""Pentru noi a luat sfarsit o experienta nepereche. Ati vazut cat de putine stiam noi, romanii, la o adica, unii despre altii? Nu-i asa ca acum stim un pic mai mult? Va dam intalnire la anua€™ pe vremea asta. Ca tara-i mare. Si ne asteapta.""
Sunt vorbele lui Zass. Il stiti cu siguranta. Anul trecut, pe vremea asta, l-ati avut in vizita acasa la dumneavoastra. Pe el sau pe cei in numele carora incheia cu aceste fraze ultimul ""jurnal de bord"" al Caravanei Descoperirea Romaniei, editia 2005. Din punct de vedere strict calendaristic, a trecut un an de atunci. Nu se cuvine sa vorbim acum despre o etapa apartinand trecutului; o plasam mai bine in
categoria amintirilor pe care le rasfoim nostalgici, asemeni oricaror jurnalisti, oameni si ei, ca tot omua€™...
Ma uit la copiii acestia, colegii
mei de redactie, invartindu-se in jurul masinilor, gata de drum, in fata Casei Scanteii. Par ca doar ce
s-au intors din precedenta runda si, lasand pe fuga prietenelor, mamelor, soacrelor sau sotiilor hainele folosite, si-au strans la repezeala cateva tricouri de schimb, niste blugi, o pereche de sandale si una de tenisi pentru a pleca indarat, acolo unde o tara, de care uneori, la suparare, la o palavra cu prietenii ne-am cam saturat, dar pe care, ne-am convins si (cred) v-am convins, nici macar nu ne-o cunoastem!
Ma uit la ei si nu-mi vine sa cred ca suntem colegi. Luni bune nu ne vedem la fata; cand unul, cand celalalt e pe teren; mai o aviara, mai o inundatie, mai un meci european (anul acesta ni s-au intamplat si
d-astea, slava Domnului!); ne citim unii pe altii in paginile ziarului; comunicam prin SMS-uri; ne scriem mail-uri; din cand in cand ne vedem la capatul culoarului de la etajul opt, langa ""bancomatele"" de cafea, fumand pe fuga a treia... a patra... a cincea ratie de cofeina. Schimbam cateva vorbe, colportam cel mai recent banc si numaram lunile... saptamanile... zilele... orele ramase pana la noua ""caravana"". Avem o tara de povestit. In cuvinte si imagini.
Sa intindem covorul rosu. Sa aprindem reflectoarele. Alex, Andreea, Radu, Sandu si Vlad. La blituri, Bogdan si Lucian. La volane, Catalin, Cristi si Florin. Maestrii de ceremonii din culise, Cristi, Janina si Ruxandra. Nu i-am uitat pe Dana si Doru, dar i-am lasat la urma pentru ca anul acesta au decis sa aduca si un chibit: pe micuta Sarah-Ioana, protestand vehement ori de cate ori asfaltul patriei fara drumuri ii tulbura zbenguiala vioaie prin pantecul mamei.
Stop. Am scris prea mult. Suntem deja pe drum, incepem sa le vorbim oamenilor, dar, mai ales, ei incep sa ne vorbeasca. Dunarea are povesti cat intregul debit pe care l-a purtat prin istorie.