In timpul celui de-al doilea razboi mondial. Doar atunci s-a mai intamplat ca satul Arbore sa mai ingroape sase morti intr-o singura zi. Sot si sotie, mama si fiica au fost ingropati ieri, victime ale inundatiilor din comuna Arbore. In curtea fa
In timpul celui de-al doilea razboi mondial. Doar atunci s-a mai intamplat ca satul Arbore sa mai ingroape sase morti intr-o singura zi. Sot si sotie, mama si fiica au fost ingropati ieri, victime ale inundatiilor din comuna Arbore. In curtea familiei Cotlet, trei sicrie stau asezate in batatura prea mica pentru sutele de sateni veniti sa planga. In genunchi, in fata lor, e cazuta bunica Geaninei, femeia de 31 de ani, mama unui copil de un an si jumatate luat de ape si inca negasit. Bunica urla spre cer cu mainile ridicate. ""Geanina, cum te-ai indurat/ Copilasul l-ai lasat/ Si pe Cristi l-ai vaduvit. Si casuta mandra ti-ai facut/ Si-n-transa n-ai stat nici un pic/ Apa de la mama te-a luat/ Si-n pamant, Geanina, te-o bagat!"". E un bocet care se potriveste ingrozitor cu tragedia familiei. Bocet pentru oamenii inecati in propriile case, luate si ele de ape. ALAI. Opt preoti au venit la slujba de inmormantare a Geaninei Jacota, a mamei ei, Cotlet Floarea, si a bunicii de 86 de ani, Rusti Maria. Un alai de aproape patru sute de localnici se urneste ca la un semn, pentru ultimul drum al celor trei. Dupa jumatate de ora, ""ultimul drum"" al celor trei este intrerupt de Inalt Prea Sfintitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, venit sa dea bani familiei indurerate. ""Bani de la domnul Becali, Dumnezeu sa-i dea sanatate!"". Barbatul care si-a pierdut intr-o clipa si soacra si fiica si sotia si nepotul apuca cele trei plicuri cu cate cinzeci de milioane si e pus sa dea cu subsemnatul. Mai apoi isi pierde privirea ba spre cele trei sicrie, ba spre locul neted ca-n palma unde fusese candva gospodaria lui. Preotii reincep sa cante, alaiul porneste din nou. Este ultima slujba de inmormantare. Dimineata a fost ingropata sateanca Domnica Berezovschi, de 84 de ani. Pe la pranz, slujba sotilor Onofrei si Viorica Apostol. O ceremonie unde nu se ingramadise mai mult de o suta de sateni si unde nu au venit opt preoti, ci doar doi. TIFOSUL. La biserica mititica, necrutata nici ea de ape, un batran trage clopotele a jale. Se uita la sirul de oameni din spatele celor trei sicrie si ofteaza: ""Numai la razboi am ingropat atatia intr-o zi. Atunci era tifosul. Acum e apa asta"". BILANT. Ieri a fost gasita a unsprezecea persoana decedata din cauza inundatiilor in judetul Suceava, si a zece victima a satului Arbore. Batrana Floarea Mictar, de 78 de ani, a fost identificata fara suflare la cateva sute de metri de casa unde locuia. In acest moment, din opt persoane date disparute imediat dupa viitura, doar doua au fost gasite in viata, a doua zi dupa dezastru. Alte cinci persoane au fost gasite fara suflare. Mai este cautat de zeci de pompieri si jandarmi un copil de un an si jumatate, Daniel Carlos Jacota. CEARTA DIVINA
""Ce s-a intamplat cu potopul acesta este cearta lui Dumnezeu pentru pacatele noastre, pentru atatea imoralitati. Prin ei, cei care au murit, nu pentru ca au fost cei mai vinovati, Dumnezeu ne-a certat"" - IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor INDIFERENTA
""Nu a facut nimic pentru noi primarul, in atatia ani, in schimb ne-a adus in sat festivalul Ciprian Porumbescu, ca noua cantare ne mai trebuie"" - Veronica Jacota, femeie din Arbore


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.