Inceputa joi, 29 iunie 2006, confruntarea Calin Popescu Tariceanu-Traian Basescu in chestiunea prezentei noastre in Irak s-a incheiat.
Dand curs naravului autohton, jurnalistii si analistii s-au impartit in doua tabere cu vadite note de chibiti agresivi: pro-Basescu si pro-Tariceanu.
Patimasa tratare a confruntarii a lipsit inteligenta romaneasca de posibilitatea unei radiografii lucide a scandalului.
Si ar fi nevoie mai mult ca niciodata de o astfel de radiografie.
Pentru ca intaia oara de la izbucnirea conflictului dintre Palate (din vara anului trecut), Calin Popescu Tariceanu apeleaza la armele lui Traian Basescu.
Sa ne explicam.
In decembrie 2004, inaintea celui de-al doilea tur al prezidentialelor, Traian Basescu a dat buzna pe toate posturile tv pentru a denunta falsificarea alegerilor si, drept urmare, a cere anularea scrutinului parlamentar si prezidential.
Era o nascocire, ca sa nu-i spunem altfel. Momentul se inscria insa intr-o strategie originala de batalie politica.
I-am putea spune Strategia tupeului: crearea la rece, cu buna stiinta, a unei crize majore, a carei escaladare risca sa fie catastrofala pentru amandoi adversarii.
Cealalta parte, in cazul respectiv, Adrian Nastase, avea la dispozitie doua posibilitati:
sa mearga mai departe cu escaladarea crizei, cerand si ea anularea scrutinului;
sa dea inapoi, straduindu-se sa pastreze in etapa in care ajunsese sau chiar s-o reduca.
Bun strateg al politicii crizelor prapastioase, Traian Basescu a intuit ca Adrian Nastase va da inapoi. Victoria a fost zdrobitoare. Electoratul a ramas convins ca Adrian Nastase si PSD au cedat, pentru ca falsificasera alegerile si, in consecinta, se temeau de o repetare a scrutinului.
Daca Adrian Nastase si PSD ar fi intuit ca e vorba despre o strategie a tupeului si ar fi fost de acord cu o repetare a scrutinului, Traian Basescu ar fi fost intr-o mare incurcatura. Stia ca repetarea scrutinului i-ar fi adus nu un castig, ci o imensa pierdere. Electoratul ar fi sanctionat drastic iresponsabilitatea sa politica.
Aceasta strategie a aplicat-o Traian Basescu si in confruntarea cu premierul si cu PNL. Timp de un an, el a lansat provocari iresponsabile la adresa Guvernului.
Daca premierul si PNL ar fi raspuns printr-o escaladare a crizei, probabil ca Alianta D.A. ar fi fost demult in Opozitie.
Ca si Adrian Nastase si PSD, Calin Popescu Tariceanu si PNL au raspuns la provocarile prezidentiale sub semnul invataturii romanesti:
Inteleptul cedeaza!
In chestiunea prezentei noastre in Irak, Calin Popescu Tariceanu si PNL au schimbat strategia.
Au apelat si ei la Strategia tupeului, provocand o criza ce nu putea fi escaladata fara uriase riscuri.
Traian Basescu avea la dispozitie doua posibilitati:
escaladarea crizei, punand in discutia CSAT pe Calin Popescu Tariceanu pentru ceea ce el a numit atentatul la siguranta nationala sau cerand PD sa iasa de la guvernare;
dadea inapoi.
Si Traian Basescu a dat inapoi. Presa, iremediabil cotrocenizata, a salutat ca o victorie vorbele aruncate de presedinte pe taraba media: puci anti-Romania, iresponsabilitate, avem nevoie de un alt premier.
In realitate, Traian Basescu s-a straduit din rasputeri sa nu escaladeze criza. Reactia sa s-a limitat la atacuri verbale.
Confirmand adversarilor ca e doar gura de el.
Daca premierul si liberalii stiu sa traga concluzii din realitate, ei vor constata ca au gasit ac de cojocul lui Traian Basescu. Presedintele e mult mai fricos decat pare. Legendarul sau curaj nu e altceva decat simplu tupeu in fata unui adversar de bun-simt.