""Tocmai am terminat un nou album"" Formatia ""Parlament"" se pregateste de lansarea noului disc. Solistul trupei, Doru Isaroiu, fan declarat al muzicii ""Depeche Mode"", este fericit ca la implinirea celor 29 de ani a primit cadou un concert cu cei trei britanici. ""Tocmai am terminat un nou album, trebuie sa intre single-ul la radio, nu stiu sigur daca nu a intrat deja, «Casanova» se numeste piesa; ne pregatim sa filmam clipul si pregatim lansarea, sa reaparem. Pregatim terenul si speram sa fie gata cat mai repede ca sa prindem vara. Dupa aceea, o sa luam tara in lung si in lat la rand ca sa promovam albumul. Lucram la el cam de un an si jumatate. Cantecele au amprenta «Parlament», dar sunt mai diferite decat ce cred si aud oamenii cand le apare numele de «Parlament». Am incercat ceva nou si destul de interesant. Albumul ar fi trebuit sa-l lansam mai repede, dar nu a fost gata si vechea poveste care cred eu ca apare la toata lumea... Am vrut sa iasa un disc cu multe potentiale hit-uri, pentru ca ne-am dori sa facem cel putin trei-patru clipuri de pe noul album. Acesta e planul, sa ne ajute Dumnezeu sa si realizam chestia asta. Fanii sa fie pregatiti, pentru ca momentul lansarii va fi anuntat si speram sa ne astepte si sa nu ii dezamagim cu noul material, pentru ca s-a lucrat foarte, foarte mult si credem noi ca este exact ceea ce trebuie. Noi suntem foarte multumiti de disc. Daca Cineva acolo sus vrea, si ne da inspiratie, sanatate si forta de munca, trupa «Parlament» merge inainte. Nu vrem sa ne oprim, cat om putea sa o ducem, o ducem, timpul le rezolva pe toate. Cel mai frumos cadou pe care il puteam primi de ziua mea a fost concertul cu «Depeche Mode». Mi-am luat bilet de cinci luni. Am crescut cu «Metallica», ei au fost idolii mei. Dupa Revolutie s-au facut doua mari tabere intre care era razboi: depesarii si rockerii. Cumva, pot sa spun ca sunt fericit ca am prins acea perioada extraordinar de frumoasa, de palpitanta si tumultoasa din mai multe puncte de vedere. Pe vremea aia eram in tabara rockerilor. Imi placea si atunci «Depeche», dar pe ascuns, ca daca auzea gasca eram luat la suturi. Dupa aia, am descoperit mai bine «Depeche», si dupa ce i-am descoperit, m-am indragostit de ei si voi ramane cat voi trai, vesnic indragostit de trupa asta, pentru ca ma regasesc in ei. «Depeche Mode» este trupa care nu a dezamagit niciodata prin muzica. Sunt un model pentru mine ca muzicieni. Cu ocazia acestui concert au venit toti prietenii si fratele meu, si in week-end a fost o mare petrecere. Nu am stiut cand a fost noapte sau zi. Am petrecut incontinuu. Deci azi, de ziua mea, ma odihnesc. Sunt fericit. Sunt inconjurat de prieteni si asta conteaza cel mai mult. Daca am prietenii langa mine, e destul pentru mine."" CONVINGERE
""Daca Cineva acolo sus vrea, si ne da inspiratie, sanatate si forta de munca, trupa «Parlament» merge inainte. Nu vrem sa ne oprim, cat om putea sa o ducem, o ducem, timpul le rezolva pe toate"" - Doru Isaroiu, solistul trupei Parlament