Mai rar asa un gest de tandra generozitate precum ideea lui Ion Mircea de a face ""Ocolul Romaniei in 80 de poeme"": un ""jurnal de bord"" (Editura Fundatiei Pro). Nu o carte cu prieteni, ci un manual cu poezii.

El ofera un spectacol insolit si discutabil, adica incitant. Nu o ""carte cu prieteni"", ca la Fanus Neagu sau Nichita Stanescu, nici o insumare de recenzii evocative ca la T.T. Cosovei s.a., ci un soi de manual sui generis de lectura poetica, facut cu seriozitate si cu harul formulei focalizante.
Echinoxist si saptezecist, ostil deci exploziei saizeciste a eului acaparant, explorator turbionar, dar si insurgentei ludico-saxone a optzecismului, Ion Mircea este format la scoala retoricii severe, a ermetismului si spiritului livresc, incifrat mistic si autoreferential, cu derutante intarsii metafizice, confin cu Mircea Ciobanu, Adrian Popescu, Grete Tartler, Dan Laurentiu, Cristian Simionescu, dar si cu Ion Muresan sau Ion Stratan. De aici si partizanatul optiunilor sale, unul pe cat de sincer si vizibil, pe atat de stanjenitor cititorului. Daca printre cei 80 de poeti selectati exista si nume precum Marin Mincu, Gheorghe Grigurcu, Gheorghe Azap sau Horia Badescu, ei bine, Nichita Stanescu nu figureaza! E de inchipuit asa ceva?
In schimb, definiri captatorii la tot pasul. ""Melodia neagra a cosmarului asumat"" si ""absenta totala a duiosiei compensatorii"", la Liviu Ioan Stoiciu. La Ion Muresan, ""aproape ca nu e loc in imaginar in care luciditatea sa nu intersecteze delirul. Nu stiu sa mai existe un altul in literatura romana care sa exploreze cu atata entuziasm zona bestialitatii omului, a grobianismului si impulsiunilor lui atavice"".
Dupa o sugestiva povestire cu Ileana Malancioiu si o pictura dintr-o bisericuta din Densus, poezia acesteia este perfect inramata in imaginea ""sufletului care isi duce cu sine trupul neinsufletit la Judecata"". ""Ei bine, despre poezia Angelei Marinescu se poate spune ca are numai inconstient."" ""Scoica lui Dali ar putea fi una dintre cheile de lectura a creatiei lui Emil Brumaru (...). Marca lui stilistica e resemantizarea lumii in perspectiva senzualitatii ei funciare."" Cristian Popescu este ""un papparazzo al propriei memorii"" s.a.m.d.
POETUL SE CUVINE IERTAT. Uneori socheaza optiunea textuala, ca in cazul lui Serban Foarta, dar numai in prima instanta, altminteri demonstratia convinge. Alteori demonstratia insasi surprinde si este profund nedreapta, ca in cazul lui Adrian Paunescu, vazut ca ""rasucind diamante mentale"", in vreme ce Mircea Cartarescu este catalogat ca fiind ""nitel prea arogant""!
Oricat ar fi de pritocit polemic, poetul se cuvine iertat si laudat, fie si daca avem in vedere numai admirabila-i capacitate simpatetica, disponibilitatea de-a se plia pe atatea tipuri de discurs liric ori faptul ca repune in atentie frumuseti de talia acestui Arche, de Daniel Turcea, redat aici alaturi. Intr-o vreme a urilor inveninate, cum sa nu exalti astfel de exercitii admirative?

""Un singur lucru nu aflase: ca trupul poate sa ii moara intr-o amiaza fara nume. Mainile ii vor fi atat de grele, incat pana la frunte va fi o vesnicie de strabatut. Era frumos, luminand cu inima curata printre pasari. Apa nu-i putea invalui trupul, focul nu-l putea imbratisa, intunericul nu-i putea frange raza privirii, veninul nu l-ar fi putut atinge. El nu era vinovat"" - Daniel Turcea