Ma pun in situatia unui pusti de 15-16 ani, cam cati au trecut de la schimbarea regimului socialist, care nu a mai apucat decat in teorie sa devina comunist. Ziarele, televiziunile, chiar discutile de la metrou si de la banchetele de sfarsit de an scolar sunt impanate de curiozitati ale trecutului si prezentului. Despre viitor nu se stie mare lucru, decat ca cineva ne promite sa sune bine.
Lideri politici acuzati de colaborare cu securitatea, alti lideri politici acuzati de afaceri si interese murdare, ministri proveniti din societatea civila care se dezic acum de ea, doua scandaluri internationale: cel al fregatelor si cel al inchisorilor CIA.
Toata lumea neaga, toata lumea pare sa conspire, totul pare inscenat, adevarurile sunt valabile pe jumatate, pentru ca, in Romania, indiferent care este tema dintre cele doua parti in conflict, oricare ar fi acela, si victima e ticaloasa, si ticalosul victima. Traim intr-o atmosfera de bancuri cu rabinul care da dreptate tuturor numai de dragul armoniei. Si a consolidarii imaginii lui. Cele mai grave acte pot fi trecute sub tacere de dragul unui interes national virtual si, pentru simetrie, banalitatile pot fi umflate cu drojdia calomniei, pentru a fi savurate de public si servite ca adevaruri universal valabile.
Apoi incerc sa intru in pielea unui roman care s-a nascut, a trait, a muncit... si nu a murit... pe vremuri. Cu Sistemul in casa, la masa, la slujba, in concediu, in gand. Sunt categoric de partea celor care afirma ritos ca excesele de orice fel, actiunile murdare, in numele unei ideologii, condamnarea unor destine, doar pentru ca se asculta Europa Libera ori existau rude in strainatatea€š toate acestea trebuie condamnate si procedat de o asa maniera incat niciodata sa nu se mai repete. Dar, dupa cum progreseaza luptele politicea€š pentru ca la noi si in iarba gazele fac politica, nu trag nadejde ca asa se va intampla.
Cei care au trecut prin plapuma puterii si care se incalzesc si acum in ea au fost urmariti, in afara de Volga neagra, si de un soi de paranoia ca cineva le vrea raul, moartea, desfiintarea sau macar scaderea in sondaje. Si-atunci, in locul babelor care dadeau in bobi pe vremea lui Stefan cel Mare si a lui Mihai Viteazul, acum capeteniile nu mai apeleaza la vrajitoarea satului, ci la securistii noi ai statului.
Dovada cea mai vie este cum Emil Constantinescu a schimbat securistii lui Ion Iliescu, dupa care s-a declarat infrant de Sistem, iar Traian Basescu a pastrat securistii-sefi ai lui Iliescu, macar pentru a nu sfarsi ca Emil Constantinescu. Eu stiu... cu vreo calimara cu cerneala in freza...
In sufletul unui adult care a prins in copilarie si adolescenta regim totalitar si s-a maturizat in democratie mi-e cel mai usor sa intru. E generatia mea. Ce-i drept ca noi vrem locuri de munca la multi-nationale sau companii romanesti serioase si profitabile, aderare la UE, venit decent pentru parintii nostri inca tineri, scoli profesioniste pentru copiii nostri, strazi bune, asfaltate, politicieni parolisti si divertisment la mall.
In contrapartida, atat politicienii generatiei mele, cat si cei ai generatiei a€™50, a€™60+ ne ofera de toate pentru toti, mai putin speranta. Speranta ca vor avea intr-o zi si o ""to do list"" pentru nevoi interne, nu doar pentru cele internationale. Parafrazand o vorba ajunsa celebra, traim din revansa in revansa, si asta ne mananca tot timpul.