Australia este a doua calificata Australia se alatura Braziliei in optimi dupa un meci de infarct impotriva Croatiei, terminat la egalitate, 2-2. Croatii au deschis scorul inca din minutul 3, in urma unei lovituri libere executate excelent de Srna

Australia este a doua calificata

Australia se alatura Braziliei in optimi dupa un meci de infarct impotriva Croatiei, terminat la egalitate, 2-2. Croatii au deschis scorul inca din minutul 3, in urma unei lovituri libere executate excelent de Srna, dar ""cangurii"" au egalat pana la pauza, dupa un penalty acordat pentru hent. Europenii au luat din nou conducerea la reluare, in urma unei greseli imense a portarului australian Kalac. Croatii au renuntat apoi la orice idee ofensiva, iar asaltul australian a dat roade in minutul 79, cand Kewell a adus golul calificarii. Finalul de meci a fost si el alert, cu numeroase ocazii de gol la cele doua porti, dar si cu trei eliminari, doua la croati si una la australieni. De remarcat Simunici, care a fost uitat de arbitru la al doilea galben, dar a vazut cartonasul rosu dupa ce a primit al treilea avertisment.
BRAZILIA. In al doilea meci al grupei, Brazilia a avut un inceput de meci mai slab in fata Japoniei, care a deschis scorul dupa 34 de minute. Sud-americanii au egalat chiar inainte de pauza, prin Ronaldo, iar apoi s-au desprins la 4-1, inregistrand a zecea victorie consecutiva la Cupa Mondiala.

JAPONIA - BRAZILIA 1-4


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.