Motto: ""Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul""
Mircea Badea, realizator tv Poet fara noroc, Valentin Orbocea a fost condamnat la doi ani puscarie pentru asociere la o banda care a atentat la memoria neamului romanesc. Impreuna cu alti cativa a incercat sa fure, intr-o noapte, bustul lui Nicolae Iorga din centrul oraselului. Ii interesase barba marelui savant, pentru ca era alcatuita dintr-un aliaj special, extrem de cautat: din el se faceau cele mai bune caiete din Romania. Pentru comportamentul exemplar, in inchisoare, Valentin Orobocea a primit rolul principal din ""Hamlet"", spectacol pus in scena in cadrul unui proiect finantat de Uniunea Europeana. Intreg penitenciarul il invidia pentru asta. Nu de alta, dar Stafia Tatalui era jucata de o functionara de la contabilitate, singura care acceptase sa apara pe scena in camasa de noapte. De ziua lui, Valentin Orbocea a primit drept cadou o editie din versurile lui Eminescu in care ""Luceafarul"" era tiparit pe hartie subtire, de tigara. Colegii de camera auzisera cate ceva despre Eminescu. Ca e poetul nostru national. Ca traise cu una, Veronica Micle, un fotomodel care pusese mana pe un mahar mai batran. Ca sta de dimineata pana seara prin crasme. Ca innebunise sau, ma rog, o facea pe nebunul. Habar n-aveau de ""Luceafarul"". Aflara insa multe lucruri in clipa cand Valentin Orbocea adusese in celula editia de lux. Toti remarcara imediat paginile tiparite pe o hartie care ii innebunea numai vazand-o. Poetul le apara insa cu inversunare. Ca sa le salveze, se apuca sa-i convinga de cat de capodopera era ""Luceafarul"". Le citi scena dintre Catalin si Catalina. Puscariasii prinsera s-o injure amarnic pe pitipoanca aia ce se dadea in barci cu altul in timp ce el, Luceafarul, era plecat in lume, sa faca rost de malai. Unul dintre ei, condamnat, pentru ca furase intrarea in statia Ploiesti Sud, isi aminti ca si el lasase acasa pe una, Silvia, casierita la un scranciob electric neautorizat. La doi insi condamnati pentru viol in grup cu perversiuni li se si aprinsera privirile de cum auzira primele versuri. Din mormaielile lor rezulta ca, de-ar fi fost dupa ei, asta era demult violata, cat de fata de imparat ar fi fost ea. Cat despre Hiperion, toata lumea cazu de acord ca e un natarau pur si simplu. Auzi, in loc sa se intoarca intr-o seara pas-pas, sa-i prinda pe nemernici in pat si sa-si spele cutitul in sangele lor, el se multumea sa-i priveasca de sus! Ptiu! Tampit barbat! Ocupati cu comentariile, puscariasii uitara de unde plecasera: de la chestia cu hartia. Prudent, Valentin Orbocea ascunsese cartea la san, sub uniforma, legand-o cu o sfoara, pe care o pastrase ca s-o schimbe pe un ciot de creion. Noaptea, cei din celula prinsera sa-l pipaie. Poetul se prefacu ca doarme adanc. Isi stranse insa mainile la piept. A doua zi incepura asaltul. Ii oferisera fel de fel de lucruri. Unul puse la bataie un pachet de carti de joc cu picturi necuviincioase. Un altul scoase de sub saltea o lumanare, gata sa i-o dea in schimbul cartii sau macar al catorva pagini. Sustinea ca era lumanarea la care scrisese Ion Barbu ultimele versuri din ""Joc secund"". Poetul il refuza pe motiv ca Ion Barbu scrisese ""Joc secund"" la lampa cu gaz. Pentru ca poetul se incapatana sa nu le dea hartia, sfarsi prin a fi sugrumat. Versurile lui Eminescu fura impartite frateste. Nimeni nu voi sa ia paginile cu ""Luceafarul"", pe care administratia le gasi a doua zi aruncate in curte.