca de fiecare data, nu-si vede capul de treaba, mai cu seama ca repejor trebuie sa mestereasca un razboi de tesut pentru o tesatoreasa asteptata la targul de la Gaina din anul acesta.
FOCUL MISTUITOR. ""Mosul"", cum i se spune de cei mai tineri, a implinit deja 82 de ani. Are privirea vioaie si mersul grabit. Acu este printre surcele, lazi de zestre in miniatura sau unelte de tot felul cu care lucreaza copiii, cei care, in timpul scolii, vin o data pe saptamana, pentru a fura din priceperea si secretul mestesugului, ca mai apoi sa-l gasim in spatele curtii mari si pline cu flori, in locul in care afuma lazile pentru a capata culoarea aramie si pentru a rezista in timp. Mana slaba si noduroasa a capatat asprimea lemnului neslefuit. Cu miscari cuminti, barbatul se apleaca si miroase scandura neagra, arsa de foc. Respira adanc. Privirea-i devine blanda. Si lacrimile ii inmoaie chipul. ""16 lazi si nu stiu cate pive in care se bat sumanele mi-or ars. Munca mea de-o luna s-o dus in zece minute"", isi inghite sughiturile nea Ioan. Plange ca un copil. Este prima oara cand afumatoarea i-a distrus laicerele si morile de vant. ""Lazile astea de zestre rezista mai bine de 100 de ani. Noi nu facem treaba de mantuiala. La o lucrare mai mare, cum ar fi o ladoaie pentru grane, pot mosmondi si o saptamana, numaa€™ bine sa iasa. O afum apoi doua, trei zile si stau linistit, cariile nu se apropie de lemn"", ne explica procedeul mesterul.
PROFESOR CU CINCI CLASE. Nea Ioan insa nu se lasa doborat cu una, cu doua. Cum a vazut dezastrul, si-a luat traista cu truse si a inceput catinel-catinel sa faca ba un belciug (leagan), ba o cruce, ba un fluier. Lazile de zestre au inceput iar sa umple atelierul, iar strainii sa caste ochii la vederea lor. Caci nea Ioan stie a face lazi din lemnul cel mai bun, ""de fag"". Taie bustenii cu gaterul, apoi barda cioparteste in maruntaiele lemnului si, cu miscari ferme, se naste inca o lucrare. ""Amua€™ ma pregatesc pentru targul de la Gaina"", ne spune ""Mosul"" si mult se necajeste ca nu mai are sa ne arate nici un tulnic sau vreo lada mare de zestre, incrustata simplu cu figuri trase din compas, fara urma de vreo greseala. Pe toate le-a dus la muzeul din Beius. ""N-am decat cinci clase"", spune nea Ioan razand. Nici urma insa de parere de rau. Mai ales ca acum e si profesor la copiii care-i viziteaza atelierul si primeste pe luna de la scoala aproape un milion si jumatate.
ODINIOARA. De sase ani a ramas singur. ""Sotia o murit si simt ce mare o fost perderea"", spune mesterul Ioan si vocea-i palpita. Mai are el un frate, veteran de razboi, ba chiar si doua fiice si patru nepoti, dar ""tat singur ma vad"", ofteaza barbatul. Si cat ai zice peste schimba subiectul si se intoarce la munca de care, spune mesterul, ""nu ma pot lasa toata ziua"". La 82 de ani, nea Ioan nu se da nici pe unul de 28. Mainile sale lucreaza continuu. Numai in zi de sarbatoare sau de targ, ""Mosul"" nostru iese din salopeta zdrentuita si, ca un adevarat om de munte, pastrator de traditii, isi primeneste hainele, si nu oricum, ci cu camesa cu bumbi si suman ramase de la stramosi. Si-atunci isi aminteste si de horele de pe pajisti, si de veselia de odinioara, si de nevasta oachesa cu care a impartit pita mai bine de 60 de ania€¦

INGENIOS