Zilele trecute am fost invitat sa vizitez un fort stravechi al Legiunii Straine, aflat in apropierea Parisului. Gazda mea, comandantul unitatii, mi-a povestit vreme de o ora buna istoria
reala a acestei unitati militare care a dat nastere in timp la zeci de filme si la sute de legende. A fost o ora care a trecut pe nesimtite si pe parcursul ei am aflat si ""Cele sapte reguli de baza"" ale Legiunii Straine. Privind la ce se intampla acum, si numai acum, in Romania, doua din aceste reguli mi se par interesante. (Voi folosi pe mai departe termenul ""luptator"" in loc de ""legionar"", pentru ca in romana cuvantul francez are o rezonanta istorica ce poate starni confuzii.)
Regula numarul doi: ""Fiecare luptator e fratele tau de arme, indiferent de nationalitate, de rasa sau de religie. Trebuie sa dovedesti fata de el acea solidaritate care uneste membrii unei familii.""
Regula numarul sapte: ""In lupta actioneaza fara pasiune, fara ura, respecta dusmanii invinsi si niciodata nu-ti abandona mortii, ranitii sau armele.""
Sunt reguli care au unit de-a lungul a multe decenii zeci de mii de oameni veniti de pretutindeni, inclusiv din Romania. Aceasta este, de fapt, osatura morala a legendei care a devenit Legiunea Straina. Oameni ajunsi fara tara si fara familie au primit acolo o tara si o familie, au primit, daca vreti, sapte reguli in locul anilor de acasa.
Mai avem noi aici, unde ne place sa ne consideram ""acasa"", o asemenea osatura morala. Sau pentru noi tara, patria, natiunea au ajuns doar un scut indaratul caruia sa ne permitem cele mai mari tradari si cele mai rusinoase ticalosii?
Noi nu ne consideram cu siguranta camarazi si nu suntem solidari unii cu altii chiar daca majoritatea avem aceeasi nationalitate, aceeasi rasa si aceeasi religie. Noi nu ne cinstim nici adversarii, nici mortii, nici ranitii, abandonam pe campul de lupta comunitati intregi aflate in nevoie, si singurul lucru in care punem pasiune si, sa recunosc, talent e conflictul. Scandalul. Ne rezervam timpul zilei ca sa nastem diferente, ruperi, blocari si ne petrecem timpul noptii privind la televizor rezultatele acestei munci, demna de o cauza mai buna. Noi nu parem a mai avea nici onoare si nici vanitati de natiune. Doar gasti care isi gasesc satisfactia in numarul de adversari pe care ii lasa presarati prin ganguri.
Plecand spre tara, m-am izbit de cel mai proaspat din aceste conflicte, cel legat de retragerea sau neretragerea trupelor noastre din Irak. Si am simtit mai acut ca oricand ca ne lipseste ""pudoarea nationala"", ca ne lipseste orice viziune chiar si atunci cand e vorba despre lucruri mari si grave. Am trimis un corp expeditionar peste mari si tari. Eram atunci la putere si am gandit la ce e bine pentru tara cand am fost de acord cu acea decizie. Exista o viziune a Presedintiei?. Ea nu pare sa aiba nici un plan, prezenta noastra acolo nu poate fi infinita, toate natiunile discuta variante, daca nu planuri clare, de retragere. Viziunea militara a lui Basescu pare sa fie aceea de a-l infrange pe Tariceanu cu trupele din Irak. Exista o viziune a premierului? Retragerea trupelor nu e o chestiune de partid, nu trimiti atasatilor militari telegrame PNL, nu decizi efectiv de azi pe maine o schimbare de directie pe care vrei sa o si pui in practica pana poimaine. Viziunea militara a lui Tariceanu e sa-l infranga pe Basescu cu mortii si ranitii din Irak
si Afganistan.