Toata lumea a auzit de Cheia. Iti imaginezi ca este o Sinaia departe de zbuciumul Vaii Prahovei.

Cand am inceput sa merg la Cheia - cu multi ani in urma, pe la varsta primelor drumetii mai aventuroase - , la poalele Muntelui Rosu existau doar cateva camere de inchiriat si vechile hoteluri comunistoide cu ale lor restaurante duhnind a mancare monocroma. Tanti, al carui nume nu mi-l mai amintesc, avea trei camere intr-unul dintre cele doua corpuri de casa, cel dinspre straduta. Ne lasa lemne langa teracota; uneori ne facea focul, alteori ne lasa noua bucuria de a ne incalzi, nu atat la foc, cat la ritualul aprinderii lui. Scotea din noi zapada cu ceai, mult ceai fara E-uri, facut din plante culese cu mana ei.
MUNTELE GRATARULUI. Cheia era, in anii trecuti, un fel de Vama Veche a confluentei Carpatilor Orientali cu cei Meridionali, nu departe de vechea vama ce despartea Regatul de Transilvania. Sus, la 871 de metri altitudine, pe drumul ce leaga Ploiestii de Sacelele Brasovului, sansa de a te trezi cu briza marii in ureche tine strict de imaginatia indragostitilor. Dar diminetile sunt tonice, la fel cum sunt si serile la gura focului, dupa o ascensiune pe Muntele Rosu.
Existau pe vremuri doar cativa aventurosi care porneau la deal fara boi. Acum, cu boii mari la caruta cu volan, lumea (buna) descinde cu gratar, boxe si mingi de plastic, bunici si bere la cutie in poiana de pe platoul pe care vechea cabana purtand numele muntelui nu mai este de mult timp o aparitie solitara. Panorama Vaii Prahovei de-abia se mai vede din norii micilor, in dupa-amiezile de week-end, iar vacutele pascand de o eternitate par a te intreba daca nu au gresit filmul. Dar minunea de-abia de aici incepe. Lasandu-i pe ""pantofari"" in urma, ascensiunea prinde forma unei peripetii dintre cele la care viseaza fiecare intr-o zi cu sefi care nu si-au baut cafeaua de dimineata.
COMANDUIREA. Exista o rivalitate surda, nerecunoscuta dar perceptibila, intre Cheia si resedinta de comuna, Maneciu. Dam de primarul Stefan Lupu la telefon, la prima ora a diminetii, insa domnia sa avea programata pentru acea zi o fuga pana la Bucuresti. Ne-a primit, in schimb, viceprimarul Victor Sandu, prins intre diverse probleme de ""foncire"". Este un tip dur sau asa ne lasa sa intelegem. Nu se complica in discutii fara rost, raspunde punctual celor care solicita informatii, dar improvizeaza (nu, nu e sens peiorativ aici) solutii pentru cei cu dosare incomplete. Administrator prin vocatie, viceprimarul a lucrat la barajul ridicat acum 30 de ani si ne duce sa vedem minunatia. Stiam de el. A fost una dintre putinele informatii pe care le-am putut culege de pe internet despre Valea Superioara a Teleajenului. Intentia de a amenaja zece partii (locatiile exista si sunt promitatoare), cateva locuri de cazare, vile si terenuri de vanzare si imagini cu barajul de sub care, de o vreme, satenii isi doresc pamanturile inapoi. Pe portralul primariilor din Romania, in lista localitatilor apartinand de primaria din Strada Tabla Butii, Cheia este ultima. Nu este o enumerare alfabetica, poate ca numarul mic de locuitori (200 de suflete) sa fie motivul. Cu toate acestea, primaria se lauda cu Manastirea din Cheia, cu traseele turistice pornind din aceeasi localitate si cu Muzeul Florilor de Mina, tot din Cheia. Dar cu muzeul e o poveste de orgoliu. L-am intalnit pe profesorul de istorie Alexandru Barbu, curatorul muzeului comunal din Maneciu. Piese de etnografie, documente scrise, dar si marturii ale unei civilizatii stravechi, monede, arme, unelte... ""Sunt ale noastre, de aici. La Muzeul Florilor de Mina veti gasi exponate aduse de la Baia Mare"", se mandreste profesorul.
In vreme ce vizitam muzeul comunal apare si sotia profesorului. Doamna Barbu, profesoara la randul ei, nu a venit cu mana goala. Ne-a adus o placheta de versuri scrise de Diana, fata celor doi. ""Inca una"", ne-am spus si am aruncat, politicosi, un ochi inauntru. Impolitetea de abia de aici s-a nascut: poeziile sunt atat de bune, incat cu greu am mai putut urmari marturisirile celor doi dascali. Ca prin minune, am reusit sa surprindem o alta informatie: echipa de fotbal si folclorul (solisti si dansatori) sunt mandria comunei. Edilul adjunct ne marturiseste ca principala preocupare pe care o are este sa-l convinga pe Gigi Becali sa investeasca in baza sportiva de acolo.

PENSIUNEA PRIETENILOR