Cincizeci si sase

Se spune ca, daca vrei sa ramai vesnic tanar, trebuie sa traiesti sanatos, sa nu te enervezi niciodata si sa minti mereu in legatura cu varsta pe care o ai. Saptamana asta implinesc anii din titlul acestui articol. Iata, am recunoscut public. Ma mai si enervez uneori si mi se intampla sa mananc din cand in cand lucruri interzise... Cu toate astea, nu ma simt apasat de vreo povara a varstei.
Nu mai sunt suficient de tanar ca sa ma pricep la toate. Ceva asemanator a spus candva Oscar Wilde si in dimineata asta mi-am adus aminte de acest citat glumet fara sa-mi vina sa rad. Pentru ca scriitorul are dreptate. Trebuie sa treci cum se cuvine de o anumita varsta ca sa-ti dai seama cine esti, la ce te pricepi, ce n-ar fi cazul sa incerci sa faci.
Recunosc, am avut mereu teama de ridicol, motiv pentru care nu mi-am propus niciodata sa devin ceva ce nu ma simteam capabil sa fiu. Viata m-a pus adeseori in situatii aparent favorabile, cand aveam de ales, cand mi se dechideau in fata oportunitati atat de vaste, incat era nevoie de ceva intelepciune ca sa ma decid ce mi se potriveste cu adevarat si ce nu. Simtul ridicolului m-a ajutat sa evit posturile delicate. Sau, daca vreti, imposturile.
Pentru ca fac politica, am starnit adversitati. Am primit in dar numeroase epitete pe care, va rog sa ma credeti, le-am studiat fara prea multa aroganta. Am zambit atunci cand erau total rupte de realitate. M-am indignat atunci cand imi puneau in discutie valori fundamentale, pe care ma bazez mereu. M-au pus pe ganduri acele reprosuri care pareau sa aiba miez. Privind retrospectiv, doua lucruri nu mi s-au reprosat: inconsecventa si incompetenta.
Fac politica de saisprezece ani in acelasi partid, care, iata, trece acum prin a treia perioada dificila. Din el
s-au rupt din cand in cand fragmente si nu intotdeauna cei care plecau greseau in sustinerile lor de moment. Dar eu am gandit mereu ca scopul analizei critice nu e ruperea, ci indreptarea. In felul asta am reusit sa construiesc pentru partidul meu. Am facut-o lent, dar solid, pentru ca am fost aici de la inceput, am avut timp si am cautat sa inteleg ce se poate face la un moment dat si ce nu trebuie uitat pentru un viitor care poate face posibile alte lucruri.
Partidul despre care vorbesc m-a adus treptat in administratie si aici am inceput din zona pentru care ma simteam pregatit: relatiile externe. Treptat am invatat si mecanismul guvernamental ca atare si asa am reusit sa devin, peste ani, un
prim-ministru care nu se pricepe la toate, dar ii poate pune la locul potrivit pe cei mai multi. Mi-am respectat competenta si nu se putea sa nu o respect si pe a celorlalti. Sau sa sesizez cand ea nu exista.
Principalul neajuns pe care ti-l poate aduce trecerea anilor nu sunt neaparat firele de par in minus, ci faptul ca poti sa pierzi legatura cu celelalte varste pe care le-ai avut. Sa devii ""intelept"" in sensul rau al cuvantului. Sa uiti ce inseamna entuziasmul, parfumul naivitatii, sunetele care te bucurau candva... Constatarea asta ma face sa privesc atent inapoi, ca intr-o galerie cu autoportrete pe care nu trebuie sa le uiti.
Acelasi Wilde spunea ca ar face orice ca sa-si capete indarat tineretea, cu exceptia trezitului devreme si a exercitiilor de inviorare. La cincizeci si sase de ani, nevoit sa ma trezesc cu noaptea in cap si cand merg la slujba, si cand plec la vanatoare, as risca ceva miscari de inviorare, daca asta mi-ar aduce indarat cateva din trairile pe care le aveam acum ani si ani. Dar nu imi doresc prima tinerete inapoi ca sa recuperez oportunitati pierdute, ca sa-mi onorez vanitati nesatisfacute. Ca orice om, mai am frustrari, dar sunt linistit cu felul in care mi-am construit viata si cariera. Sunt lucruri pe care azi le-as face altfel. Dar in aceeasi ordine a prioritatilor si a principiilor. Ce imi doresc mai mult, pentru mine, la acest ceas aniversar? Probabil sa pot scrie acest articol, asa cum este el, si peste zece ani.

---

Despre autor: