Ma refer nu la fondurile UE pe care Romania le-ar putea accesa in perioada 2007-2013, ci la cifra avansata recent de presedintele Traian Basescu; el a propus ca, avand in vedere nivelul de indatorare externa scazut al Romaniei, sa se recurga la noi imprumuturi pentru dezvoltarea infrastructurii tarii in perspectiva anului 2015.
Ideea a fost vehiculata si anul trecut. Amintesc ca, cu ani in urma, au fost voci care au invocat tot nivelul scazut al datoriei publice externe pentru a reclama imprumuturi masive.
Daca am repartiza uniform suma intreaga, am ajunge la circa 3,5 miliarde euro anual. Fata de un PIB de pornire (2005/6) de circa 80 miliarde euro, indatorarea anuala suplimentara ar fi de circa 4,5% din PIB; iar fata de un PIB de fine de perioada, sa zicem de aproximativ 150-160 miliarde euro, indatorarea suplimentara ar fi de circa 2% din PIB. Repartizarea nu este obligatoriu sa fie uniforma, ceea ce invita la examinarea contextului economic care ar justifica sau nu un asemenea volum de indatorare suplimentara. Privind acest context se impun cateva observatii: cifra de 30 miliarde euro ar mari cheltuielile bugetului public cu 4,5-2% din PIB anual, daca repartizarea este uniforma si prezumand o rata de crestere a PIB-ului de peste 5% (la care s-ar adauga si aprecierea leului); s-a anuntat o crestere a deficitului bugetar la 2,5% din PIB pentru acest an, iar presiuni pe buget in anul aderarii pot duce deficitul la peste 4% din PIB; daca ritmul cresterii cererii neguvernamentale continua, deficitul de cont curent poate ajunge la peste 11% din PIB, ceea ce poate destabiliza economia daca finantarea nu se face in mod corespunzator, prin investitii directe; indatorarea ar semnala in sine o deteriorare a structurii finantarii.
Cresterea deficitului bugetar ar mentine dobanzile ridicate si ar lovi in dezinflatie.
Acesta ar fi, in mare, contextul probabil al economiei romanesti asumand decizia de a creste deficitul bugetar la 2,5%, in 2006. O intrebare cheie este daca indatorarea propusa, de 30 miliarde euro, ar include deficitele programate acum de Guvern, pentru anii ce vin, sau s-ar adauga la acestea. Oricum, a trece cu deficitul bugetar de 4-5% annual, fara o moderare a cererii sectorului privat, implica riscuri majore in conditiile liberalizarii depline a contului de capital.
Propunerea indatorarii cu 30 miliarde euro trebuie examinata pornind de la logica: nevoia de resurse suplimentare pentru infrastructura, educatie, sanatate este reala si acuta, dar cresterea acestor resurse trebuie sa se faca gradual, fara a destabiliza economia. Trebuie sa vedem care sunt proiectele de anvergura nationala (sosele, poduri, aeroporturi, etc.) necesare si cu largi efecte de antrenare, sa le bugetam si sa le incadram intr-o programare bugetara multianuala, fie ea aproximativa. Aceasta bugetara trebuie sa respecte constrangeri izvorate din logica dezinflatiei si riscurile derapajului deficitelor externe. De aici ar rezulta o succesiune a deficitelor bugetare in anii ce vin.
Este necesar sa restructuram cheltuielile guvernamental, astfel incat sa avem o productie de bunuri publice cat mai valoroasa. Executia bugetara din ultimii ani (cu surplus de 1% la finele lui mai, ac) arata ca nu stim sa cheltuim bani pe proiecte. Aici vedem un risc major al indatorarii substantiale fara proiecte bune, fundamentate. Trebuie sa avem proiecte serioase si sa lucram bine. Fara o cultura a lucrului bine facut multi bani s-ar duce ca apa in nisip. Nu atat banii ne lipsesc, cat proiecte serioase si cultura realizarii lor.