Romanul trece drept un individ rabdator, impacat indeobste cu soarta, chiar cand ii este potrivnica. El tace, inghite, indura, razvratindu-se rar si moale. O zvacnire, intrata in folclorul mamaligii care explodeaza, s-a petrecut in decembrie a€™89, dar cate milenii s-au scurs de atunci! Un banc, pe care l-am uitat pe jumatate, zicea cam asa: Un oltean se suie in tren, isi pune papornita la bagaje si-si tranteste fundul pe canapeaua din compartiment. Au! - tipa el. O piuneza! si intr-adevar isi extrage din popou o piuneza care, nu se stie in urma carei intamplari, poposise taman pe scaunul lui. Injura, besteleste, baga CFR-ul in mama ma-sii. Aceeasi poveste, cu un moldovean. Se asaza si el in piuneza, zice ce zice, zvarle pe fereastra metalul ascutit care i-a gaurit pielea. Ultimul, cel cu talc, vine ardeleanul. Isi randuieste cu grija bagajele sus si intr-un tarziu se asaza. Simte intepatura, dar nu sare ca ars. Se ridica incet si cu mana dreapta extrage tepusa dureroasa. O piuneza, zice el, identificand intelepteste sursa agresiunii. O priveste indelung si apoi si-o asaza din nou in fund. ""Daca trebe, trebe!"", concluzioneaza el si ia loc, indurand cazna unei calatorii lungi. Asta ar fi romanul neaos, verde, integral. Miorita, testamentara noastra balada filosofica, il confirma. Cand afla ca ailalti doi ciobani vor sa-i faca de petrecanie, nu-si ascute toporul, nu ia masuri de aparare, nu-si cheama aliatii. Delatiunea comisa de oaie il lasa rece. El gloseaza pe tema unei nunti funebre, convoaca stelele si se aliaza cu vegetatia. Il omoara aia?! Ei, si! ""Daca trebe, trebe!""
Pataniile piunezei in fund ne incearca zilnic si le suportam ca magarul desaga. A mai saltat Guvernul impozitele? Le-a saltat. si guvernul de ieri, si al de alaltaieri, si, cu siguranta, cel de maine, intr-un mimetism bezmetic si schilod. Platim, randuiti in fata ghiseelor deschise ca niste guri ale fiscului. Un batran a stat cuminte, la fel de cuminte cum statea acum 20 de ani, pe Bdul Titulescu, de la 3 noaptea, sa prinda o punga de tacamuri sau un kil de ""adidasi"" (picioare de porc, pentru cei nascuti mai incoace!) in fata farmaciei, la compensate. A stat cu piuneza rabdarii in fund pana cand a murit. ""Daca trebe, trebe!"" Circulatia in Capitala e facuta din nou varza. Acum vreo doi ani, intr-o toamna ploioasa, ma uitam la vreo trei muncitori murati cum toarna asfalt pe Ana Ipatescu. Il indreptau de mantuiala, cu lopata. Asta nu tine nici pana la primavara, le-am zis eu resemnat. ""Da-i in p... ma-sii!"", mi-a raspunsul unul plictisit. Pe cine? Nici el nu cred ca stia. Pe aia de la primarie, pe noi, astia care calcam asfaltul crud? Ce importanta are, mi-am zis si eu, resemnat ca toata lumea. Acum se asfalteaza asfaltul de acum doi ani, razuit cu buldozerele. Cu buldozerele se mai razuiesc niste milioane de euro din conturile primariei, alimentate cu supusenie de noi, enoriasi ai banului public. A hotarat, atunci, Basescu, dispune, acum, Videanu, va dispune maine un Icsulescu. ""Daca trebe, trebe!"" Asfaltam an de an aceeasi strada pentru a conserva linistea veche, aproape arheologica, a gropilor din celelalte strazi. Daca viata pare o fatalitate, de ce n-ar fi si asfaltul o forma bituminoasa de fatalitate?
Sa nu fiu inteles aiurea. Nu pot si nici nu cred ca am chef sa incerc modificari de atitudine, pompos numita, civica. Imi car si eu in fund piuneza mea. Stau pe ea cuminte si gem discret cand nu ma aude nimeni. Ieri, la marele Bricostore de langa Gara Basarab, ma dusesem, rugat de fiu-meu, sa cumpar un sacotei de pietricele albe. Ii mai luasem unul de la Ploiesti, tot de la un Bricostore, si nu-i era de ajuns pentru ornamentul planuit intr-un chiosc de vara cu copaci. Produsul se ispravise. Era pranzul, era cald si trebuia sa alerg in cealalta parte a orasului, la iesirea spre Baneasa, unde e un alt Bricostore. M-am gandit s-o rog pe fata de la informatii sa sune si sa intrebe daca au produsul. Era instalata acolo tocmai pentru astfel de servicii. Vorbea la telefon. Am asteptat rezemat de tejghea. Fata a continuat sa vorbeasca. Da vreo lamurire, mi-am zis, unui client pisalog. A aparut o alta fata cu ecuson. I-am transmis rugamintea mea. Nici o problema, zice. Cand termina colega mea va serveste. Serviti-ma dumneavoastra! N-avem alt telefon! M-am pus iar pe asteptat. Am tusit, am indraznit sa bat cu degetele discret darabana in masa biroului. Fata era adancita in dialog. Ticalos client, mi-am zis. si, nu stiu cum s-a facut, am prins cateva vorbe: ""sufletel"", ""pupic"", ""mi-e dor de tine"". Fata facea amor la telefon. Mi s-a urcat sangele in cap. Cred ca am zis ceva care nu se prea zice. Individa a curmat discutia si m-a intrebat plictisita ce vreau. Nu mai voiam nimic. Ba da. Voiam s-o strang de gat. Am plecat. Nervii s-au potolit incet, incet pe masura ce inaintam spre masina pe care o lasasem in plin soare. ""Daca trebe, trebe!""