Umbrita de razboiul dintre Palate, gripa aviara a disparut din prim-planul mediatic. Rar mai auzim, la Radio Romania Actualitati indeosebi, cate o stire despre ea.
Se difuzeaza, in schimb, pana la suprasaturare, un soi de spot publicitar prin care suntem sfatuiti cum sa ne aparam de gripa aviara.
E musai sa ne spalam pe maini inainte de a ne aseza la masa. Ma rog!
Din copilarie, noi stiam ca trebuie sa ne spalam pe maini inainte de a manca.
Sa intelegem ca, dupa ce gripa aviara va fi eradicata, ne vom putea permite sa mancam fara a ne spala in prealabil pe maini?!
E mai mult decat hazliu sa auzi la radio, zi de zi si ceas de ceas, ca un popor care e pe cale sa intre in Uniunea Europeana e sfatuit sa se spele pe maini.
Sa admitem insa ca, trecand pe la chiuveta, vom fi protejati de gripa aviara.
Exista insa in Romania o molima de care nu vom putea fi aparati nici daca am sta toata ziua sub dusul cu spirt in loc de apa.
O molima care se ia de la politician la politician: nevoia spectaculosului televizionistic.
Cum s-ar manifesta aceasta pandemie care face ravagii pe scena noastra politica?
Prin substituirea faptului indeplinit nu pentru a schimba ceva in realitate, ci pentru a putea fi dat la televizor.
Sa ne imaginam niste constructori angajati sa astearna o sosea. Munca lor n-are nimic din spectaculosul menit a deveni secventa sau stire de dat la televizor. Goi pana la brau, toarna asfaltul incins, cara roabe dintr-o parte intr-alta, manuiesc compresoare. Pe vremea lui Ceausescu, astfel de imagini banale umpleau micile ecrane si paginile ziarelor sub semnul comenzii de partid de a reflecta viata si activitatea oamenilor muncii.
Nu devenisera, oare, macaralele subiectul unui cantec de muzica usoara detronand categoric trandafirii?
In Romania de azi, televiziunile nu arunca nici macar o cautatura la asemenea scene banale.
Ce-ar fi daca, tinand neaparat sa fie aratati la televizor, constructorii si-ar da unora in cap cu lopetile? Nu-i asa ca i-am crede loviti de boala muncitorului nebun?!
Ei bine, ceva asemanator se petrece in cazul politicienilor atinsi de boala spectaculosului mediatic.
In tot ceea ce fac in domeniile carmuite, ei se preocupa nu doar
prioritar, dar chiar si exclusiv, de rasunetul mediatic al deciziilor si declaratiilor lor.
Si cum pentru a-si gasi reflectarea la televizor declaratiile si gesturile trebuie sa fie spectaculoase, administrarea sarguincioasa si competenta domeniului sunt inlocuite cu datul in spectacol.
Fondatorul acestui stil a fost si ramane Traian Basescu. Un studiu realizat recent de Institutul Pro dezvaluie ca Traian Basescu e 90% imagine si 10% fapta.
Un minim bilant al activitatii sale de un an si ceva ca presedinte marturiseste un adevar senzational. In plan practic, Traian Basescu n-a facut nimic. Si cu toate acestea, e cel mai mediatizat politician din ultimii 16 ani.
Traian Basescu a transmis boala si altora: Monica Macovei, Gheorghe Flutur, Daniel Morar. Ba chiar
si lui Calin Popescu Tariceanu.
Intreaga viata de demnitar a acestora sta sub semnul nevoii irepresibile de a fi dati la televizor.
Puterea PSD-ista a fost acuzata de Alianta D.A., in cor cu asa-zisa societate civila, ca se preocupa doar de imagine. Se invoca in acest sens, cu titlu de metafora, imaginea claxonului care tine loc motorului.
Actuala putere nu e mai breaza. Si ea e preocupata doar de imagine.
Locul claxonului l-a luat insa spectacolul. Spectacolul de telenovela, in care interpretul e deopotriva regizor si scenarist.