Daca v-a spus cineva ca ""Vulcanii"" noroiosi sunt monumente ale naturii si una din frumusetile patriei, nu incercati sa vi-i faceti prieteni apropiati. Sa luam unul din vreo 10 spre analiza: vulcanul se compune dintr-un horn de namol intarit,

Daca v-a spus cineva ca ""Vulcanii"" noroiosi sunt monumente ale naturii si una din frumusetile patriei, nu incercati sa vi-i faceti
prieteni apropiati.

Sa luam unul din vreo 10 spre analiza: vulcanul se compune dintr-un horn de namol intarit, inalt cam intre 10 si cateva zeci de centimeri, slabe secretii de mal gri si niste bolboroseli gazoase discrete inodore. Ce foloase avem noi de la vulcan? Murdarirea, in cazul in care doriti sa studiati fenomenul prea indeaproape, o eventuala insolatie in timpul vizitei (nu creste fir de iarba pe platoul cu noroiosi) daca e soare puternic, iar daca ploua zdravan nici nu vreau sa-mi imaginez.
SUVENIRE. Destui dintre cei care au vizitat locul au fost impresionati de suferinta bolborosilor acestia si au incercat sa le-o scurteze, tragandu-le suturi, adanc imprimate pe ""versanti"". Trebuie mentionat ca am vorbit exclusiv despre site-ul ""Vulcanii noroiosi mici"", langa care poti sa ajungi cu masina si sa stai la o terasa din apropiere. ""Vulcanii noroiosi mari"" sunt cu totul altceva, oferind senzatii categoric nerecomandate cardiacilor. In primul rand, nu poti sa ajungi la ei decat dupa ce urci de-ti iese sufletul, lasand in dreapta un saivan si niste ciobani care gasesc Deep Purple asemanator cu o doina si iuiuie la unison de tremura valea.
4X4. Initial, am incercat sa urcam cu masina de teren, dar aceasta s-a oprit la jumatatea pantei dupa care a luat-o implacabil la vale cu toate franele trase. Dintre vulcanii mari, unul singur era substantial mai mare decat aia mici, pomeniti aterior, ajungand, la maturitate, pana pe la doi metri. Din pacate era ""stins"".
HOGASELE. Soarele, dement in ziua aia, crapase noroiul dintr-o zona a platoului, caruia i s-ar potrivi mai bine numele de ""vulcanii mai putin mici"", in ""dale"" late de doua palme, cu o grosime de vreo cinci centimetri. Sarind peste rautacisme, pustietatea, crapaturile, bolboroseala fac un peisaj aparte, care unge sufletul genului de turist solitar si depresiv. Ne-am ostoit setea cu fragute, abundente la vreo 100 de metri de ansamblul natural de noroi, si am plecat cu ideea clara ca daca nu esti artist, o data in viata merita sa vizitezi locurile. Doar o data.

SERIOS


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.