Temele, constructia romanelor, personajele operei lui Emil Zola sunt marcate de boala, de obsesii, de cifre... Si nu
de orice boala. Ci chiar
de propria lui suferinta.

Totul a plecat de la fascinatia pe care o avea doctorul psihiatru Toulouse pentru genul literar al scriitorului Emil Zola. Doctorul nu putea intelege cum a putut Zola sa atinga perfectiunea. In opinia psihiatrului, trebuia ca romancierul sa fie el insusi bolnav pentru a reusi aceasta performanta literara. Doctorul a monitorizat cazul Zola. Din fericire, romancierul a acceptat demersul medicului si chiar
l-a autorizat pe acesta sa faca publice informatiile asupra cazului sau. Cu aceasta ocazie, a fost descoperita suferinta scriitorului. Emil Zola era bantuit de obsesii, manii, indoieli, era terorizat de ideea mortii. Pentru a iesi din aceasta stare, Zola si-a impus un ritual al gesturilor. Celebrul scriitor numara tot ce-i iesea in cale: felinare, porti, trasuri, obiecte... Era practic obsedat de cifre. El se credea protejat de cifra trei, apoi de sapte si multiplii acestora. Simptomele indicau clar ca Zola suferea de tulburari obsesiv-compulsive. Ele au ajuns la apogeu in momentul decesului mamei lui Zola. Pe masura ce simptomele se accentau, ele erau mai pregnante in romanele lui Zola. Culmea este visul obsesiv al scriitorului. In visul lui, Zola murea asfixiat. Si intr-adevar scriitorul a murit la 29 septembrie 1902 din cauza unei intoxicatii cu monoxid de carbon emanat de un cos defect.