Sambata ne-am lansat intr-un periplu prin cateva baruri din Constanta... mai... plinute. Asa am ajuns intr-un club bine ascuns ""dupa blo-curi"". Atmosfera deja se incinsese. Mesele, doldora de sticle goale sau pline. Lumea se simtea bine. Ne-am strecurat si am gasit si o masa la care ne-am inghesuit.
Cristi a baut pana acum cateva beri, ""vreo patru-cinci, dar miercuri am baut zece beri si zece shot-uri (cinzeaca - n.r.) de palinca... cred... sau pana acolo am numarat"". L-am intrebat daca munceste sau daca are bani suficienti sa bea atat. ""Ei, si banii ar fi un impediment, dar se mai da si pe datorie... din fericire. Si nu ies ca sa beau, dar, daca ies, beau. Mai intai iau o bere, apoi doua si la un moment dat le pierd numarul"", imi spune zambind pe sub mustati. ""Eu, daca sunt suparat, beau mult mai repede, iar daca nu sunt... ma gandesc: de ce sa-mi iau un suc? Una la mana, e mai scump, a doua - e mai putin si a treia - il beau imediat. Asa, berea e mai ieftina si trag mai mult de ea... e drept, pana la un punct in care incepe «sa curga»"", spune facand cu ochiul. ""E-adevarat ca inainte sa veniti cazusem si eu in melancoleala si beam cu lacrimi in ochi... un prieten pe care l-a lasat prietena mi-a adus aminte de fosta mea prietena...""
ALT BAR. Pentru ca agitatia era din ce in ce mai mare in club, iar decibelii erau prea multi, am plecat intr-un alt bar. Era cam ora 1:30 cand am intrat in a doua si cea din urma locatie din acea noapte. Era muzica, lumea era in verva, insa o verva ceva mai linistita.
Calin vorbea cu vreo doua fete la bar, dar a venit la masa noastra. Si-a luat cu el si sticla de bere. ""Speram sa ma intalnesc cu niste prieteni care sambata trecuta m-au zgandarit cu telefoanele... erau aici, se distrau si-mi faceau in ciuda, ca eu eram la munca... N-au aparut, dar ii mai cunosc pe cei de-aici... acasa as fi singur... si nu-mi place sa beau singur. Ce betii am facut cu oamenii aia... erau alte vremuri... si noi mai tineri... Cand ne intalneam la Imputitua€™, o noapte dura de vineri seara pana marti dimineata. Dansam cu ma-turile pe mese...""
TRASNAIE. ""Ei, eu am facut o trasnaie la o betie... faina, dar m-a costat ceva banuti, vreo 1.000 de euro, incepe si Toni. Stiti movila de pe plaja Modern? (movila aceea s-a transformat deja intr-o forma de relief, scopul pentru care a fost ridicata cu vreo 10-12 ani in urma s-a uitat - n.r.). Ei, eram cu masina, bausem... nu mai stiu cat, turna afara cu galeata, dar ne-am gandit sa mergem pe plaja sa facem un tur... Am urcat movila, dar am vrut sa coboram pe partea dinspre mare. Doar ca abia ne-am oprit cand apa era deja in masina pana la genunchi. Un prieten imi spune: «Hai, ma, jos sa incercam s-o scoatem de-aici!». «Ce-ai, ma, esti nebun? Nu vezi ce ploua? Ne uda leoarca!»""
LA MUZEU. Ca de obicei, cand oamenii au ""ceva la bord"", povestile se tin lant. Fiecare-si aduce aminte de intamplari amuzante... ma rog, de cele de care-si aduce aminte!
Ascultand cum s-au pornit baietii, Toni ne propune sa ne mutam intr-un alt loc. ""A, nu mai... gata, ajunge! Asta-i ultimul bar si nu pentru mult timp"", ii raspund. ""Dar cine-a pomenit de bar? Voi nu va plictisiti sa beti numai in baruri? Eu ma plictisesc. Intr-o zi, era cam 6 dimineata si nu mai voiam sa stam in bar... asa ca mi-a venit ideea sa mergem sa bem in muzeu. Am ajuns si am vrut sa intram. Paznicul a inceput sa ne explice, intrigat, ca la ora aia nu se viziteaza muzeul, ca va trebui sa mai asteptam pana la 10:00. Si l-am intrebat cine a pomenit de vreo vizita? Noi am venit aici sa bem o bere! A, da? - s-a luminat paznicul, atunci e OK, poftiti! Dupa ce s-a luminat si afara, a trebuit sa plecam de-acolo si m-am gandit ca ar fi frumos sa bem pe o cabina telefonica. Pe amicul meu l-am ajutat eu sa urce... dar pe mine cine sa m-ajute? Am vazut doi politisti care veneau spre noi si am incercat: «Sa traiti, nu m-ajutati sa urc langa amicul meu sa beau o bere?». N-au vrut...!"" (Paula Anastasia Tudor)