Cu noaptea-n cap si cu ochii carpiti de somn, ne strangem din nou calabalacul, insa pentru ultima oara... in caravana! Dupa sapte zile in care seara ne-am despachetat, impachetandu-ne din nou dimineata, ne intalnim pe terasa
la o ultima cafea impreuna.
Ne impartasim impresiile, ne imbratisam, ne pupam... Pa! Fiecare o ia in drumul lui, pe subiectul haituit in ultima zi. Eu primesc pupaturi duble (!), pentru ca este ziua mea. O voi parcurge linistita (sper) pe drumul spre casa.
Trebuie sa mai dau o raita prin Sovata, pentru ca mai am un subiect. Pe la 12 ma intorc cu Catalin (soferul) la hotel, unde ma asteapta gasca cu care voi purcede spre casa. Multi am fost, putini am ramas... in microbuz. Irina, Laura, Mircea, Cristi si subsemnata... plus Catalin, desigur, ca fara el... Ne imbarcam si ne luam talpasita. In Odorhei dam de indicatoarele frumoase, albastre cu sageti
ce indica Brasovul si... ce sa vezi? Le urmam!!! La iesirea
din oras e indicat un drum... plombat. Ok! Macar e plombat, ne gandim ca nu poate fi asa prea mult si continuam. Dupa vreo trei kilometri, ""soseaua"" arata tot ca o masea ce a fost tratata de un dentist prost, insa manati de nu stiu ce fel de speranta continuam. Desarta! Dupa vreo 15 kilometri de mers incet peste denivelarile negre ce presarau spatial drumul,
intram in judetul Brasov. ""Am scapat de dr...u si am dat de tasu!"" Soseaua este plina cu gauri mari
si uriase, pe care nu le poti ocoli,
ca n-ai pe unde - ce se casca sfidatoare: ""Na! Nu
v-a convenit aia capacita?
Poftim sosea!"".
A fost cel mai lung drum scurt (de 40 de kilometri) pe care l-am strabatut vreodata. Taras-grapis - pret de vreo doua ceasuri! ""Cine-a pus indicatoru-n drum...!""
Ma rog, a fost, ""ca daca n-ar fi fost, nu s-ar mai povesti..."". Am ajuns la Bucuresti pe muchie de cutit, cat pe ce sa pierd ultimul microbuz de Constanta (ca eu mai aveam vreo 225 de kilometri pana acasa). Cand in sfarsit am ajuns... nu mai era ziua mea...