Copii transnistreni la Muntele de sare

Undeva pe dealurile Buzaului, la intrarea in munti, se afla Fundatia Sf. Sava a preotului Milea, acolo unde in fiecare vara mai multi copii, in general de la orfelinatele din Romania, isi petrec zilele de vacanta. Pentru zece zile, in acest inceput de vara, la tabara din Poiana Marului se afla cativa elevi din Transnistria, de la scolile din Tighina si Tiraspol.

Ajungem la Bisoca, undeva pe inserat, cand preotul Mihail Milea se pregatea sa plece de la fundatie. Ne-am fi asteptat sa fim intampinati de zgomote si glasuri de copii, dar nu s-a intamplat asa. O data cu preotul Milea ne intampina un avion de mici dimensiuni aflat in curtea fundatiei si un vaporas langa gard, chiar la intrarea in padure. Pana ne dumirim noi ce cauta vaporua€™ in padure, preotul se grabeste sa ne explice ca sunt multi copii care se bucura enorm cand le vad si-si gasesc de joaca prin jurul lor. ""Unii dintre ei nu au vazut in viata lor un avion sau un vapor, si atunci se bucura numai cand le vad sau le ating"", ne spune preotul Milea, in timp ce deja vreo 3-4 copii isi gasesc de joaca pe aripile avionului. Ceilalti copii sunt plecati in expeditie prin padure si sunt asteptati cu cina care se pregateste deja in bucataria campusului.
Aflam ca in campus sunt deja sositi si 30 de elevi transnistreni de la liceele care au tinut cu ceva timp in urma prima pagina a ziarelor luptand pentru identitatea nationala romaneasca. Sunt cazati de primaria din Bisoca undeva la 5 kilometri de campus. Unii dintre ei se afla pentru prima data in Romania, iar toate cheltuielile au fost suportate de fundatie. Pe timpul verii preotul este ajutat la treburile de la fundatie de elevii seminaristi din Buzau, care vin la Bisoca prin rotatie. Patru dintre ei se afla deja aici si spun ca s-au obisnuit cu locurile si copiii care vin aici, incercand sa le faca viata, cel putin pentru cateva zile, mai usoara. Linistea din Poiana Marului le place, dar tot ""mai bine este in Buzau, acasa"", imi spune unul dintre ei, in timp ce ii supravegheaza pe copiii care si-au gasit de joaca in preajma avionului. Programul pentru zilele urmatoare este deja facut si asa aflam ca a doua zi, copiii transnistreni urmeaza sa fie dusi la Muntele de sare, aflat la o distanta de 3 kilometri de campus. Cum si noi vrem sa ajungem acolo, propunem sa-i insotim pe copii a doua zi in drumetia lor, condusi fiind de Ionut, unul dintre seminaristi, un pusti.

ZIS SI FACUT. A doua zi, de dimineata, luam drumul muntelui de sare, insotind cei aproape 25 de copii din Romania si Transnistria. Altii au preferat sa mearga la Vulcanii Noroiosi. Iar in zilele urmatoare, toti urmau sa fie dusi la Maliuc, in Delta, acolo unde preotul Milea pregateste un nou campus pentru copii. Dar sa revenim la calatoria noastra spre muntele de sare. Traversam o poiana unde am intalnit ranind cei mai mari porci pe care i-am vazut in viata noastra. Copiii nu rateaza sa-si faca poze cu ei, uimirea lor depasind-o cu mult pe a noastra. Gazda noastra in timpul drumetiei este Diana, o tanara nascuta la Chisinau, dar care traieste in Romania, care a participat la organizarea vacantei celor 30 de copii transnistreni in Romania. Ne povesteste despre bucuria copiilor de a ajunge in Romania in sfarsit dupa atata amar de vreme in care au luptat si lupta in continuare ca sa-si pastreze identitatea romaneasca. Profesoarele lor ne povestesc ca le este frica si sa vorbeasca romaneste. ""Tot ce facem, facem numai in scoala. Acasa, pe strada, ti-e frica. Dar acolo, pentru ca suntem mai multi, ne incurajam si facem totul impreuna. Sunt copii tare buni si numai impreuna facem totul. Impreuna cu ei si familiile lor"", povesteste profesoara de limba romana de la Tiraspol care insoteste o parte din copii.
Copiii o iau la sanatoasa prin padure, chiuind si urland, starnind invidia noastra. Bine, acua€™ ne gandim ca ei au si doua avantaje de partea lor: varsta si incaltamintea, caci spre deosebire de ei, noi ne-am tras in picioare incaltari de strada, nestiind ca drumul trece printr-o padure destul de abrupta. Ce sa mai spunem de profesoara din Tighina! Care merge de ceva vreme prin padure in picioarele goale si n-are nici o treaba. Ba se ia chiar la intrecere cu o parte din copii! Acolo, prin padure, pe unde razele soarelui abia razbateau, copiii au uitat demult de problemele lor. Sunt niste copii maturi si au uitat si de saracie, si de neajunsuri.

ISTORIC

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe