Poiana Florilor - Manastirea din castel

La aproape 15 kilometri de Alesd, ascuns in mijlocul unei paduri de fag, se inalta un castel cu o istorie zbuciumata.

Anevoie isi fac loc cateva firicele de lumina printre crengile fagilor care acopera muntele. In spatele perdelei de intuneric cu aroma de rasini si flori de padure a ramas Alesdul, toropit in amiaza de vara.
La rascrucea care rasare din padure, dupa cativa kilometri de drum modelati in serpetine, vegheaza un Crist rastignit. In stanga troitei se leaga drumul care se arunca, abrupt si intunecat, spre varful muntelui. Cand incepi sa crezi ca batranii fagi ai Muntelui Ses au inghitit orice urma de soare si ca umbli bezmetic, prin padure, intr-un miez de noapte aburit de razele albastrii ale lunii, drumul te arunca in poarta cabanei de la Ocolul Silvic. La cativa pasi, acolo unde poiana se largeste generos intr-o pajiste de flori, castelul priveste din turnurile inalte peste intunericul inalt al fagilor. Suntem in Poiana Florilor.
VECHI SI NOU. Castelul e din piatra, poarta e din lemn. Doi dulai se reped la noi. Dupa cateva ezitari hamaite, incep sa dea din coada si se lasa mangaiati.
Strasnice sunt zidurile castelului, chiar daca, din loc in loc, piatra ranjeste de sub tencuiala cazuta. Doar acoperisul din tabla e nou. Si cam nepotrivit, asa cum straluceste in soare, deasupra zidurilor vechi.
L-au pus maicutele in urma cu cativa ani, cand au preluat cladirea.
Vecina de curte cu falnicul castel e o biserica legata dintr-un lemn afumat de vreme. E mica, iar vecinatatea cu fosta resedinta nobiliara o face sa para un desen abia schitat in carbune.
MAICUTELE. Una din ferestrele de la etaj s-a deschis. Doua maini ies dintr-un vesmant negru si incep sa trebaluiasca grabite. E o calugarita care da zor cu pregatirile pentru hramul bisericutei din curte (de Sfantul Ilie).
E tanara si timida. Dar nu se teme de salbaticia locurilor si nici de iernile in care trebuie sa urce ore intregi, pe jos, prin zapada, pana la manastire. ""Ne tine Dumnezeu"", explica maicuta si ne pofteste in castel.
IUBIREA GROFULUI. Camerele poarta urmele tuturor vremurilor care s-au strecurat, fara blandete, prin el. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, aici erau sali de bal si iatacuri luxoase. Dar n-au fost pe plac sotiei grofului Zichy, cel care ar fi ridicat castelul ca sa-i faca o surpriza consoartei. N-au impresionat-o nici cele 365 de ferestre - cate zile are un an, nici cele 53 de usi - numarul saptamanilor dintr-un an. Unul dintre cele 12 turnuri - numarul lunilor dintr-un an - era atat de inalt, incat sotia putea vedea de acolo, de unde era ea, pana in Ungaria. Dar nici asta n-a fost de ajuns. Femeia s-a intors in Ungaria, iar groful a facut din cadoul pregatit nevestei un castel de vanatoare, pe care l-au nationalizat mai tarziu comunistii.
MOTEL, RESTAURANT... Incaperile au fost recompartimentate atunci cand cladirea a fost transformata in motel cu restaurant. Inainte de asta, comunistii au folosit-o atunci cand aveau chef sa vaneze in zona. Resturi de faianta ieftina si bucati din instalatii sanitare mai atarna inca pe peretii camerelor de la parter, unde a functionat bucataria restaurantului. Pentru ca nu
s-a dovedit profitabil ca punct turistic, castelul a intrat in stapanirea Armatei. In 1989 insa, era aproape abandonat, din cauza intretinerii costisitoare. Dupa a€™90, a fost devastat.
Doar sala de bal a scapat fara prea multe urme. Au ramas intregi scarile si semineul. La primul etaj, maicutele si-au amenajat cateva camere, unde vin cu randul, de la Manastirea Sfintei Cruci.
Ultimul etaj e subred. Prin podeaua din camera se zaresc incaperile de jos. Un pas, doi... Scartait de lemn. E turnul mare, de la iatacul in care locuia sotia grofului. Inca un pas... Si nici o rasplata. De la fereastra nu se vede pana in Ungaria. Sau poate ca ar trebui sa asteptam seara. Deocamdata e amiaza, iar varfurile fagilor de pe Ses freamata ca sub privirea apriga a unguroaicei care nu s-a indragostit de Poiana Florilor.

PROIECT - TABARA PENTRU COPII

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe